''Suma viciilor trebuie să rămână constantă''!
Știți vorba asta, nu-i așa?
Acum, haideți să o traducem diferit: ''suferința ta trebuie să rămână constantă''
Cum vă sună?
Acum are sens titlul?
Mie mi se pare că are.
Mai ales dacă megem la definiția viciului: 'defect, cusur, neajuns (de construcție, de funcționare'')
Suferința ta trebuie să rămână constantă!
Lucrurile încep să se limpezească, nu credeți?
Ați avut vreodată curiozitatea să discutați mai pe larg cu o persoană care spune că suma viciilor trebuie să rămână constantă?
Vă rog să mă credeți când vă spun asta: o persoană echilibrată, o persoană care nu are suferințe majore în viață, nu va spune niciodată asta!
Să luam exemplul unui bărbat, ca să nu ziceți din nou că am ceva cu femeile 🙂
Să luăm exemplul unui bărbat care are patima jocurilor de noroc.
Credeți că el face asta pentru bani?
Nu!
Nu îl interesează banii.
O face pentru adrenalină și pentru senzația de putere.
Când se duce la casino, sau joacă online, el primește acea adrenalină dorită.
Când nu joacă, începe să apară anxietatea și activarea suferințelor.
Efectul? Joacă din nou!
Și, din păcate, cu cât creierul produce toleranță la acest comportament, cu atât va apărea tentația de a juca mai mult.
Ce rol au jocurile de noroc pentru acel individ?
De reglaj interior!
De supraviețuire!
Sigur, este o modalitate prin care își produce o iluzorie fereastră de toleranță, însă spune-i lui asta.
Mai mult, dacă încerci să îl privezi de asta, prin amenințări sau alte tehnici (îi ascunzi banii), va intra în defensă automat și nu vei mai avea alianță cu el.
Atunci când rămâne fară acea iluzorie fereastră de toleranță, va funcționa doar din răspunsurile automate la stres: fie hiper-excitare, fie hipo-excitare! Extrem de nasol pentru cei din jur!
Este doar un exemplu.
Haideți să privim puțin asupra consumului de alcool.
Aici aș spune că mă pricep 🙂
Nu în sensul că nu pot lăsa paharul din mână.
Deloc.
Nu am absolut deloc ideea de a mă îmbăta atunci când ies în oraș.
Cunosc persoane care au acest obiectiv, ba îl și declară.
Pesemne săptămâna este prea grea.
Pot înțelege asta!
Așa cum înțeleg și de ce o fac, desi i-aș sfătui să-și găsească alte modalități de reglaj intern, premium, dacă vreți.
Pe vremuri, când eram mai tânăr, turnam destul alcool în mine.
Pe vremea aia erau destule lucruri care dureau.
Recunosc!
Acum, după ani și ani de zile de lucru cu mine - care înseamnă terapie, citit, cursuri, școli etc... și extrem de multă practică a ceea ce am învățat (în viața de zi cu zi, firește), nu mai torn atât.
În plus, atunci când deschid o sticlă de vin, vreau să mă bucur de arta vinului, nu doar să beau.
Înțelegeți?
Construcția este diferită de cea a unui bărbat care bea doar ca să bea, pentru că altfel nu poate.
V-aș invita să ne gândim puțin la ce face consumul de alcool.
În primul rând relaxează.
Apoi iți facilizează sistemul social de angajement - ați văzut ce se întâmplă în general la baruri? Oamenii sunt veseli atunci când au băut ceva.
Și discută aprins, se simt bine.
Au contact vizual, unii se ating (nu cu scaune :), atmosfera este una destinsă.
În doze mici, alcoolul are un efect stimulator al acestor lucruri.
Mai mult, el scade hipervigilența și stimulează somnul.
Vedeți? Și alcoolul poate avea rolul lui.
De altfel, am întâlnit cazuri în care mi s-a spus: ''atunci când bea, e simpatic, te poți înțelege cu el, e chiar iubitor. Însă când se trezește, e jale - devine agresiv și violent''.
Vedeți ce se întâmplă când dispare fereastra de toleranță?
Adică zona de funcționare optimă?
Sare imediat în hiper-excitare, deci în starea de fight!
Și în cazul comportamentului sexual compulsiv, adică acei domni care ''agață'' mai multe femei în același timp, putem găsi sens.
Ei se simt în control, simt că sunt valizi în a forma relații interpersonale, ba chiar simt apropiere și intimitate, însă nu se angajează emoțional deloc.
Înțelegeți de ce o fac?
Dacă ar avea o relație și ar înregistra un refuz (fie el și perceput, deci nu neapărat real), ar sări instantaneu în comportamentul compulsiv.
Nu mai spun că toate cele trei comportamente descrise până aici pot apărea evantai!
Suma viciilor, nu-i așa?
Vedeți?
Toate aceste vicii sunt modalități de reglaj, de supraviețuire și la început sunt extrem de inteligente.
Numai că, pe măsură ce ele devin cronice, se transformă în adevărați dușmani ai individului. Drept urmare, mi-ar plăcea din suflet ca oamenii să nu mai fluture vorba asta, ci să încerce să-și caute alte modalități prin care să-și regleze stările interioare.
Nu de alta, dar e tare nasol să trăiești o viață cu cortexul prefrontal inactivat 🙂