'Dacă nu cauți în profunzime, nu vei avea picioare cu care să mergi prin viață'.
Este o replică din filmul 'A star is born'.
Mi se pare esențială pentru ceea ce îmi doresc să scriu în continuare.
Azi m-am gândit să vorbim despre schimbare.
Ideea mi-a venit în urma unei discuții cu un taximetrist.
La un moment dat, auzind că vorbesc cu Gabriela despre igiena emoțională, omul și-a făcut curaj și m-a întrebat:
- Nu vă supărați, puteți să-mi spuneți de ce atâția oameni încep să se schimbe, dar nu reușesc?
- Sunteți sigur că încep?
- Ăăăă, da dom'le. Foarte mulți oameni vor...
- Sunteți sigur că vor?
- Deci există un preț de plătit. M-am gândit eu...
- Nu am spus asta. V-am întrebat doar dacă sunteți sigur că oamenii despre care faceți vorbire chiar vor să se schimbe.
- Hmmm, pesemne e nevoie de efort...
- Nu am spus nici asta. De altfel, v-ați dat singur răspunsul la întrebare.
- Cum adică?
- Păi ia gândiți-vă: ce cuvinte ați folosit în ultimele 30 de secunde? 'Preț de plătit' și 'efort'. Corect?
- Îhî...
- Acum înțelegeți de ce nu iese schimbarea?
- Mi-e teamă că nu.
- Pentru că o considerați ca fiind ceva greu, ceva costisitor, ceva nu neapărat plăcut.
- Aaaaaa...
- Ați încercat să o priviți altfel? Adică să o considerați ca fiind o aventură extraordinară?
- Nu!
- Încercați... s-ar putea să vă iasă.
A fost momentul în care am plătit și am coborât. Ajunsesem acasă.
Aseară, la Corks, am vorbit despre schimbare. Și am realizat faptul că, cel puțin la nivel declarativ, schimbarea sună bine. În realitate, atunci când încerci să cobori în profunzime, vorba titlului, încep să apară barajele.
Or fix aceste baraje blochează orice intenție de schimbare.
Revenind la titlu: 'dacă nu cauți în profunzime, nu vei avea picioare cu care să mergi prin viață', vă invit să disecăm povestea asta.
Mare vorbă. Și adevărată.
În traducere, ea înseamnă ceva de genul: dacă nu vei reuși să te cunoști temeinic, nu vei putea să crești în viață. Pur și simplu vei putea să te târăști... și cam atât.
Adică vei supraviețui, însă nu vei trăi cu adevărat.
La asta se rezumă schimbarea - la luarea unor decizii care să te ajute să trăiești, să te bucuri de viață, nu doar să stai în zona nevoilor de bază, în zona nevoilor de supraviețuire.
Pentru a putea realiza o schimbare reală în viața ta, trebuie ca întâi și întâi să participi la viața ta, adică să pătrunzi în profunzime.
Te-ai gândit vreodată cum participi la viața ta?
Ia-ți 5 minute și gândește-te.
Chiar sunt curios care este rezultatul: pozitiv sau negativ?
Foto Credit: lawpracticetoday.org/