Fiica mea este în clasa a 6-a și eu încep, încet, dar sigur, să mă gândesc ce să facem mai departe?
Știu că trăim într-o lume în care oamenii colecționează diplome și despărțiri/suferințe, însă, pe bune, nu-mi vine să o dau în sistemul pe care l-am urmat și noi.
Adică un liceu - cât mai bun, de parcă îți garantează ceva după...- un ASE sau mai știu eu ce altă facultate cu 'greutate' (ca straturi de praf poate) și apoi... Dumnezeu cu mila.
Mi-e teamă că sistemul actual de învățământ nu mai are nicio legătură cu viața tinerilor, cu ceea ce caută ei de fapt. Există o prăpastie atât de mare între cele două, încât nu știu ce se va întâmpla.
Și totuși, există alternative.
Acum vreo 3 săptămâni, m-am dus la vărul meu la conac. Pe drum, nepotul mi-a povestit ce studiază el. Băiatul este la o școală de antreprenori.
Inițial, când am auzit despre asta, m-a bușit râsul. I-am zis: adică un fel de vrăjeală.
Pe măsură ce mi-a povestit, am început să îmi schimb părerea.
Școala asta este pe specific străin: olandezo-ceva... finlandez sau ceva.
Care e ideea? Copiii n-au profesori!
Pe bune, ar fi aiurea să vrei să devii antreprenor, adică om de afaceri și să-ți predea asta niște oameni care nu-și permit să treacă strada!
Ăsta ar fi primul punct forte - 'profii' chiar sunt oameni de business și, din câte înțeleg, sunt aduși de prin toată lumea.
Un alt punct forte - în vacanță, copiii se duc prin Europa și învață business... la botul calului, cum s-ar spune. Ăia cu ASE sunt la mare și învață să bea 🙂
Nu că ăștia n-ar bea, însă mai și învață business.
Jur că am rămas mască.
Alt punct forte?
Nu treci anul fără să faci dovada că business-ul tău a făcut profit!
Ia-o pe asta.
Puștii au 20-22 de ani!
Ce au făcut? S-au asociat și au făcut un food-truck.
Nu au nimerit bine nișa, așa că schimbă și îl trec pe cafea!
Deja cunosc destul de bine piața, știu unde să-și pună truck-ul astfel încât să aibă vad, fac banii lor.
Pentru că asta învață la școală - să se descurce pe picioarele lor!
De la cine?
De la profesori?
Nu, de la oameni care au făcut același lucru.
După ce am auzit povestea asta, jur că am picat adânc pe gânduri: eu ce fac cu a mea?
O fac colecționară de diplome care, fie vorba între noi, nu o vor ajuta prea mult sau o ajut să-și găsească un drum ca să poate funcționa încă de la 18-19 ani pe picioarele ei?
Încă mă gândesc...
Pe bune, n-are rost să ai 3 diplome dacă nu știi să faci nimic.
Chiar nu s-a prins nimeni de asta?