Întotdeauna m-am întrebat: de ce femeile își doresc să fie soții?
Trecând peste aspectul de perpetuare a speciei și peste aspectul cultural - care spune că femeia nu își poate (putea) construi o identitate în afara vieții de cuplu/familie, eu cred că mai există un aspect pe care chiar nu l-am luat în calcul.
Bine că am prietene vigilente 🙂
Una dintre ele a sesizat o nuanță foarte interesantă - femeia vrea să fie soție, adică să o ții!
Soție = s-o ții 🙂
Asta înseamnă că femeile își doresc să fie soții pentru că vor să fie ținute. Asta ne duce puțin cu gândul la mai vechiul 'întreținut'.
Dacă privim puțin în istorie, vom vedea că femeia nu prea avea mari șanse de a se dezvolta fără să fie soție, adică fără cineva care s-o ție 🙂
Nu este misoginism, departe de mine așa ceva. Este istorie curată!
Se mai întâmplă acum asta?
Să vedem femei care caută pe cineva care să le țină?
Care caută pe cineva care să le (între)țină? Eu cred că da!
Chiar dacă azi se vorbește mult despre iubire, suflet etc... eu cred că încă există multe femei care gândesc așa, care vor să fie soții! Adică să fie ținute!
Mai este o nuanță și mai tare: nevastă!
Nu îi voi spune nefastă, cum o alintă Cabral, ci altfel.
Tot prietena asta a mea mi-a creionat și varianta asta.
Nevastă, adică nu e vastă! Adică este limitată 🙂
Și caută pe cineva care s-o ție 🙂
Nu vi se pare tare și asta?
Nu e vastă! Jur că m-am bătut pe burtă de râs.
Însă și aici, dacă stai și analizezi puțin situația, vei vedea că există destul adevăr, din păcate.
Ceva de genul - nu sunt vastă, dar vreau tot!
Am întâlnit și genul ăsta de mentalitate.
Vestea bună este că mai există un segment de femei - cele care vor comuniune!
Nu foarte multe, ce-i drept - deh, sunt mai multe cele care vor să fie ținute și cele care nu sunt vaste -, dar există!
Ele vor să ducă o viață în comun cu bărbații lângă care aleg să trăiască.
Ce înseamnă această comuniune?
Parteneriat!
Adică nu caută să fie soție, deci pe cineva care s-o ție și nici nu e limitată (nu e vastă).
Ea este un întreg, știe exact ce poate oferi într-o construcție de cuplu, poate funcționa foarte bine și autonom, deci în afara ideii de cuplu/familie, dar alege să construiască un cuplu pentru că așa simte și își dorește, nu pentru că așa trebuie!
În cele mai multe cazuri, femeia asta este deja fericită atunci când intră în viața de cuplu și nu face acest pas cu gândul la soluții care să acopere anumite lipsuri.
De aceea, stând și analizând la rece lucrurile astea, nuanțele astea, aș spune că femeia care-și dorește o viață la comun, o viață în comuniune, are șanse mai mari să ducă o viață în iubire și bucurie.
Voi ce părere aveți despre asta?