Este întrebarea pe care am lansat-o acum câteva zile pe pagina de Facebook.
După un an complicat și interesant, în același timp, am fost curios să văd cum se simt prietenii mei virtuali.
Mi-a plăcut că am văzut multă conectare, am văzut oameni care au putut spune ceea ce a fost pozitiv în viața lor în acest an total diferit.
Fie că a fost vorba despre sănătate, sau despre conectarea cu cei dragi, despre mici realizări sau despre avansări în carieră, pozitivul și-a făcut loc în răspunsuri.
Iată, deci, că dincolo de panica indusă de autorități în ultimele 9-10 luni, am putut duce o viață aproximativ normală, chiar dacă unii dintre noi au făcut cunoștință, la un moment dat, cu acest virus.
Deși a fost un an cu destule restricții, pot spune că a fost un an bun pentru mine.
Serios!
Aș fi un mincinos sinistru să spun că nu a fost.
În plan profesional, mi-am luat licența în Psihologie, am terminat primii doi ani de formare în psihoterapie integrativă și mi-am luat certificatul de consilier de dezvoltare personală.
Tot în plan profesional, am reușit să lansez cea de-a 5-a carte, intitulată: ''Femeile inteligente vorbesc pe limba bărbaților'', o carte scrisă în cele 2 luni de lockdown și care, până azi, când scriu acest text, a ajuns la peste 10000 de cititori.
În plan personal, mă bucur că încă am putut să călătoresc, chiar și fără frecvența din anii trecuți, mă bucur că am putut fi sănătoși, că am reușit să îmi mențin relația pe pozitiv, iar conexiunea cu prietenii s-a întărit.
Am încercat să ajut atât cât am putut și am interacționat cu destui oameni care aveau nevoie de sprijin și susținere.
Am ales să fac asta și voi continua mulți ani de aici înainte.
Dacă ar fi să mă gândesc la dezamăgiri, aici aș trece doar Colegiul Psihologilor, un organism profund comunistoid, care nu încetează să facă mizerii.
Nicio problemă, există alternative!
În rest, n-aș trece nimic altceva la dezamăgiri.
Vedeți?
Am făcut aici exercițiul 'linia vietii', aplicat pe anul 2020 și balanța a atârnat decisiv spre pozitiv.
Deci se poate, chiar și într-un an cu atâtea restricții și restrângeri de drepturi și libertăți.
Da, puteți considera că e un moment al bilanțului și mă bucur că și alții se pot bucura de ceea ce au reușit să realizeze în 2020.
Pentru 2021 îmi doresc să continuăm să ținem aproape, să încercăm să învățăm lucruri interesante unii de la alții și, de ce nu, să exersăm mai departe și să aplicăm binele în viețile voastre.
Vă doresc să aveți un Crăciun fericit alături de cei dragi.