'Să îl accept așa cum este? Să fiu oarbă ca înainte?', asta m-a întrebat o doamnă acum câteva zile.
Interesantă minge la fileu.
După cum știți, se spune că atunci când iubești, trebuie să-l accepți pe celălalt și cu bune și cu rele.
Okay, de acord. Până la un punct!
Iar acel punct s-ar traduce cam așa: rele lui nu trebuie să te distrugă, să te anuleze ca om!
Dacă există semnale în acest sens, atunci nu, nu trebuie să-l accepți așa cum este!
Și încă ceva, extrem de important - asta nu e o invitație la schimbare. Nu încerca să-l schimbi - nu vei reuși!
Schimbă-l! Cu totul!
Adică ieși din relația aia și caută-ți o persoană cu care chiar poți rezona și care are 'rele' pe care le poți tolera.
Este foarte important acest aspect. Nu te lăsa călcat/ă în picioare sub iluzia iubirii. Aia nu este iubire, ci abuz și, cu cât accepți mai mult, cu atât vei înghiți mai multe, sperând (o altă iluzie) că lucrurile se vor schimba.
Așa e, se vor schimba, însă în rău, adică vei înghiți atât de multe, încât vei ajunge să te minți singur/ă că ești o persoană puternică.
Ca să revin la titlu, nu picați cu ușurință în această capcană a acceptării cu orice preț a întunecimilor partenerului. Lucrurile nu funcționează așa.
Înainte de orice, trebuie să vezi dacă poți să duci întunecimile alea.
Nu poți? Nicio problemă! Pleacă!
Nicio pierdere! Pur și simplu îți oferi șansa de a trăi sănătos.
Știu, îmi veți spune că pentru mine e ușor să scriu lucrurile astea. Da, acum este ușor! Știți de ce? Pentru că am trecut pe acolo! Am fost în fiecare ipostază, am înghițit vagoane de mizerii, am suferit ca un idiot dintr-o iluzorie idee de iubire, nu am putut să ies din toxicitate, m-am simțit blocat, nu am știu ce să fac și, așa cum fac și unii dintre voi, am cerut ajutor.
Iar după ce am cerut ajutor, am pus mâna și m-am studiat și m-am rescris și m-am reconstruit. Cu ce scop? Simplu - cu scopul de a nu mai ajunge în același punct.
Să revin la doamna care mi-a scris. Povestea ei este clasică: s-a căsătorit, a făcut un copil și s-a dedicat 100% creșterii acestuia. Niște zeci de ani mai târziu, 'implinirea' ei și-a luat zborul din cuib, iar ea, brusc, s-a trezit cu destul de mult timp pentru ea.
Și, ce a descoperit? Că nu mai are cuplu! De muuuuultă vreme.
Că soțul și-a găsit pe altcineva. Ei bine, viața ei a devenit un coșmar... de când a aflat adevărul!
Vă dați seama cât de absentă a fost din viața de cuplu, dacă a avut timp să fie atentă doar după ce copilul a părăsit cuibul?
Oare câte cazuri de genul ăsta există?
Oare în câte cazuri apariția unui copil distruge definitiv cuplul?
Știu, veți spune că el este vinovat, că a înșelat, că a plecat... Ei bine, în cazul ăsta, doamna recunoaște că nu a mai acordat atenție relației.
Întrebarea care mi-a venit pe buze a fost: păi, în condițiile astea, de ce doare? De ce suferiți? Nu era evident că se va întâmpla asta?
Interesant este altceva - atitudinea lui. Omul spune că asta e viața lui - adică relația paralelă și dă asigurări că nu-și va părăsi familia.
Asta mi se pare foarte tare.
Să traducem puțin. Omul și-a dat seama că familia este una și că nevoile lui fizice/emoționale sunt altceva și s-a adaptat la situație.
Și-a asumat ambele laturi.
Revenind la doamna care mi-a scris, nu pare să conceapă varianta divorțului, chiar dacă a încercat de două ori să pornească procedurile. Mai mult, este conștientă că îi prioritizeaza întotdeauna pe ceilalți și de aici și incapacitatea de a face ceva pentru sine.
Okay, în asemenea cazuri, există câteva variante de lucru:
1. Analizezi corect situația și vezi dacă duplicitatea soțului chiar te afectează atât de tare.
E posibil să fie doar un șoc de moment.
2. Te gândești foarte bine dacă poți să o iei de la capăt și în ce condiții.
3. Începi procesul de auto-cunoaștere pentru a vedea dacă nu cumva în spatele tuturor indeciziilor este frica de singurătate.
4. Lași lucrurile așa și te ocupi, pentru oară în viață, de tine. Ce înseamnă asta? Îți descoperi plăcerile, de orice fel.
5. Te deschizi spre lume. Începi să respiri... din nou. Nu este un proces simplu, mai ales după ce ai stat în colivia propriilor decizii ani și ani de zile.
Nu există soluții rapide la astfel de situații. Întotdeauna este nevoie de o analiză temeinică și de timp. Soluții există, întotdeauna, însă doar dacă reușești să vezi ce îți dorești cu adevărat. Iar asta nu e tocmai simplu în condițiile în care o viață întreagă te-a interesat doar ce-și doresc alții.
În concluzie-să îl accepți așa cum este? Da și nu!
Și încă ceva... tu te accepți așa cum ești?
Foto Credit: themuse.com/