'Bună, Andrei! Aș avea nevoie de un sfat. Am ajuns într-un impas și nu știu ce să fac. N-am mai fost niciodată în situația asta'.
Se întâmplă destul de des să primesc astfel de mesaje. Uneori, recunosc, mă văd pus în situația de a nu putea oferi un răspuns direct.
Și atunci încerc să explorez soluțiile pe care le simte persoana care-mi scrie.
Spre surprinderea mea, în anumite cazuri, persoana respectivă are câteva idei.
Ce îi lipsește? Încrederea!
Se teme de acțiune! Se teme de nou! Se teme de eșec!
Soluțiile nu sunt întotdeauna simple, fie și privite din afară! Viața îți oferă o sumedenie de încrengături și, atunci când vezi 5-10 fraze, este greu să poți pune mâna pe întreg tabloul.
Să vă dau un exemplu - să presupunem că ești o femeie, ai o relație cu un domn și, într-o noapte, în timp ce dormi, simți că individul și-o freacă lângă tine!
Ce faci?
1. Îi dai pace și te prefaci că ai dormit?
2. Te trezești și îl mustrezi?
3. Începi să îl atingi ușor și încerci să-i transformi masturbarea într-o partidă de sex?
4. Te trezești și îl dai afară din casă?
Sunt 4 variante posibile. Niciuna nu este sigură. Nu poți să spui: asta sigur merge, câtă vreme nu ai idee despre cealaltă persoană implicată în situație.
Și atunci, ce faci?
Cauți binele!
Din cele 4 variante, doar una implică binele (de cuplu) cu adevărat, doar una merge în direcția conlucrării.
Care credeți?
Sunt curios cum răspundeți la asta...
Ei bine, în viață se întâmplă adesea să ne trezim în situații în care n-am mai fost.
Să zicem că ești înșelat/ă... ce faci? Cum o joci pe asta?
Nu este obligatoriu ca părinții tăi să fi trecut prin asta!
Cum o joci?
Este o situație complet nouă!
Cum te raportezi la ea?
Ești curios și cauți soluții care să ducă spre bine?
Sau duci situația în zona confortabilă, cultural vorbind - adică o duci în zona nașpa, de suferință?
Ce faci când afli că ai fost înșelat/ă, iar tu n-ai repere despre asta?
Cum te descurci?
Ce soluții cauți?
Te-ai gândit?
Nu? Încearcă să o faci!
Să presupunem un alt caz - ești într-o căsnicie de, să zicem, 5 ani și, într-o bună dimineață, descoperi undeva, într-un buzunar al lui, o hârtie de la un prezervativ.
Ce faci?
Te panichezi?
Ce gânduri îți trec prin minte?
Cum mergi mai departe?
Gândește-te!
Acum, completează povestea cu el, care vine și îți spune că vrea să divorțeze pentru că iubește pe altcineva!
Să presupunem că părinții tăi nu au divorțat.
Ce faci?
Ești într-o situația complet nouă!
Cum o abordezi?
Cauți soluții de win to win sau apelezi la cultural și pornești un război pe viață și pe moarte?
Vedeți câte posibilități multiple, câte noutăți ne poate aduce viața?
Ce facem cu ele?
Suntem capabili să le procesăm, să le integrăm și apoi să le transformăm în soluții?
Sau le permitem să ne dărâme total?
Din păcate, sistemul nostru educațional a fost privat de curiozitate. Este un sistem care a produs papagali dependenți de adulți. Foarte puțini copii au fost crescuți în direcția găsirii de soluții. Extrem de puțini!
Iar ăsta a fost aportul părinților, nu aportul școlii.
Rezultatul?
Ajunși în fața noului, un nou dificil de multe ori, oamenii nu reușesc să vadă sau să caute soluții.
Ce fac?
Se refugiază în zona confortabilă - în suferință!
Acolo știu ei să trăiască, acolo au învățat că este 'acasă'.
Asta cultura de neam, din păcate!
Acum câteva minute, când am început să scriu acest text, m-am gândit la George Carlin, care spunea: învățați-vă copiii să pună sub semnul întrebării tot ceea ce învață!
Mi-am plăcut mult vorba asta.
Iar dacă o legăm de rețeta propusă de cei doi profesori de design thinking de la Stanford: Bill Burnett și Dave Evans - fii curios, vorbește cu cineva, încearcă lucruri, putem spera la generații care vor aborda noul cu zâmbetul pe buze și nu cu lacrimi în ochi.
Toți ajungem în situații de nou.
Toți ajungem într-un punct în care să spunem: n-am mai fost niciodată în situația asta!
Ce ne diferenț6iază?
Modul în care răspundem!
Cheia ieșirii dintr-o situație în care nu te-ai mai aflat niciodată este curiozitatea.
Dacă ai dus situația respectivă în zona confortabilă... ai pierdut!