Sau o atrage 🙂 Azi m-am gândit să vorbim puțin despre ispite. Mi se pare o temă interesantă, mai ales în lumea asta în care online-ul și offline-ul își dau mâna fără probleme, o lume în care comunicarea se realizează prin câteva click-uri.
Month: October 2018
Soluția nu este să treci peste, ci prin problemă!
‘Andrei, am o situație din care nu știu cum să ies. Este ceva nou, dar sufăr cumplit. Ce mă sfătuiești să fac pentru a putea trece peste?’ Multe persoane îmi scriu genul ăsta de mesaj. Aseară, în timp ce-mi făceam puțin ordine prin cursuri, m-am gândit puțin la dorința oamenilor de a trece peste probleme.
Cred că aș putea să mă îndrăgostesc!
‘Cred că aș putea să mă îndrăgostesc’, a spus una dintre concurentele emisiunii ‘Totul pentru dragoste’. În tot acest timp, ea zâmbea și îl ținea de mână pe iubit. Iubitul? Stâncă! Vladimir Putin este șotron pe lângă iubitul acestei fete. Jur că n-am putut citi nimic pe fața lui. Și totuși, numai în pielea lui […]
M-a prins cu una, dar o iubesc!
Iubita mea m-a prins cu una. – Și? Ce părere ai despre asta? – Am fost prost! – Ai fost prost pentru că nu te-ai ascuns bine, pentru că ai fost neatent? Sau ai fost prost pentru că ai înșelat-o?
Motor! Acțiune! Viață!
Imaginează-ți că intri într-o sală de cinema, îți iei o porție de popcorn sau nachos, o băutură, după care te așezi cu calm la locul tău. În scurt timp, luminile se sting, reclamele încep să curgă pe ecran, iar tu aștepți filmul. În loc să vezi un film încântător, în fața ochilor tăi se derulează […]
N-am mai fost niciodată în situația asta
‘Bună, Andrei! Aș avea nevoie de un sfat. Am ajuns într-un impas și nu știu ce să fac. N-am mai fost niciodată în situația asta’. Se întâmplă destul de des să primesc astfel de mesaje. Uneori, recunosc, mă văd pus în situația de a nu putea oferi un răspuns direct. Și atunci încerc să explorez […]
Ce ai făcut, Săndele?
Fraților, să vă zic una tare de tot. Aseară, în timp ce mă uităm la Comedy Central la ‘Two and a Half Man’, s-a produs apocalipsa publicității românești. Jur, nici măcar reclama cu duduiul ăla care merge pe combustibil de porc nu intră în zona asta. Aia este producție de artă pe lângă ceea ce […]
Vrei să schimbi ceva la relația ta?
Vrei să schimbi ceva la relația ta și nu-ți iese? Citește cu atenție! S-ar putea să ți se pare util și, de ce nu, interesant. Te-ai întrebat de ce vrei să schimbi ceva? Te-ai întrebat de ce nu-ți iese? La prima vedere, lucrurile par simple. Situația se complică atunci când refuzi să vezi întregul tablou.
5 ani de Vulpescu.eu! Mulțumesc!
‘Ce s-a schimbat în viața ta în ultimii 5 ani?’ Este întrebarea pe care am lansat-o ieri pe paginile mele. O adevărată invitație la analiză. Iar prietenii mei virtuali nu au ezitat să răspundă. Cu bune, cu rele, cu bucurii sau greutăți, oamenii s-au oprit pentru o clipă din ceea ce făceau și au acceptat […]
Dacă nu cauți în profunzime…
‘Dacă nu cauți în profunzime, nu vei avea picioare cu care să mergi prin viață’. Este o replică din filmul ‘A star is born’. Mi se pare esențială pentru ceea ce îmi doresc să scriu în continuare. Azi m-am gândit să vorbim despre schimbare.