'Ce părere aveți despre o relație cu un bărbat însurat? Simt că greșesc, dar nu pot să nu mă gândesc la el'. Este un mesaj pe care l-am primit acum câteva zile de la o cititoare.
Ce părere să am despre o relație cu un bărbat însurat?
O știți și nu cred că este cazul să o repet!
Este rațional și sănătos să te gândești la o relație cu un om, de altfel, indisponibil?
Prima întrebare: ce poate să își dorească un bărbat însurat de la tine?
Asta e prima întrebare pe care ar trebui să ți-o pui.
Relație?
Are deja una!
Iubire?
Hmmm, se presupune că, cel puțin declarativ, o are și pe aia.
Sex?
Ar fi cam singurul lucru logic pe care și l-ar putea dori.
Ești capabilă să oferi asta, fără să ai alte pretenții?
Din moment ce spui că nu poți să nu te gândești la el, mă îndoiesc.
Deja pari prinsă hormonal...
Sau, de ce nu, ești prinsă în niște scenarii pe care n-ar fi rău să le explorezi.
Eu nu cred că poți să-ți bagi pe cineva în minte, fără să poți să-l scoți de acolo.
Pur și simplu nu cred.
Bun, acum v-aș ruga să începem să desfacem puțin formularea 'nu pot să nu mă gândesc la el'.
De fiecare dată când simți să spui asta, pune mâna pe foaie și scrie numele lui, după care notează toate gândurile care-ți trec prin cap, gânduri legate de el.
Citește-le și analizează-le!
După care începi, rând pe rând, să le desfaci: sunt niște gânduri realiste, sănătoase, realizabile sau sunt niște povești iraționale, niște povești menite să-ți întrețină o stare de: nu merit, mi-e rușine, n-am voie, niciodată nu voi găsi un bărbat, nu pot, n-am dreptul etc?
Ca să poți să conștientizezi o situație, este musai să vezi ce a pus-o în capul tău.
O lipsă, o fantezie, o dorință nerealizabilă? Ce anume te-a făcut să te uiți la bărbatul ăla însurat?
Ce variante ai?
Ce fel de poveste poate ieși dintr-o relație cu un bărbat care este deja luat?
Iubire?
Iubirea nu implică suferința terților.
În plus, ai certitudinea că despre asta va fi vorba?
În astfel de cazuri, pragmatismul este absolut necesar.
Și, de fiecare dată când simți că te gândești la el, pui mâna pe foaie și notezi gândurile care-ți vin.
După care le iei la analiză.
Sunt ele realiste, sănătoase și constructive?
Ce variante ai?
Cum te-ai simți dacă ai fi soție și ai afla că cineva nu poate să nu se gândească la soțul tău?
Un mic exercițiu de punere în șoșonii soției n-ar fi tocmai rău.
Okay, am înțeles, omul o fi transmis semnale de disponibilitate.
Știți cum se zice, adevărul despre oameni este cunoscut doar de: ei, de Dumnezeu și de Facebook 🙂
Eu strâmb puțin din nas când cineva îmi spune că nu poate să nu se gândească la altcineva.
Okay, măcar ai încercat?
Uite, spre exemplu, dimineață, la trezire, când îți faci agenda zilei, pe lista de 'to do', încearcă să pui: azi nu mă gândesc deloc la X!
Dacă se întâmplă să te gândești, pui mâna și notezi pe foaie: în ce stare eram atunci când mi-a venit în gând?, eram activă?, eram plictisită?, eram tristă?, cum mă simțeam?
Este posibil ca omul respectiv să-ți vină în gând din lipsă de altceva și atunci n-ar fi rău să înveți să-ți ocupi gândurile cu chestiuni sănătoase și constructive.
Una peste alta, din punctul meu de vedere, n-are rost să mă întrebați ce părere am despre o relație cu cineva deja ocupat - indiferent că este bărbat sau femeie. Vă voi spune sec: nu duce nicăieri. Eu nu cred în fericirea clădită pe suferința altora!
Totul se poate tranșa printr-un exercițiu simplu: ce oferi/îți dorești tu de la povestea asta vs ce îți poate oferi/își poate dori el de la povestea asta?
Vei vedea realmente diferențele!