N-ai cum să renunți la tine pentru altcineva!
Este nu doar riscant, ci și lipsit de sens!
Cu toate acestea, foarte mulți oameni spun: am făcut-o pentru el/ea!
Rezultatul?
Dezastru emoțional!
Mlaștină psihică, lipsă de speranță și orizont, derivă totală!
O spun ferm: n-ai cum să renunți la tine pentru altcineva!
Și, în realitate, nici nu faci asta.
Crede-mă!
Nu renunți la tine pentru altcineva.
Renunți la tine pentru... tine!
Sperând că dacă vei face asta, celălalt va pica în șpagat de admirație și va spune: ești persoana alături de care vreau să îmbătrânesc.
Deja iți imaginezi doi bătrânei, fericiți, plimbându-se de mână pe malul mării.
Stop! Frană!
Lucrurile nu se întâmplă deloc așa.
Din păcate...
Oamenii care renunță la ei înșiși, nu fac altceva decât să devină anexe ale altor oameni. Oameni care, în multe cazuri, ca să nu spun în general, se folosesc de asta în scopuri nu tocmai bune.
Adică abuzează!
Tine bine minte ceea ce-ți spun: atunci când alegi să renunți la tine, alegi să fii abuzat/ă! Repet: atunci când alegi să renunți la tine, alegi să fii abuzat/ă!
Alegi să nu mai ai cuvânt, să nu mai ai decizie, să nu mai respiri singur/ă, să nu mai îndrăznești să fii.
Atunci când alegi să renunți la tine, tot ce însemni tu nu iți mai aparține
Tot ce însemni tu se află la celălalt.
Iar celălalt va dispune de asta după bunul plac!
Or asta, din punctul meu de vedere, este cea mai mare eroare.
Nu mai spun că nici nu e ceva sexy!
Eu nu mi-aș dori o extensie.
Eu nu mi-aș dori o persoană care îmi predă cheile ființei ei.
Nu mi-aș dori o persoană care se auto-deposedează de personalitate.
Chiar nu mi-aș dori așa ceva.
Nu am de ce.
Atunci când i-am spus iubitei mele că mi-aș dori să îmbătrânim împreună, am spus-o tocmai pentru că este o persoană vie, o persoană cu un caracter bine structurat, o persoană pe care mă pot baza că mă va trage de mânecă atunci când va fi cazul, sau că mă va înțelege atunci când voi avea momente dificile; tocmai pentru că este o persoană pe care o admir, o persoană care mă provoacă să o iubesc zi de zi, o persoană cu umor, cu sarcasm ... uneori, cu nerv, cu coloană vertebrală.
Drept urmare, încercați să înțelegeți: a iubi nu înseamnă renunțare!
La idealuri, la vise, la planuri, la dorințe, la nevoi.
A iubi înseamnă un dans în care cei doi parteneri respectă și admiră ceea ce au de oferit... amândoi!
Renunțarea la sine nu este iubire, ci o invitație la suferință.
Din punctul ăsta de vedere, cred că ar fi cazul să delimităm definitiv iubirea de suferință.
Chiar nu înseamnă același lucru.
Păreri?