Bine v-am regăsit!
Așa cum v-am promis, azi ne ocupăm de domni și ne vom îndrepta atenția către elementele care fac neatractiv pe un bărbat în ochii femeilor.
Întrebarea a fost lansată acum două zile, doamnele au răspuns, ca de obicei în număr mare, iar ceea ce a ieșit încerc să spicuiesc acum.
Ca și în cazul textului de ieri, voi încerca să spicuiesc ceea ce cred eu că este relevant, astfel încât acest articol să nu fie interminabil 🙂
Au fost două zile în care am fost intens criticat, mai ales de doamne - niciun domn nu a avut nimic de comentat: ba că nu sunt psiholog autentic (de parcă există asta) pentru că îndrăznesc să fac postări exclusiv pentru domni (existând postări egale exclusiv pentru doamne), ba că sunt misogin etc...
Lista e lungă!
Noroc că sunt obișnuit cu genul ăsta de rufe spălate pe pereții internetului 🙂
În ciuda zoaielor pe care mi le-au aruncat pe față anumite persoane, sunt bucuros!
Sunt bucuros pentru că am încercat și, zic eu, am reușit acest exercițiu de conectare, chiar dacă nu directă.
Până acum, doamnele se întrebau unde sunt domnii de pe pagină?
Ei bine, sunt bucuros pentru că am reușit să îi aduc pe domni într-o singură postare.
341 de comentarii masculine la o singură postare mi se pare o adevărată performantă.
Și da, voi continua, pentru că acest lucru face bine tuturor.
Vreți să avem dialog?
Vreți să ne înțelegem?
Atunci haideți să învățam, pentru început, să ne ascultăm, să ne urmărim și să vedem ce ne dorim unii de la ceilalți.
Fix așa.
Gata cu introducerile.
Este momentul să intrăm ''în pâine'' și să vedem ce consideră doamnele că este neatractiv la un bărbat:
1. Carmen Pogacian Balisz - ''Lipsa de igienă (am o problemă cu dantura, urechile și unghiile), agramat, dar mândru din cale - afară și Șosetele purtate la sandale!!!!!''
Aici vorbim despre aspectul exterior.
Și cred că ar intra lejer - iar doamnele au punctat asta - și ținuta.
Da, domnilor, prima impresie contează enorm. Este un prim filtru.
O imagine îngrijită spune multe despre un bărbat.
Spune și destule?
Depinde.
Au fost doamne care au ridicat problema imaginii exagerate de dandy.
Sincer?
Nu pot să le combat...
2. Raluca Stoicescu - ''Obsesia (prostia) că el e veșnic tânăr și luptă de a demonstra acest aspect prin orice mijloace, apelând la tot felul de soluții: intră în relații fară viitor cu femei fff tinere, își părăsesc familia construită în ani pentru dorința de a trăi liber ca la 18 ani...etc/etc....Alt aspect: tendința de a epata și încercarea de a demonstra că e fff bazat material, crezând că pt o femeie asta e important....În rest, multe goluri în comportament....'' Aici ar fi 2 în 1 🙂 Pe de-o parte - bărbații care se uită după fete tinere, desi au familie acasă și a doua - epatarea materială (nu că banii n-ar conta). Una este susținută, până la un punct, de testosteron; iar cealaltă este o raportare culturală la ideea de masculinitate.
3. Claudia Andreea - ''Impolitețea, zgârcenia, imaturitatea emoțională, insensibilitatea, indiferența, infidelitatea, iresponsabilitatea, trădarea...etc (multe cu i)''
Aici pare că vorbim despre bărbatul reptilă, acel bărbat incapabil să se deșchidă, să ofere reciprocitate.
Motivele sunt multiple și nu are sens să ne ocupam aici de ele, însă sunt multe, poate prea multe femei care se plâng de faptul că bărbații lor sunt închiși.
Sincer, mă îndoiesc că totul pornește doar de la ele...
4. Elena Ofelia - ''Limbajul vulgar și violent. Nevoia de a fi aprobat și de a ieși în evidență exagerat. Când rade nenatural doar ca să pară funny și sociabil. Când este nenatural și lipsit de încredere în sine''.
Domnilor, putere nu înseamnă violență! Asta este o minciună. Și în niciun caz nu înseamnă violență manifestată față de femei. Un bărbat puternic este cel care știe că poate să facă rău, dar alege să nu facă!
Țineți minte vorba asta.
5. Lusiana Rizac - ''Dorința de a părea ceea ce nu este, lipsa respectului, a celor șapte ani de-acasă, misoginismul, egoul excesiv(nu a respectului de sine). Abordarea unui stil feminin, dorința de a manipula, vulgaritatea, duritatea în comportamentul afișat față de o femeie, lipsa emoțiilor''.
Multe intră aici.
Însă eu le-aș rezuma prin absența unor repere solide de masculinitate.
Este o realitate a timpurilor în care trăim, din păcate.
Cei 7 ani de acasă au rolul lor hotărâtor în dezvoltarea unui individ, însă, din păcate...
6. Casandrei Ven Terezia - ''Vârsta. Dacă are 40+ și e neînsurat, are tot cei trebuie să rămână cu mă-sa''.
Am pus special acest comment, pentru că mi se pare extrem de deplasat.
Și dacă a fost însurat? Și dacă a încercat și nu a reușit? Este un rebut?| Haideți să încercăm să evităm stampilele astea total gratuite, ce ziceți?
7. Renata Zidaroiu - ''lipsa de responsabitate, teatrul jucat la început de relație pentru a atrage''.
Aici iar atacăm o chestiune culturală și anume rolul bărbatului. Acest rol nu mai este cel de acum 100 ani - adică furnizarea de resurse.
În prezent, amândoi sunt furnizori de resurse, ceea ce înseamnă că și responsabilității vieții de zi cu zi trebuie să fie împărțită.
Este o realitate de care, cu cât ne prindem mai repede, cu atât reușim să avem pace în casă 🙂
Pe scurt, după cum vedeți, sunt chestiuni ce țin de:
1. Aspect
2. Comportament/caracter
3. Abilitați sociale
4. Abilitați relaționale.
Cam aici trebuie lucrat, dragii mei domni.