'Frate, mă seacă răutatea și prostia! Nu mai pot cu ăștia. Mă scot din minți', mi-a spus acum câteva zile un prieten.
Cine te pune să le dai atenție?, i-am răspuns calm.
- Ești prost? Tu nu vezi ce se întâmplă în jur?
- Scuze, ce se întâmplă?
- Vulpescule, ești chior? Nu vezi că totul se duce de râpă?
- Se duce? Mie nu mi se pare! Mie mi se pare că lucrurile se dezvoltă cu o viteză fantastică.
- Ești nebun, tu chiar nu vezi ce ne fac ăștia?
- Hai să-ți spun ceva. Dacă tu vrei să vezi răul, este problema ta. Eu vreau să văd partea cealaltă a paharului. Acolo există oameni care fac lucruri, oameni de acțiune, acolo există planuri, inițiative, dezvoltare etc... Crede-mă, există și zona asta. Există și oameni deștepți și oameni cu care poți discuta, nu doar oameni care țipă că țara se duce de râpă.
- Frate, uite, vezi, mă seacă ăștia ca tine, care o ard zen, când... a continuat el.
- Vezi, aici e problema ta. Pot să te întreb ceva?
- Îhî...
- Te-ai gândit vreodată ce anume te seacă?
- Păi ți-am zis... Răutatea oamenilor, prostia, ăștia zen ca tine, multe.
- Și ce te energizează?
- Cum adică?
- Ce auzi - ce te energizează? Ce te face să te simți viu, să te simți că merită să trăiești, să simți că ai lucruri de făcut?
- Lupta! Lupta cu ăștia!
- Ești sigur că nu te seacă?
- Aaaaa... cred că da.
- Uite, hai să-ți spun ce-ți faci. Îți pui pe cârcă probleme care nu-ți aparțin. Practic, te-ai gândit câte mizerii cari în spate? Repet, mizerii pe care tu le accepți în viața ta. Cum ar fi să te trezești de dimineață și toată ziua să ții un sac de 20 de kilograme de ciment în spate? Cum te-ai simți?
- N-aș putea!
- Clar. Te-ai cocoșa. Exact așa ești tu acum, când vorbești cu mine. Cocoșat de probleme, multe dintre ele fiind imaginare, multe dintre ele fiind doar niște scuze ce maschează incapacitatea ta de a acționa.
- Hai că aici exagerezi și mă seci.
- Mi-e teamă că ești secat deja. Complet.
- Dezvoltă! Că simt că ...
- Nu te grăbi. Ce vrei în viața ta?
- Cum adică ce vreau? Normalitate!
- Normalitatea cui?
- Doh... a mea.
- Și cum arată normalitatea aia?
- Vreau echilibru, vreau lucruri mișto, oamenii să fie relaxați.. de astea.
- Okay. Și tu cum ești?
- Aaaaa...
- Tu ești echilibrat, mișto, relaxat? Că, sincer, nu prea văd asta.
- Păi n-am cum să...
- Ba ai cum! E simplu. Vrei echilibru? Începi cu tine! Portă-te ca atare. Pune echilibru în tine, dă afară mizeriile alea pe care le cari pe umeri, scoate tot ce te seacă și încearcă să identifici lucrurile care te energizează, care-ți dau vitalitate.
- O daaaaa, de asta aveam nevoie eu acum, de sfaturi.
- Nu sunt sfaturi. Sunt realități. Câtă vreme stai în pasa asta negativă, nu vei reuși niciodată să te echilibrezi. Ia încearcă să aduci lucruri noi în viața ta, lucruri din partea cealaltă, din partea aia pe care ți-o dorești. Crezi că dacă înghiți aceleași mizerii, zi de zi, dacă tolerezi aceleași scuze, zi de zi, lucrurile se vor schimba și echilibrul va apărea de nicăieri? Știi care e problema la tine?
- Care?
- Că distanța dintre experiențele tale de viață și viața pe care vrei să o ai este mult prea mare. Între ele este acest spațiu care te seacă.
- Păi... și? Ce să fac?
- Uite, cineva spunea foarte mișto: 'nu schimbi nimic dacă lupți cu realitatea existentă. Schimbi ceva doar dacă construiești un nou model'.
- Ușor de zis...
- Nu e ușor, ci simplu! Trebuie doar să vrei. Atât! Să vrei și să acționezi. Iar primul pas pe care trebuie să-l faci este acela de a demisiona din funcția de cărăuș al propriilor problemele de viață.
- Păi...
- Lasă problemele altora. Până să ajungi să explici problemele altora, gândește-te cum îți explici problemele tale. Dacă ai o problemă ce poate fi rezolvată prin acțiune, atunci nu ai o problemă! Cam așa stau lucrurile. Cum te simți?
- Sincer? Obosit, extenuat, nu dorm bine noaptea... sunt nervos. De astea.
- Vezi? Ar fi cazul să începi să schimbi unghiul din care privești lucrurile. Și să te orientezi spre ceea ce te energizează, nu spre ceea ce te seacă. Aici mă refer la gânduri, la emoții, la oameni, la activități... la tot ce ține de viață, în general. Și bagă niște vitamine.
- Nu vrei să devin și vegetarian?
- Nu. Am zis vitamine. Ai spus că ești slăbit. Pe zona de gânduri te ajut eu... dacă vrei. Însă e bine să echilibrezi puțin și interiorul organic. Este supliment alimentar, nimic aiurea. Și e nemțesc... deci e cu ăia cu care ții tu 🙂
- Da, te ții de mistouri.
- Deloc, prietene. Chiar e nevoie, din când în când, să intervenim puțin. Atât. În rest, repet, dacă vrei într-adevăr o viață echilibrată, o viață normală, așa cum spui tu, pune mâna și poartă-te ca atare. Dacă vei continua să cauți scuze, că viață e grea, că oamenii sunt răi, că lumea, că nu știu cine... vei mări și mai mult distanța dintre realitatea vieții tale actuale și viața pe care îți dorești să o ai. Asta vrei?
- Clar că nu!
- Atunci dă-i bătaie. Eu nu pot să fac asta în locul tău. Eu ți-am expus un alt punct de vedere, un punct de vedere din afară. Mai departe, tu ești cel care trebuie să proceseze informația și să acționeze. Gândește-te la sacul de 20 de kilograme și cum te-ai simți fără el?
- Am înțeles. O să încerc. E greu.
- Nu am zis că e ușor. Am zis doar că e simplu. Pune mâna, scrie pe foaie ce te seacă și ce te energizează, privește cu atenție cele două coloane și răspunde la întrebarea: de care dintre astea am nevoie în viața mea? Vei vedea ce ușor vei renunța la una, mai ales atunci când vei reuși să conștientizezi ceea ce te trage înapoi.
- O să încerc.
- Spor!