Dacă n-ai 10 minute, zilnic, pentru tine, atunci poți considera că n-ai o viață!
Cam așa spune Tony Robbins.
Eu aș veni în completare și aș spune: dacă n-ai o oră, zilnic, pentru tine, atunci poți considera că n-ai o viață!
Oamenii trăiesc pe repede înainte, complet deconectați de la propria viață. Nu ți se pare?
Dimineață, când stai la stop, vezi multe femei care se machiază în mașină. Seara, când te întorci spre casă, vezi oameni care orbecăie printre rafturile supermarketurilor. În mare grabă.
Cu o mână țin coșul de cumpărături, cu alta umblă printre rafturi, iar cu umărul țin telefonul lipit de ureche. Slavă Domnului că lista de cumpărături se trimite pe Whatsapp 🙂
Viața actuală pare să nu-ți mai permită să te conectezi... cu tine!
Vorba cântecului - you're always on the run!
În aceste condiții, să ai propriul colț, propriul refugiu, locul în care să stai, tu cu tine și să îți analizezi viața sau, pur și simplu, să te răsfeți, a devenit aproape un lux.
La o primă vedere, ai putea spune că foarte puțini oameni își permit să aibă un astfel de colț. În special unul neplictisitor, după cum urmează să vi-l descriu pe al meu.
Acum, să nu vă imaginați că există o rețetă universal valabilă pentru acest spațiu personal. Fiecare și-l contruiește/folosește așa cum poftește. Pentru mine, ingredientele sunt următoarele: un pat sau o canapea, telefonul, laptopul, televizorul - pe care îl mai contectez din când în când la laptop, câteva cărți, o sticlă mare de apă și ciocolată.
Da, ciocolata face parte din ritualul meu de retragere, de conectare cu mine. După cum vezi, colțul meu este special amenajat pentru învățare. Nu are neapărat briz-briz-uri de mobilier, dar fac pariu că al tău poate avea 🙂
Așa mă conectez eu cu mine! Prin învățare.
La interior, mă mobilez cu cele mai tari piese.
De altfel, de ceva vreme chiar aplic acel '60 minutes student' al lui Robin Sharma, în sensul că, aproape zilnic, îmi aloc o oră pentru învățare, pentru studiu. În plus, în fiecare dimineață, când mă trezesc, îmi deschid un document pe laptop și îmi structurez lista de lucruri de făcut în ziua respectivă.
Mi se pare foarte importantă organizarea. Este o primă cale spre succes. Și, dacă vrei, o cale prin care îți poți obține acea oră doar pentru tine.
Iar seara, când mă retrag, îmi bifez taskurile rezolvate.
Vezi? Poți să-ți folosești spațiul personal în orice fel.
La mine însă, nu lipsește niciodată o Heidi Florentine. Stratul ăla de fulgi de migdale caramelizate mă disperă... în sensul bun, firește.
Că tot am ajuns la ciocolată, vreau să-ți spun un secret - nu îmi place să o împart! 🙂
Nu vreau să par egoist, însă este un tabiet al meu și îmi place să mă bucur singur de el.
Fac pariu că toți avem câte un tabiet pe care nu vrem să-l împărțim cu nimeni. Acum, eu ți-am spus cum functionează colțul meu neplictisitor. După cum vezi, arată mai degrabă a loc de studiu. Așa mă relaxez eu.
Așa mă conectez eu cu mine. Sigur, stând pe un pat sau pe o canapea, dacă simt nevoia, fur rapid o oră de somn 🙂
Chiar uitasem cum e să dormi la prânz. Vis!
Acum, că te-am făcut să mă înjuri printre dinți, te provoc să-mi spui cum arată colțul tău neplictisitor, care este ritualul tău legat de ciocolată și ce faci pentru a te conecta cu tine?
Pe scurt, te rog să-mi descrii cum arată zona în care alegi să fii tu cu tine?
Dacă ai și o poză, cu atât mai bine.
Chiar sunt curios să văd cum alegi să intri în contact cu tine...
Eu am povestit cu Dana Rogoz, la o ciocolată, despre colțul meu neplictisitor și ritualul meu de ciocolată.
Vezi AICI cum a fost