M-ai atacat?
Repară-mă!
M-ai virusat cu furia ta?
Reinstalează-mi softul iubirii!
Iubirea este cel mai tare anti-virus în relații.
Mai ales când apar situații de criză.
Din păcate, în acele momente, zici că ne ia cineva mințile.
De ce?
Pentru că uităm de iubire!
Foarte rar vezi oameni care să-și ceară iertare, oameni care, după ce au făcut-o lată, indiferent cum, se reconecteaza la partener/ă, reinstalează softul iubirii.
În general, se trece peste! O lăsăm așa!
Numai că gaura există și doar iubirea o închide!
Ori noi tocmai asta nu facem - nu încercăm să ne reconectăm, ci ne prefacem că am depășit momentul.
Din nefericire, trăim pe repede înainte și, uneori, nici nu ne dăm seama cât de nocivi suntem unii pentru ceilalți. Mai mult, nu vorbim, evităm contactul vizual și așteptăm minuni.
Ei bine, atunci când strici, e firesc să încerci să repari.
Dacă vrei ca iubirea să continue.
Mi se pare un proces extrem de important în economia relațiilor.
Ce înseamnă să repari?
Să te reconectezi la celălalt, adică să lași armurile jos, să te revulnerabilizezi, să te redeschizi.
'Reparația înseamnă reconectare ca iubiți sau ca parteneri. Pentru a ne repara și a ne reconecta, trebuie să oferim ceva partenerului. Partenerul trebuie să se conecteze la ceva. Nu putem să ne conectăm la mânie, vină sau la milă de sine.
Drept urmare, trebuie să luăm o pauză, să ne conectăm la ceea ce se află sub armuri și să împărtășim asta. Sigur, nu este un proces care va funcționa imediat. Însă este necesar să păstrezi o atmosferă calmă, prietenească și, de ce nu, să îl întrebi pe celălalt: cum pot îmbunătăți situația?
Data viitoare, când apare o ceartă, ia-ți timp și reflectă asupra propriilor emoții negative. Și vezi ce anume protejează ele? În acest fel, poți avea grijă de tine. Să împărtășești ceea ce descoperi este o modalitate prietenească prin care ai grijă și de partener. Se numește mindfulness relațional și se referă la modul în care repari și asiguri funcționalitatea relației tale.
Încă ceva, atunci când încerci să repari, nu uita de limbajul trupului, de contact vizual, de atingeri și de oferirea șansei de a avea o conversație linistită'.
Asta scrie Jason Polk pe blogul lui Stan Tatkin despre acest proces de reparare a relației.
Este foarte important să încercăm să înțelegem acest proces pentru a ne putea salva relațiile.
Altfel, dacă vom continua să ne ascundem după armuri sau să facem vreo gafă, după care să așteptăm repararea tot de la cel care a fost rănit, mi-e teamă că vom crește numărul despărțirilor.
Voi ce părere aveți?