Pentru relație nu lupți!
Nu vei câștiga nimic.
Hai să fim serios, ți s-a întâmplat vreodată să intri într-o relație prin luptă?
Cu cine a trebuit să lupți?Dincolo de cazurile în care vorbim despre tineri și familii care se opun, sau despre diferențe mari de statut între cei doi, nu prea se întâmplă să existe luptă.
Și atunci, pentru ce există atâția oameni care folosesc acest cuvânt?
Pentru ce ne place să vorbim despre luptă?
La ce ne ajută?
Dacă mă întrebați pe mine, răspunsul va fi simplu: la nimic!
Hei, nu vă grăbiți să spuneți că sunt pragmatic, că n-am iubit, că sunt tânăr sau mai stiu eu ce (linia punctată e deschisă).
Însă lucrurile sunt simple: starea de luptă, starea interioară, a corpului, este incompatibilă cu iubirea.
Imaginează-ți un semafor.
Galbenul înseamnă nesiguranță, verdele iubire și rosul luptă!
Înțelegi diferența?
Acolo unde există luptă, starea corpului este pregătită pentru asta.
Avem încordare, hipervigilentă, posibil furie, tensiune etc...
Este o stare mai degrabă de nesiguranță.
Ce treabă au lucrurile astea cu iubirea?
Niciuna!
Iubirea este verdele de la semafor, iubirea înseamnă calm, bucurie, joacă, comunicare eficientă, centrare pe soluții comune etc. Nicio treabă intre cele două stări. De aceea spun: renunțați la cuvântul luptă în asociere cu relațiile.
Starea va fi una de combativitate, iar rezultatele nu au cum să fie altfel.
Atunci când treci pe roșu, ești conștient de faptul că e posibil să faci accident.
Ai încălcat regulile de circulație și te poți lovi de mașinile care au avut verde.
Atunci când treci pe verde, ai liniște, pentru că nu te aștepți ca cineva să treacă pe roșu 🙂 Aveți grijă de ceea ce vă doriți!
Aveți grijă ce afirmați.
Nu vă sfătuiesc să vi se și întâmple.
Drept urmare, haideți să schimbăm percepția despre relații și, în loc de luptă, să folosim cuvântul muncă.
''Muncă? Ești cretin? Pai și aici?'' Ei bine, da, mai ales aici.
Chiar acum câteva minute vorbeam cu o clientă și ne gândeam că, în timp ce pe zona profesională avem parte de destui mentori - și are dreptate, pentru că și eu am avut câțiva -, în plan relațional, romantic, să spunem, mentori sunt putini - în general părinții.
Ce înseamnă asta?
Că nu ne învață nimeni ce să facem cu relațiile.
Nici cum să le formăm și, cu atât mai puțin, cum să le menținem.
Rezultatul? Disfunctionalităti la greu.
Orgolii, tensiuni, dorință de putere etc..
O relație înseamnă muncă, iar dacă te plângi de asta, înseamnă că nici zona profesională nu te împlinește. Munca nu este chin, atunci când iți place. Tot atunci când iți place, nu simți nevoia de concediu prea des.
Asta înseamnă să-ți placă ceea ce faci. Iar oamenii care sunt acolo stiu bine la ce mă refer. Așa și cu munca la relație. Ar trebui să fie plăcuta. Și ar trebui să plece de la un adevăr fundamental - nu suntem la fel.
Asta înseamnă că oricât de multe lucruri ne fac să ne simțim apropiați, tot există suficiente diferențe, deci surse de conflict.
Nu mai vorbim despre apariția copiilor, gestionarea creditelor, vacantelor, schimbărilor ce apar cu trecerea anilor etc. Este o muncă, însă o muncă plăcută și, cel mai important - ÎN DOI! La luptă nu se întâmplă mereu același lucru.
Și clar nu e cu plăcere.
O persoană care spune că luptă pentru relația sa, pare să nu accepte faptul că relația aia este terminată.
Altfel ar spune că e bine, că e cu bucurie.
Nu ar simți nevoia să se lupte cu nimic și cu nimeni.
În cele mai multe cazuri, din păcate, aceasta luptă este una internă!
Uneori nici nu are legătură cu relația în sine, sau cu celălalt. Și este chinuitor.
Vedeți? Totul se rezumă la stări interne. În starea de luptă, creierul nu te ajută prea tare. În starea de calm, de iubire, creierul este acolo, complet activat. Or în situația de culoare verde, este greu de crezut că se poate întâmpla ceva rău, nu crezi?