Adevărul doare!
Mai ales când nu ești pregătit/ă pentru el!
Doare al dracului de tare!
Mai ales atunci când îți construiești un adevăr propriu, idealizat și nu ții cont de adevărul celuilalt.
Nici măcar nu-ți pasă de acest adevăr!
Îl ai pe al tău și te bucuri zilnic de aura perfecțiunii, o aură pe care ți-ai construit-o cu migală!
Serios acum, chiar ai senzația că ești o persoană lângă care este ușor de trăit?
Chiar crezi că te cunoști perfect?
Chiar crezi că ești mereu un om al acțiunii?
Că ești mereu creativ/ă?
Că ești mereu atrăgător/oare?
Că ai mereu farmec?
Frână!
Înainte să-ți umfli plămânii ca un păun mândru de coada sa, gândește-te: 'oare partenerul/a ar fi de acord cu ceea ce urmează să răspund?'
Crezi că ești mereu constructiv/ă și cinstit/ă?
Crezi că ești mereu coerent și autentic?
Crezi că ești mereu autonom și responsabil pentru faptele și sentimentele tale?
Privește-te cu atenție!
Sigur nu ai jucat niciodată jocul eschivei? Jocul devalorizării? Jocul negării?
Jocul manipulării?
Jură-te!
Chiar crezi că ești mereu dispus/ă să asculți, să fii receptiv/ă, să fii recunoscător/oare pentru ceea ce ai, să fii atent/ă, centrat/ă, adunat/ă, răbdător/oare, plin/ă de empatie și compasiune?
Dacă majoritatea răspunsurilor la întrebările astea este 'da', atunci... felicitări!
Ești o persoană matură și deschisă!
Dai dovadă de comportamente mature, non-defensive.
Dacă răspunsurile sunt în majoritate 'nu' și recunoști că reacționezi adesea, că manipulezi, că ai o slabă cunoaștere de sine, că ești ascuns/ă, închis/ă, prefăcut/ă, victimă sau salvator, supus/ă, într-o continuă căutare a validării de la ceilalți, că nu-ți asumi responsabilitățile pentru sentimentele și faptele tale, că nu asculți, că îți bați joc sau ridiculizezi, că ești superior/oară etc..., atunci să știi că astea nu sunt manifestări ale perfecțiunii, ci manifestări ale imaturității.
Or dacă adevărul tău este construit în jurul acestor atribute, nici nu vreau să mă gândesc ce simte celălalt!
Și nici tu nu cred că vrei.
De aia te și minți 🙂
Da, adevărul doare... mai ales când nu ești conectat la tine și la relația ta!
Doare al dracului de rău!
Nu e simplu să afli că uneori este plictisitor/oare.
Că uneori este fad!
Că uneori nu ai nimic de oferit!
Că alteori ești enervant!
Sau prost!
Nu e simplu deloc!
Însă n-ar fi rău să accepți că pot exista și asemenea lucruri.
Suntem oameni și nimeni nu e perfect.
Așa că... stop!
Ieși din rolul ăsta de perfect/ă.
Acceptă-te așa cum ești, iar dacă ceva nu-ți place, pune mâna și lucrează.
Chiar se poate!
La final, dă-mi voie să te întreb: care e adevărul tău?
Și ce crezi că ai putea să auzi dacă partenerul/a sau, de ce nu, oamenii semnificativi din viața ta, ar vorbi pe bune?