Caz clasic: femeie, tânără, un copil, relația nu mai funcționează, vrea să plece, dar nu știe cum să o facă.
Pe acest fond de ape tulburi, oamenii (și bărbații și femeile) au tendința să 'mai stea un pic'.
Și apelează la cutia cu scuze: 'încă îl/o mai iubesc', 'încă mai simt', 'mi-e greu să mă detașez emoțional', 'stau pentru copil' etc... Azi vreau să vorbim despre această detașare. Iar pentru asta vă propun să vorbim despre etapele schimbării. Atunci când realizezi că ai o problemă în relație, o problemă ce nu mai poate fi rezolvată, e clar că ești în faza de contemplare.
Nesiguranța și ezitarea sunt specifice acestei etape, așa cum am scris pe larg în cartea 'Ajutor! Iubesc și doare - ghid de igienă emoțională'. Ești prins/ă între două lumi - cea veche, cu obiceiurile ei bine-cunoscute și cea nouă, pe care nu o cunoști și care te sperie.
Practic, nu ți-e greu să te detașezi emoțional de o persoană, ci de cunoscut, de obiceiuri.
Iar partea cealaltă, a noului, nu este tocmai optimistă.
Nu o cunoști și, dacă te afli în ambivalență, ai tendința să-ți creionezi gânduri negative, deci și emoții negative. De aici și dorința de a te agăța de cunoscut, nu de om.
Aici intervine etapa de planificare și decizie, o etapă în care trebuie să-ți asumi responsabilitatea propriei vieți.
Aici este recomandată tehnica pașilor mici - începi să-ți construiești noua viață. Schimbi drumul spre birou, începi activități pe care le abandonasei, începi să-ți dezvolți conexiuni sociale noi etc... Îți pregătești terenul, cum s-ar spune!
Începi să vezi că poți funcționa și în afara cunoscutului. Îți construiești noi obiceiuri, noi rețele, noi surse de emoții pozitive.
Apoi, după etapa asta, urmează decizia. Va fi făcută în perfectă cunoștință de cauză. Ești asumat/ă cu schimbarea, cu noul care urmează în viața ta și deja ai început să construiești.
Urmează, evident, menținerea, cu setul ei de task-uri.
Vedeți?
Cam asta înseamnă schimbarea: de la o relație care nu mai merge, la o relație armonioasă cu tine, la o rescriere a propriei vieți: de la soție și mamă nefericită, la femeie singură, cu un copil și capabilă să fie fericită.
Lucrurile nu sunt simple și nu se realizează pocnind din degete.
Uneori există blocaje majore, ce nu-ți permit să te detașezi ușor de cunoscut, alteori tranziția se poate realiza rapid.
Contează atitudinea pe care o ai și dorința de a merge mai departe în condiții de sănătate psihică și funcționalitate generală.
Nu toată lumea poate să facă asta, însă nu trebuie să-i condamnăm, ci să încercăm să-i înțelegem și să-i ajutăm, cu empatie și compasiune.