'Andrei, ce preferi-îndrăgostirea aia cu orbire sau să simți bucurie lângă un om cu care te simți foarte bine, cu care rezonezi, un om cu un compartament relaxat, natural?'
Asta m-a întrebat acum două zile o prietenă virtuală.
Am optat fără să clipesc pentru a te simți bucuros lângă o persoană cu care rezonezi.
Deh, vârsta și viața!
Asta nu elimină atracția!
Clar nu!
Însă este o atracție rafinată, educată, dacă vreți...
Dar, pentru că există un dar, cred că n-ar fi corect, totuși, să eliminăm prima alegere.
Știți cum se spune - fiecare după posibilități!
Am întâlnit persoane de 50 de ani care tânjeau după un stol sănătos de fluturi.
Așa cum am întâlnit persoane tinere care se bucurau de acea conexiune relaxată, fără fluturi.
Vedeți, maturizarea nu ține cont de vârsta din buletin, ci de rapiditatea cu care ajungi să înțelegi niște lucruri despre viață.
Ce-i val, ca valu trece - asta ar fi deviza îndrăgostirii!
Iar cei care au fost îndrăgostiți știu că așa e.
De altfel, ei sunt și cei care susțin de cele mai multe ori că: oricum pasiunea trece!
Ceilalți, adică maturii, nu spun asta, ci lucrează la construcția pe termen lung a pasiunii. Și o fac cu atingeri, cu mister, cu teasing constant, prin cuvinte cu sex, pardon, sens, cu bunătate și imaginație, cu fantezie și dorință!
Practic, ei nu lasă pasiunea să fugă... la altcineva!
Indiferent de variantă, viața este superbă, indiferent că preferi să arzi și apoi să suferi, sau să trăiești în asumare și în bucurie/rezonanță, dându-ți timp să crești din punct de vedere uman prin relația ta.
Ambele variante sunt alegeri și se bazează pe viață trăită. Nu pe altceva!
Eu, spre exemplu, la vârsta mea, cu experiența mea de viață, nu mă mai inflamez așa ușor.
Și nu, nu mi-e dor deloc de fluturi.
Știu că sunt ca o liniuță de cocaină!
În schimb, bucuria de a rezona cu o persoană bate orice drog.
Pe termen lung!
Însă așa cred eu și alți oameni care au ajung la acest nivel de cunoaștere/experiență!
Cei care nu au ajuns încă aici, nu au de ce să se teamă sau să se simtă inferiori.
Nu, e frumos și cu fluturi, însă fluturii se transformă în molii, iar suferința chiar nu e pe placul nimănui, sper.
Și totuși, nu cred că ar fi corect să arătăm cu degetul spre o zonă sau alta, ci, mai degrabă, ar fi să încercăm să privim oamenii cu blândețe și înțelegere, să-i lăsăm să-și ardă combustibilul emoțional și să îi susținem atunci când cad.
E normal!
Toți am trecut la un moment dat pe acolo și nimeni nu are garanția că nu va cădea din nou.
Până atunci, cu fluturi sau fără, haideți să ne bucurăm de viață!