'Femeia a ajuns să fie și femeie și bărbat pentru că nu are încotro!'
Asta mi-a comentat ieri o femeie la textul cu 'deranjurile' domnilor la adresa femeilor.
Nu m-am putut abține și i-am răspuns sec: 'nu există așa ceva! Întotdeauna ai încotro!'
Și cred asta cu tărie!
Absolut totul ține de alegerile pe care le facem.
Întrebarea este: tu te-ai gândit vreodată la alegerile tale?
Uite, de fiecare dată când vreau să testez alegerile oamenilor, mai ales în zona muncii, pun două întrebări: vă place ceea ce faceți?
Știu clar că la întrebarea asta va exista o grabă de a ridica mâna.
Numai că, imediat, vine completarea: dacă nu s-ar pune problema de bani și statut, mâine ai face exact același lucru?
Ei bine, aici, numărul mâinilor ridicate în aer se înjumătățește instantaneu.
Și asta este o testare rapidă, la botul calului, cum se spune.
Gândește-te cum ar fi să mă apuc să aplic o baterie de întrebări care măsoară indicii de satisfacție la locul de muncă?
Oare ce ar ieși?
Fac pariu că procentul s-ar apropia de cel din America, ba chiar ar putea să-l depășească - 85%.
85% dintre angajații americani sunt complet dezinteresați de munca lor.
85%!
Vă dați seama?
Ce înseamnă asta? Că fac ceva ce nu le place, însă acceptă acest compromis din tot felul de motive.
Buun, deci oamenii ăștia sunt nemulțumiți cel puțin 40 de ore pe săptămână.
Asta în cazul în care muncesc doar 8 ore pe zi.
Întrebarea este: cum or fi acasă oamenii ăștia?
Bucuroși, curioși, fericiți, angajați, implicați?
Sau triști, demotivați, frustrați, furioși, blazați?
În viața asta, cel puțin cei care muncesc la program, au două zone mari și late: casă și muncă. Munca înseamnă cam 40 de ore pe săptămână - timpul efectiv de stat la birou, la care se adaugă traficul (aici poate varia mult timpul) și undeva la 72 de ore pentru acasă. Numai că acasă înseamnă - conexiuni sociale, timp personal, timp pentru relație/familie etc.
Or dacă studiile arată faptul că 85% dintre oameni sunt nemulțumiți de joburile lor, oare acasă sunt mulțumiți? Oare poate exista acest balans? O fi realist să credem că da?
Ia să ne imaginăm puțin: te trezești de dimineață și privești pe geam.
Afară? Soare strălucitor!
Aici aplicăm două variante de gânduri:
1. Of, iar mă duc la văgăuna aia plină de idioți
2. Ce zi superbă, abia aștept să văd ce provocări apar.
Cu ce energie ieși pe ușă în cazul 1 și în cazul 2?
Între timp mai pune și un partener/ă în peisaj!
Unde e bucuria, când tu deja te gândești ce nașpa va fi la muncă?
Apoi, când te întorci acasă, ce anume din tine se întoarce acasă?
Care parte?
Aia optimistă, pozitivă, curioasă?
Sau aia golită, secată, dezamăgită? Adică cea care caută o priză?
Dacă ambii intră în segmentul de 85%, cine poate fi priza?
'Păi da și ce să fac?
N-am încotro, trebuie!' -, vor spune unii.
Ba ai!
Doar că nu te-ai gândiți niciodată!
Pe bune, chiar nu există ceva care să-ți placă?
Eu am adorat munca mea!
Tot timpul!
Când nu m-am mai simțit util, când nu m-am mai simțit bine... am plecat!
A fost simplu - mereu am avut încotro!
Și nu, nu am 3 capete, 3 mâini și 3 picioare.
Sunt om, exact ca și tine!
Acum, să luăm treaba asta cu munca și să o aplicăm la relații.
Ești fericit/ă în relația ta?
Poi să aprobi sau să ridici mâna!
Sigur, vine și întrebarea de completare: dacă nu s-ar pune problema de statut, de frică de singurătate, de presiuni sociale, de... ai face fix aceeași alegere?
Nu îmi spune că nu ai încotro!
Mereu ai!
Așa și femeia care alege să fie și bărbat!
Este alegerea ei să se defeminizeze!
Nu te obligă nimeni să ocupi două locuri!
Poți oricând să rămâi femeie, să ai grijă de asta și să umbli la alegeri.
Serios, oricât de ciudat ar părea, repet, oricând ai încotro!
Totul e să îți vizualizezi bine scenariul de viață și să înțelegi cu adevărat ceea ce-ți dorești!
Chiar sunt curios ce răspunsuri vă dați după textul ăsta...