Am întâlnit-o întâmplător pe stadă.
Mergea ușor dezorientată. Parcă era în căutare de ceva.
- Bună, ce faci?
- Bună. Se poate și mai bine.
- Adevărat. Dar vezi că se poate și mai rău.
- Crezi?
- Pot să să fac pariu!
Depinde cât de mult vrem să tragem de disconfort. Însă nu le recomand oamenilor să aibă curiozități prea mari în zona asta.
- Păi și cum să facem?
- Cum să facem să ce?
- Să ne fie bine. Să nu mai suferim?
- Uite o cafenea...
Ce zici, ne oprim 10 minute să-mi spui despre ce este vorba?
Zis și făcut. Am intrat, am comandat două cafele, după care am trecut direct la subiect.
- Așa, ce te frământă?
- Îl iubesc. Dar el nu mă vede.
- Cum adică? Ce anume te face să spui asta?
- Nu mă apreciază! Și mă face să mă simt prost. Am plâns de multe ori...
- Poți să-mi dai un exemplu?
- Când ieșim, flirtează cu alte femei.
- Și tu ești prezentă?
- Da.
- Și tu? Cum te simți?
- Prost, îți dai seama...
- Ai vorbit cu el? L-ai întrebat de ce face asta?
- Își cere scuze. După care iar calcă pe bec.
- Și de câte ori trebuie să calce ca să vezi că există o problemă?
- Dar îl iubesc...
- Ce anume iubești?
- E un om șarmant, cult, un om bun...
- Cu cine?
- Cu cine e bun?
- Da!
- În general!
- Aham. Deci este o persoană demnă de admirație socială. Dar cu tine?
- Este un iubit îngrozitor.
- Și de ce stai?
- Este relația mea!
- Păi relația asta o poți avea și singură. Relația cu tine.
- Bine, dar...
- Te superi dacă îți spun adevărul?
- Nu.
- Nu crezi că te minți și, de fapt, nu vrei să vezi realitatea?
- Plâng, Andrei. Des... Îmi zice că sunt trecută. Cică fetele de 20 de ani sunt bune.
- Wow, ăsta da om demn de iubire. Mă mir că nu te și bate.
- Nu, nu e violent.
- Nici nu trebuie. Te face pilaf din comportament. Și ție îți place...
- Mie? Nu. Cum să-mi placă?
- Păi văd că stai! Trebuie să existe un motiv...
- Au trecut deja 4 ani, Andrei. S-au cimentat lucruri.
- Așa este. S-a cimentat abuzul. Te-a făcut captiva acestui tip de abuz emoțional.
Nici nu-ți dai seama cât de mult îți place să-și bată joc de tine.
- Nu cred.
- Pariu? Crede-mă. Un psihic sănătos reacționează imediat la abuz. Tu îi permiți să facă ce vrea, visând la o relație pe care, în realitate, nu o ai.
- Încă mai aștept să se trezească!
- El? De ce s-ar trezi? Lui îi este bine în viața lui. Întrebarea este: ție îți este bine în viața ta?
- Nu!
- Și atunci? Cine crezi că ar trebui să se trezească? El sau tu?
Nu crezi că tragi de o poveste care este doar a ta?
- Eu tot cred că se poate.
- Uite, nu vreau să te sperii, însă nu ești singura în postura asta. Din păcate, atunci când te legi de o poveste imposibilă, există doar varianta suferinței. Și, crede-mă, am învățat pe pielea mea că fiecare dintre noi suferă pe timpul lui. Tu alegi!
- Ce pot să fac?
- Un prim pas ar fi să consulți un terapeut.
- De ce? Crezi că sunt nebună?
- Al doilea pas ar fi să nu mai faci asocierea asta dintre nebunie și terapie. Nu despre asta e vorba aici. Du-te și începi să lucrezi. Singură nu cred că vei reuși să ieși din povestea asta.
S-a cimentat deja suferința, așa cum ai spus și nu pari să ai pick-hammerele necesare să spargi cimentul ăsta.
- Nu crezi că se va schimba, nu?, m-a întrebat cu o privire care mai căuta o speranță.
- Îmi pare rău...
- Dar nu cred că m-a înșelat!
- Nici nu trebuia. Te-a făcut varză din punct de vedere emoțional. Te-a devalorizat constant. Nu te-a văzut. Este la fel de dureros ca infidelitatea. Poate chiar mai dureros, dacă mă întrebi pe mine. Uite, sună la numărul ăsta și fă-ți o programare. Meriți să-ți fie bine!
Am plecat îngândurat...
- Oare cât vom continua să ne mințim cu scenarii care n-au legătură cu realitate?