Complicată poveste gelozia asta!
Complicată și urâtă rău de tot!
Trebuie să fie chinuitor să stai lângă un om care te bănuiește de ceva și atunci când respiri.
Și nu, gelozia nu e iubire!
Mă bat cu toți psihologii din lume pe tema asta!
Nu e iubire!
Gelozia are două capete, dacă vreți: unul pe care scrie mare - FRICĂ și unul pe care scrie, la fel de mare - IMATURITATE!
Ce fel de frică?
Frică de abandon, care se dobândește în copilăria mică!
Și frica de a nu fi suficient!
Iar frica asta nu te lasă să trăiești!
Te inundă cu gânduri mizerabile: 'dacă nu mă iubește', 'dacă nu mă mai vrea', 'dacă cunoaște pe cineva', 'dacă i-a trecut' etc...
Ce efect au gândurile astea? CONTROLUL!
'Ia să văd eu ce face', 'ia să îi caut prin conturi și prin telefon', 'ia să-l urmăresc', 'ia să îl iau la întrebări' etc...
Și uite așa, din aceste frici chinuitoare, te transformi într-un gardian al vieții celuilalt, iar iubirea voastră se transformă într-o penitență! Nu doar pentru el!!!
Nașpa să ajungi să trăiești așa!
Chiar acum câteva zile mi-a scris o duduie care spunea că vrea să fie ca înainte!
Nașpa este că nu prea avea cum să ceară asta, din moment ce ajunsese să-și sufoce soțul.
Și recunoștea asta!
Ce se întâmplase?
Soțul își găsise o confidență la muncă.
Se întâmplă?
Se întâmplă! Firește!
Mai ales în cazurile în care acasă lucrurile devin sufocante, bărbatul are tendința să-și mute atenția spre un alt obiect, spre o altă femeie. Și nu neapărat cu tentă erotică, ci pur și simplu pentru a comunica, pentru a relaționa. Iar dacă se întâmplă să găsească o femeie care îi dă voie să fie, care îl ascultă, care îl înțelege, atunci e clar că bărbatul ăla își va pierde interesul pentru gardianul de acasă.
Poți să îi spui tu până mâine dimineață că vrei să fie ca înainte!
Nu te va crede!
Și, pe bună dreptate, nimic nu mai e ca înainte!
Ajunge să-și pună parolă la telefon, ajunge să-și schimbe parolele de Facebook ca pe ciorapi și își construiește, forțat, o viață paralelă, doar pentru a nu intra în gura ta.
O fi mișto genul ăsta de viață?
Bine, dar de ce nu pleacă?
Păi dacă te iubește?
Nu e așa de simplu.
De ce nu încearcă să schimbe?
Ce să schimbe?
Frica ta de abandon?
Pilotul tău automat, care funcționează la turație maximă?
Teama ta că nu ești suficientă pentru el?
S-o fi săturat omul să te tot asigure că e okay.
Nu mai spun că, cel puțin în cazul de față, omul ajunsese să îi facă îi ciudă.
Vă dați seama?
Iubirea s-a transformat în război de uzură!
Pentru ce?
Încă ceva, atunci când apare o colegă în peisaj, iar el începe să manifeste multă deschidere și interes în zona aia, nu te gândi la ce are aia. Gândește-te la ce poți tu să faci pentru a remedia situația.
Chiar mi se pare aiurea să-l dai afară din viața de cuplu și apoi să te plângi că nu te mai dorește și că e un nenorocit.
O relație înseamnă doi, așa că atunci când spui: 'vreau să fie ca înainte', n-ar fi rău să te duci la el și să-l întrebi: 'cum vrei să fie relația noastră?', 'cum vrei să fiu eu?'
Abia aici mi se pare că există cuplu!
Când vrei doar tu lucruri, eventual să dispară și colega, e clar că el nu este luat în calcul și fricile tale cântă pe mai multe voci.
Vedeți, eu o tot spun și repet - nu aș lăsa pe nimeni să între în relații fără o dezvoltare personală serioasă.
Foto Credit: barefootinvestor.com/