Vineri, 22 septembrie, am deschis sezonul de toamna al Dating Talks, seria de intalniri de cafenea pe care o organizez impreuna cu colega mea Alexandra Popa Nastase la A46.
Tema a fost din nou despre dating.
De ce am revenit la aceasta tema?
Deoarece, desi traim intr-o era in care oamenii au toate uneltele necesare conectarii, exista o adevarata epidemie de singuratate.
Oare ce a dus la situatia asta?
Eu cred ca exista cateva explicatii, iar aici as dori sa ma ocup de una, zic eu, importanta - idealizarea! Si auto-idealizarea!
Ce inseamna asta? Ca nimeni nu vrea sa mai sufere! Nici macar un pic!
Toti ne dorim sa fie totul roz si frumos, fix ca in story-urile si reel-urile de pe Insta sau Tik Tok.
Nimeni nu pare sa mai aiba imperfectiuni, nimeni nu pare sa-si mai asume riscuri sau responsabilitati, inclusiv, sau mai ales, pentru greseli, nimeni nu pare sa-si mai doreasca sa exploreze si sa fie curios/oasa.
Nu cred ca are sens sa va spun de cate ori aud in cabinet fraza - prefer sa stau singur/a, decat sa o iau din nou de la capat si iar sa vorbesc despre mine.
Wow, atat de plictisitor/oare te consideri incat sa consideri a fi o corvoada sa vorbesti despre tine?
Pe parcursul serii, care a fost, ca de obicei, presarata cu rasete sanatoase, am lansat cateva intrebari care mi se par importante atunci cand cauti pe cineva:
1. Ce problema rezolva/ sau iti rezolva o posibila relatie?
2. Ce esti pregatit/a sa auzi?
La treaba cu auzitul, lucrurile sunt logice: toti vor sa auda laude si aprecieri. Din pacate nimeni nu prea are chef de: nervi, dezamagire, dezgust, plictis sau, de ce nu, sa auda o sfanta flatulatie care zgarie creierii noptii si bucile emitentului/ei etc...
Din capul locului pare o perspectiva simplista, superficiala, plina de lene si neasumare.
De altfel, daca ma intrebati pe mine, lenea si neasumarea au dus la situatia de azi, in care nici barbatii si nici femeile nu prea par sa mai aiba chef de conectare. Toata lumea pare sa astepte minuni sau pastile magice.
Numai ca, din pacate, genul asta de suferinta nu face altceva decat sa produca izolare, distantare... deci mai multa suferinta, iar Xanaxul chiar nu face minuni 🙂
Indiferent de cat de simplist am ajuns sa ne raportam la relatii, ar fi sa meditam asupra unui aspect: ideal vs realizabil.
Momentan, oameni pare sa fie blocati in ideal - de aici si atata anxietate si depresie, atata lipsa de orizont si sens.
Cand vom intelege ca, de fapt, realizabilul este cel care ne aduce implinire, atat cu bune, cat si cu rele, atunci ne vom sufleca manecile, ne vom spala fata cu apa rece si vom purcede in a ne cunoaste si a ne bucura ce viata... impreuna!