'Andrei, nu știu ce să fac! Simt că mă minte'.
N-aveți idee de câte ori citesc asta!
Și, vă rog să mă credeți, mi-e greu să spun ceva care să potolească anxietatea celor care-mi scriu.
De fiecare dată când întreb: 'de ce stai?', mi se răspunde: 'pentru că îl/o iubesc!'
Și stop joc!
Acum ceva timp am scris într-un text următoarele lucruri: 'cea mai nașpa formă de infidelitate este să-l faci pe celalat să nu te mai dorească și apoi să-i reproșezi asta!'
Adică infidelitate în interiorul cuplului.
Așa și cu suspiciunea!
Să sădești suspiciune în sufletul celălalt este la fel de nașpa!
Asta numai relație nu e!
E o chestiune hidoasă din care cel care are suspiciuni trebuie să iasă rapid.
Pe bune, ori ești în relație, ori nu ești!
Ne hotărâm și noi?
Cum vine asta: sunt cu tine, dar...
Acel 'dar' poate stârni niște reacții îngrozitoare!
Ai nevoie de o tărie de caracter impresionantă pentru a nu te transforma într-un detectiv monstruos, pentru a nu te transforma într-un om cumplit de nesigur!
De aia spun, dacă vă confruntați cu astfel de situații: spre exemplu, celălalt încă mai ține legătura cu părți din trecutul lui emoționalo-erotic, iar contactul este pe față și, de ce nu, noaptea; iar celălalt fie nu vrea să vorbească despre asta, fie o dă cotită, fie te acuza pe tine de paranoia, aveți două variante:
1. discutați cu el/ea despre asta, la modul cel mai serios și îi spuneți ce credeți despre situația asta, încercând să găsiți împreună soluții bune pentru relația voastră.
2. plecați dacă vedeți că nimic nu se schimbă și el/ea continuă să stropească suspiciunile sădite.
Nu rămâneți în relații cu persoane care spun că rezolvă și continuă fix pe aceeași direcție.
Vă vor distruge cu zâmbetul pe buze în timp ce vor spune că vă iubesc!
Merită?
Eu cred că nu!
Sinceritatea este unul dintre ingredientele importante ale oricărei relații.
Fără sinceritate nu se poate construi încrederea, iar fără încredere... la revedere relație!
Rețineți: un psihic sănătos reacționează imediat la abuz!
Așa că nu permiteți prea multe derapaje.
Veți suferi și veți ajunge să nu vă mai cunoașteți.
Veți deveni mega-agitați, mega-încordați și veți sfârși prin a vă considera vinovați de toată treaba!
Vina personală este capătul de linie!
Lanțul abuzului se încheie cu vina... voastră!
Și veți ajunge să spuneți: 'da, poate că e bine să vorbească cu fosta/fostul!
Să zic merci! Sunt praf și măcar el/ea e lângă mine!'
Ce înseamnă asta?
Că celălalt a cultivat, uneori cu extrem de multă migală, două frici fundamentale: nu pot.nu sunt bun și nu sunt demn de iubire!
Dacă fricile astea existau deja, ele se vor activa rapid.
Dacă nu existau, ele se pot construi.
E doar o chestiune de timp.
Nu vă mai agăți de așa zisa iubire care, de multe ori, este tot o frică: frica de singurătate!
Nu vă mai agățați de iluzii doar pentru a fi cu cineva!
Încercați să fiți atenți și să acceptați doar relații sincere, relații unde vă este bine!
Abia de aici încolo putem vorbi despre iubire!