''Dacă ai avea un buton magic, pe care dacă l-ai apăsa, toată suferința ta ar dispărea ca prin minune, ce ai face? L-ai apăsa?''
Ei bine, la acest îndemn, vă garantez că orice persoană care suferă ar răspunde ''da'' fară prea mari ezitări.
Și totuși, dacă începi să explorezi binele din spatele emoțiilor negative: vină, rușine, frustrare, furie, resentimente etc..., vei descoperi o grămadă de lucruri bune despre persoana respectivă.
După această descoperire, vei realiza că omul din fața ta nu și-ar mai dori neapărat să apese butonul magic.
Cum să renunți la calități?
Nu e logic, nu-i așa?
Drept urmare, în acel moment trebuie să schimbi strategia și să-i spui așa: ''și dacă ți-aș spune că nu e nevoie să renunți la toate calitățile astea care te definesc, însă poți să diminuezi nivelul emoțiilor negative?''
Reacția este wow!
Am văzut-o de câteva ori în lucrul față în față.
Și este o resursă importantă a călătoriei spre starea de bine.
Chiar și așa, în ciuda faptului că ceva s-a trezit acolo, că persoana din fața ta a devenit curioasă, tot există rezistențe, tot există temerea că și dacă va fi bine, acel bine nu va dura.
De altfel, acest lucru l-am văzut și la persoanele pe strada cărora a apărut lumina după mult timp de întuneric.
Scepticismul există!
E acolo. Puternic!
''Nu cred că va dura'', este replica lor.
Ce se întâmplă atunci?
1. Nu dau acces binelui
2. Se simt vinovați că le este bine
3. Se închid (rezistă)
4. Își auto-sabotează șansele de bine (caută să-l contracareze)
Hey, nu disperați.
În condițiile în care ai stat luni sau ani de zile în întuneric - anumite persoane au stat o viață -, e firesc să te temi de bine.
Să nu fim naivi - nu toți oamenii stiu să primească binele!
Asta e o mare minciună.
Unii chiar nu stiu de unde să apuce acest bine, cum s-ar zice.
Binele este ceva complet necunoscut, așa că nu este ceva tocmai confortabil.
Drept urmare, n-ar fi rău să faceți un pact cu voi înșivă.
'''Dacă tot cred că binele nu va dura, hai să-mi propun să dureze până mâine dimineață!''
Nu este un task complicat.
24 de ore, poate chiar mai puțin!
Însă în alea 24 de ore, dă-ți voie să renunți la rezistențe și să îmbrățișezi binele. Și dacă se întâmplă ca mâine dimineață să realizezi că a dispărut, nu pierzi nimic.
Ci câștigi 24 de ore de bine.
Măcar ai văzut cum e, nu-i așa?
Ce se întâmplă mâine dimineață când te trezești?
Respiri adânc, privești afară, apoi închizi ochii și te simți puțin.
Ce iți spune corpul? Cum ești? Cum te simți după 24 de ore de bine?
Ce zici?
Mai adaugi o anexă la contract?
Prelungești starea de bine încă 24 de ore?
Atenție!
Tu ai butonul.
Tu decizi.
Te poți opri aici și să revii la starea de întuneric, sau poți să te mai bucuri 24 de ore de lumină. Ei bine, iți garantez că pe măsură ce vei înainta mai mult în lumină, credința ta că binele nu durează se va diminua.
Mai mult, la un moment dat, când te vei trezi de dimineață, nu vei mai simți nevoia să faci încă o anexă, ci vei spune: ''neah, sunt ok, nu mai am nevoie de asta. Deja e natural''.
Nu spun că este o tehnică potrivită pentru oricine.
Spun doar atât: dă-ți voie să o încerci!
Dacă nu iese, nu pierzi nimic.
Și dacă iese? 🙂
Nu este o rușine să nu știm ce să facem cu binele.
Câtă vreme nu am avut acces la el la momentul potrivit, adică în copilărie, e normal ca la vârsta adultă să ne temem de el. Î
nsă chiar și așa, nu este timpul pierdut.
Niciodată nu e prea tărziu să înveți să te bucuri.
Ce zici? Te bagi?