Nu, nu e normal!

'E normal ca cel care ar trebui să-mi devină soț să-mi verifice non-stop telefonul?'
Nu, nu e normal!

- 'E normal ca mama să spună că nu e bine să trăiești singur/ă?'
- Nu, nu e normal! Asta înseamnă că e mai bine într-o relație cu orice fel de bărbat.
Și nu e! - 'E normal ca mama lui să spună că soția trebuie să facă tot ceea ce spune soțul?'
- Nu, nu e! O relație înseamnă parteneriat, nu sclavie!
Eu chiar aș invita toate femeile ca, înainte să facă pasul cel mare, să dea o tură pe la viitoarea soacră, să vadă ce gândește ea despre rolul femeii în cuplu.
Așa își pot da seama ce vor fi ele în căsnicie: femei, sclave supuse, incubatoare, casnice etc...

- 'E normal ca mama lui să-l considere partenerul perfect doar pentru că nu bea și nu fumează?'
- Nu, nu e normal. Astea nu sunt calități care să facă diferența într-o relație. Faptul că nu bea și nu fumează nu înseamnă că nu te poate abuza. Mai mult, nu înseamnă că este capabil să te iubească. Poate să nu bea și să nu fumeze și să fie un bou rânced!

Toate întrebările de mai sus există și mă confrunt cu ele destul de des.
Acum vă întreb eu: este normal să le permitem părinților să ne dicteze viața?
O spun răspicat: NU E!
E normal să iei o decizie 'de dragul lor' și apoi să dai din colț în colț, neștiind cum să o repari?
Nu, nu e normal!

Am întâlniri cazuri de căsătorii făcute din acest considerent. Bărbații ăia nu erau nici măcar 'the second best'. Cred că nici nu înțelegeau ce rol au în viața femeilor cu care s-au căsătorit. Ficuși! Masă de manevră!

Am întâlnit cazuri în care, deși n-aveau posibilități materiale, anumite femei au rămas însărcinate și au făcut copii 'de dragul părinților'.
Pesemne se plictiseau tare și aveau nevoie de o jucărie. Așa că și-au presat fata să 'își facă un rost', fără să realizeze că i-au bătut un piron în orice șansă de fericire.

Părinții nu ar trebui să se bage în deciziile de viitor ale copiilor.
Singurul lor rol este acela de a le asigura copiilor o educație suficient de sănătoasă, astfel încât copiii să fie capabili să ia decizii menite să le aduce o stare de bine.
Atât!
Ăsta este singurul rol al unui părinte!
Singurul rol cu sens.

În rest, tot ce ați citit mai sus înseamnă diferite forme de presiune, de abuz, intervenții ce aduc nefericire profundă.
Și nu, nu e normal!
Dacă tu nu ai fost în stare să-ți construiești o viață așezată, cu sens, bazată pe bine, nu încerca să-ți distrugi copilul.
Nu merită un asemenea tratament.

Încă ceva, gândiți cu capul vostru.
În 2019 nu mai merge cu prezentări de genul: 'nu bea, nu fumează, deci e bun de soț'.
Nu mai merge!
În 1970 poate trecea caracterizarea asta, azi nu!

Deschideți bine ochii și aveți grijă ce vă băgați în viață!
Un bărbat alături de care să vă bucurați sau unul care vă terorizează?
Pentru a evita eventuale coșmaruri cu repetiție, nu ezitați, stați de vorbă cu mă-sa!
Veți afla foarte multe informații utile despre el și despre modul în care se raportează el la relație, cuplu, familie, femeie...

Apoi, în liniște, cu calm, faceți următoarea analiză:
1. Pot să trăiesc cu toate astea?
2. Este genul de bărbat lângă care mă văd peste 5 sau 10 ani?
3. Ăsta este rolul pe care mi-l doresc?

Abia după analiza asta luați o decizie!