Gherțoiul de Vamă

Cine spune că Vama nu mai e ce a fost cândva... chiar are dreptate. Vama este un mozaic ciudat, un puzzle greu de pus cap la cap.

Dacă stau bine să mă gândesc, în Vamă există mai multe lumi și fiecare vede libertatea cu alți ochi.
Există și lumea oamenilor mișto, oameni care au job-uri decente, ba chiar bine plătite, în orașele din care provin, oameni care se distrează, însă fără să-i agreseze în vreun fel pe cei din jur. Sunt oameni care știu ce e aia distracție, băutură... Vamă!

I-am văzut și m-am bucurat de întâlnirea cu ei, chiar dacă procentul lor, cel puțin de 1 Mai, a fost ridicol de mic.

I-am văzut și pe bikeri (bikerițe). Oamenii ăia au lumea lor. Cu gecile lor de piele, cu motoarele alea uriașe... sunt indivizi care, în ciuda aparențelor, nu deranjează pe nimeni.

Am văzut și puștimea care ia prima dată contact cu Vama. Este genul ăla de puștime care te face să pleci cu gândul la Costinești. Copii scăpați de acasă... direct în brațele lui Bachus. Nu mă plâng de ei - și noi făceam de astea la vârsta lor. Teribilisme specifice adolescenței. De la zona asta de vârstă nu am pretenții.

vama44În schimb, am văzut foarte mulți gherțoi. Chiar vorbeam cu omul de la Plaja de Carte și îmi spunea că trebuie să facem ceva pentru a reduce numărul gherțoilor care vin în Vamă. Am fost de acord, dar jur că nu mă prind ce ar trebui făcut?

Ce face gherțoiul de Vamă?
Să o luăm pe rând:

1. Își aduce cu el tot neamul de gherțoi.
Am văzut un neam întreg de gherțoi. Unul mai lipsit de maniere ca celălalt. Și bărbați și femei. Iar gherțoiul șef, ajuns pe la 60 de ani, o ardea în 'treiling' și lătra pur și simplu la bar. Ce ma făcut? Ne-am cărat in altă parte!

2. Urlă
O altă trăsătură a gherțoiului de Vamă este comunicarea. Mă rog, e mult spus comunicare. Gherțoiul urlă, crezând că Vama e curtea lui ta-su! Dacă te uiți spre el, se întoarce spre gherțoaica lui și îi spune: vreau să mă îmbat, ce pula mea! Iar gherțoaica se execută și tace!

3. Bea până pică din picioare
Asta nu înseamnă libertate, ci gherțoială. Dacă nu ești în stare să ai o relație prietenească cu alcoolul, stai departe de el. Nu e nicio șmecherie să mergi ca un zombie pe la beach baruri și să dărâmi toate băuturile.

4. E urât cu draci
Nu că aș fi eu vreun frumos, dar ăștia sunt urâți cu spume, genul criminal în serie.

5. Aruncă pe jos
Dacă tot e libertate, hai să transformăm totul într-o uriașă pubelă de gunoi. Cam asta e sloganul gherțoilor din Vamă. Zici că vin încolonați de la Glina sau ceva.

Eu vă las deschisă lista. Am enumerat aici doar ceea ce am văzut zilele astea.

Sigur, să nu mă înțelegeți greșit, nu toată Vama înseamnă gherțoi, doar că de 1 Mai am văzut foarte mulți.

În rest, aș saluta prezența Food Fest-ului de lângă Expirat (am mâncat bine la clătite și la Meat Busters), deschiderea Drunken Lords-ului (Cristi a lovit-o din prima); aștept să văd în ce se va transforma Burger și Scoici în sezon și vă recomand ciorbele de la Povestea Ceaunului.
foodfestCa loc de distracție, aș puncta Yuva - și ziua și noaptea; dar și Acolo! La Amphora nu am fost anul ăsta.

Ce mi-aș dori să nu mai văd în Vamă? Gherțoi! Ăștia sunt ca gândacii, se înmulțesc de la an la an. Și tare mi-aș dori ca cineva să găsească o soluție care să-i țină departe de Vamă.

Ceva idei?