Este mesajul pe care l-am urcat acum câteva zile pe Instagram și Facebook.
Reacțiile au fost cele pe care le bănuiam - pe straturi: au existat ''voci'' care au comentat vehement, condamnând mesajul - cineva chiar m-a ''sfătuit'' să predau diploma de psiholog; voci neutre, care au preferat să meargă pe varianta safe ('discutabil'), dar și voci care au apreciat mesajul și au achiesat cu el.
Așa se întâmplă în mai toate cazurile postărilor mele și este în regulă. Suntem diferiți și este în regulă să avem puncte de vedere diferite.
Dar... 🙂
Profit de acest text nou pentru a explica la ce m-am referit prin acest mesaj.
O primă constatare ar fi aceea că noi, românii, nu avem o solidă cultură relațională. Pe scurt, nu știm ce e aia relație.
Cumva, oricum o privești, vezi o dinamică mai degrabă distructivă, decât una de construcție, în sensul că fie unul este 'șef'' și celălalt se supune, sau se opune; fie se stă în triunghiul dramatic, acolo unde unul este victimă și celălalt agresorul și de aici apar tot felul de dezechilibre relaționale.
Nu cred că are rost să vă spun că dacă luăm fraza de mai sus și o comasăm într-un singur cuvânt, putem spune: rigididate, încăpățânare, lipsă de viziune, conflict, negativitate etc...
Pentru că da, sper că sunteți de acord când spun că în relațiile noastre există o cantitate enormă de negativitate, generată de multe ori de nesiguranță, frică, sau anxietate.
De aceea spun că o principală sarcină în cuplu este aceea de a ne regla anxietatea.
Și spun asta, deoarece un creier anxios este un creier haotic, iar din haos nu prea pot ieși minuni.
Revenind la titlu, mie mi se pare simplu: nu poți avea și dreptate și relație!
Există persoane care merg pe ideea: ''ca mine, sau deloc!''
Aici vorbim despre inflexibilitate. Este clar.
Sunt persoane care vor să-și impună punctul de vedere (unii spun ''principii') fară să țină cont de faptul că în relație sunt doi, deci mai există un punct de vedere care, chiar dacă este diferit, poate fi 100% valid, sau adevărat.
În același timp 🙂
Că tot vorbim despre dreptate, să știți că se poate ca ambii parteneri să aibă dreptate în același timp. De ce? Pentru că suntem diferiți și, deci, privim diferit lucrurile.
Or în momentul în care se ajunge la a avea dreptate, sau nu, mi se pare că este puțin cam tărziu pentru a mai găsi o cale comună, mi-e teamă că sămânța conflictului este pe masă.
Iar asta erodează relația.
Și aici ajungem la comunicare. Din păcate, în foarte multe cazuri, avem dialogul de tipul: eu sunt victima, iar tu ești agresorul, deci problema!
Într-o relație sănătoasă, dinamica asta nu are ce să caute. Am mai spus-o și repet: în dramă nu se rezolvă probleme, ci se generează și mai multe.
Deci...
O dinamică sănătoasă ar arăta cam așa: suntem noi și problema.
Adică suntem echipă și ne ocupam de problemă.
Împreună! Iar dreptatea nu are ce să caute aici!
Sigur, daca ne aflăm în etapa de curtare, sau în cea de luptă pentru putere, pot să înțeleg.
Încă se tatonează terenul și pot apărea contondențe.
Însă dacă nu suntem atenți, nu putem ajunge în etapa de încredere, sau în cea a intimității. Funcționare sănătoasă înseamnă rezolvarea problemei. Atât!
Iar asta nu merge cu ideea de mai devreme: ca mine, sau deloc! Aici este nevoie de ambii parteneri.
Evident că veți scoate din joben o grămadă de exemple.
Le-am văzut de fiecare dată când un subiect propus a ''amenințat'' anumite credințe, sau proceduri de funcționare.
Și acum mă aștept să fie la fel. Ideea este că dacă vrem să avem relații sănătoase și funcționale, este necesar să înțelegem faptul că nu suntem dușmani, nu ne aflăm în competiție, ci parteneri, deci echipă.
Or pentru a atinge acest nivel, este nevoie de flexibilitate, adaptabilitate, curiozitate și interes. Iar tu, cel/care care crezi că este în regulă să ai dreptate, te-ai întrebat vreodată dacă într-adevăr ai avut?
E clar că îmi vei spune că da, că celălalt a recunoscut.
Repet întrebarea: ești sigur/ă că ai avut?
Cum a mers relația după ce ai avut dreptate prima data?
Dar azi?
S-a păstrat aceeași dinamică?
Într-o relație există 3 procese: apropiere-depărtare-reparare.
Dreptatea nu are loc aici.
Suntem bine, ne simțim apropiați, dar ceva se întâmplă? Repari!
Adică iți ceri scuze și faci lucrurile să meargă. Repari.
Nu merge cu 'ți-am zis eu''.
În secunda în care apare acest ''ți-am zis eu?'', celălalt s-a fragilizat, celălalt a aflat că nu e bun, iar tu te-ai poziționat superior.
Asta vrei?
Sper să nu, pentru că un astfel de scenariu rupe relația.
Nu mă aștept să fiți de acord. Sunt conștient de faptul că este mult de lucru la relații pentru a le face să funcționeze sănătos.
Mă aștept ca macar câțiva dintre voi să-și ia câteva minute și să mediteze la dinamica relațiilor lor - aici nu mă refer neapărat la cuplu, ci la relații, în general.
În câte cazuri vi se întâmplă să negociați?
În câte relații ambii parteneri pot fi ei cu adevărat?
În câte relații ambii parteneri se pot exprima fară să fie judecați, criticați, ridiculizați?
Apoi, încercați să răspundeți la întrebarea: oare să ai dreptate chiar are loc într-o relație sănătoasă?
Spor la analiză și aștept feed-back-ul vostru.