'Din iubirile la întâmplare se nasc cele mai mari dezastre', spunea cândva un mare gânditor spaniol.
Îi dau dreptate! 100%!
Știu că mulți merg pe ideea că iubirea nu poate fi 'comandată' sau 'direcționată'.
Știu că sunt mulți cei care cred în necondiționare, fără să-și dea seama că prin sistemul ăsta de gândire deschid larg ușile spre abuz.
Și totuși, mă voi 'risca' și o voi spune răspicat: iubirea are nevoie de reguli!
Aici mă refer la iubire, acea construcție în doi, acea armonizare subtilă, până la cele mai profunde reglaje, acea conectare matură, nu la stolurile de fluturi care-și așteaptă transformarea în molii.
În iubirile mature, nu poți să spui că există reguli fără să discuți vreodată despre ele!
În iubirile mature nu merge cu:
1. De la sine
Persoanele mature știu că nimic nu vine de la sine
2. Iubirea e suficientă
Nu este. Mai ales dacă ținem cont că multe, poate prea multe, raportări la iubire sunt imature și că prea multe relații nu sunt, de fapt, relații de cuplu.
3. Cititul gândurilor
O persoană matură și asumată știe că nu poți să faci asta și acționează ca atare.
Absența discuțiilor despre limite duce la ceață relațională, la confuzie!
Să te bazezi pe fluturii din stomac este pură inconștientă!
O relație arată fix ca o companie!
Adică are nevoie de o cultură organizațională!
La asta se referă regulile din relații.
La: cum te porți, cum vorbești, la ce rol ai, ce drepturi ai și ce obligații/responsabilități îți asumi.
Are sens?
In momentul în care ții cont de lucrurile astea, șansele să-ți bagi în viață un fustangiu, sperând că tu îi vei pune capac se reduc spre 0.
Acum, ar fi cazul să înțelegem faptul că o relație înseamnă doi, ceea ce duce la concluzia că fiecare partener are dreptul la: spațiu personal, planuri, nevoi și aspirații, libertate de a exista!
Mi se pare foarte important să ținem cont de acest aspect.
Chiar vital pentru economia relațiilor.
De acord, toți venim în relații cu lecții/traume din trecut.
Asta nu este normal, dacă mă întrebați pe mine!
O relație ar trebui să însemne bucuria de a trăi, nu repararea unor chestiuni ce n-au legătură cu actualul partener.
Are sens?
Drept urmare, deși știu că nu se întâmplă, spun că ar fi normal ca înainte să te gândești la o nouă relație, n-ar fi rău să te repari.
Chit că asta durează 1 an sau 2.
Pe bune, frica de singurătate nu e un motiv să intri în relații.
La fel, nu e sănătos să intri în relație cu gândul că vei avea o viață mai bună!
Asta înseamnă presiune pe umerii celuilalt.
El nu mai este partener, ci furnizor de viață bună, ceea ce înseamnă că nu prea mai are spațiu să se bucure de viață.
Nu mi se pare fair play.
Vindecarea copilului deschide larg ușile negocierii în relații.
Menținerea lui traumatizat duce la rigiditate și frică!
Dă-ți voie să devii adult!
Chiar e mișto!
Fiind o serie de texte despre limite și reguli în relații, închei acest text prin a prezenta câteva avantaje ale regulilor:
1. Păstrează simțul identității personale și ne ajută să rezistăm cerințelor celorlalți
2. Relațiile sunt mai sănătoase dacă amândoi își păstrează identitatea
3. Limitele ne ajută să le semnalăm celorlalți cum vrem să fim tratați și ne ajută să nu ne simțim folosiți, batjocoriți etc...
4. Dacă limitele stabilitate sunt încălcate constant, avem o mai bună viziune asupra tabloului real al propriei relații și putem acționa în consecință!
Cum putem trasa limite sănătoase în relații?
Aflăm mâine...