Femeia divorțată – dușmanul tradiționaliștilor

Femeia divorțată este o scorpie interesată doar de bani, este o proscrisă. Cel puțin așa reiese dintr-un text care mi-a sărit în ochi de dimineață, când mi-am verificat time line-ul.

Titlul? '5 motive pentru care să nu te căsătorești cu o femeie divorțată și care are un copil'.

Trecând peste faptul că textul în sine pare o traducere de proastă calitate, probabil de pe vreun site religios, ce m-a frapat este numărul uriaș de like-uri - 3.7 mii!
Că tot se vorbește zilele astea despre familie 🙂

Ia priviți câteva repere vis-a-vis de gândirea învechită care încă mai există (și) în România.

Să începem cu începutul care, după cum veți vedea, aruncă ligheanul direct de perete.
'Uneori, femeile nu divulgă faptul că , deși divorțate, au copii. De ce ascund asta – nu vom analiza' - aoleu. Pe bune? Dar unde le-ați găsit? De-a lungul anilor, am cunoscut o grămadă de femei divorțate și jur că toate vorbeau despre copiii lor, ceea ce mi se pare firesc!

Mergem mai departe: 'Vom lua o femeie tipică divorțată, care are un copil și vom analiza perspectivele ei de a se recăsători. Care ar fi obstacolele?'
Încă din acest punct, articolul poate fi închis! De ce? Pentru că mizează obligatoriu pe un singur tipar social - acela al căsătoriei obligatorii, al tiparului unic de relație. Or, să mă ierte Dumnezeu, dar nu toate femeile divorțate își mai doresc căsătorie.

Buuuun, acum să cânte trompetele pentru că intrăm în motivele pentru care e mai bine să stai departe de femeia divorțată 🙂

1. Copilul!
'Bărbatului îi place femeia, de ce din asta trebuie să rezulte faptul că el trebuie să-și asume răspunderea de a educa un copil al altuia? Femeile nu consideră această poziție ca pe una egoistă. Da, bărbatul trebuie să fie egoist, într-o oarecare măsură. El , pur și simplu, este obligat să poarte de grijă continuitătii neamului său, de condițiile cele mai favorabile pentru familia sa, pentru proprii copii'.
Ouch! Mai există o asemenea gândire? Maiculițăăă! Dar cine îl obligă, mai băieți? Asta cu continuitatea neamului mi se pare haioasă. Vedeți? Așa s-au perpetuat proștii!
Păi băi loazelor, bărbatul care se îndrăgostește de o femeie divorțată își asumă faptul că femeia respectivă are copil și știe că femeia aia vine la pachet cu copilul. În plus, nu văd o problemă aici. Trăim totuși în 2017, nu în secolul 15!

Asta e și mai tare: 'Legea naturii îi prescrie bărbatului să-și răspandească genele oriunde se poate. Un exemplu din lumea animală: leul omoară copiii leoaicei din “căsătoria” precedentă'.
Să știți că am văzut o grămadă de bărbați care își răspândesc sperma pe unde apucă - pe ziduri, pe copaci etc... Se numește labă în natură 🙂

2. Căsătoria cu o femeie divorțată care are un copil este împotriva firii.
Pardon? Ăsta e un text scris de Coaliția pentru familie? Sau de aia de la Ortodoxia? Mie așa îmi sună. Haideți să vedeți și de ce este împotriva firii 🙂
'Într-o ordine firească, femeia intră în casa bărbatului și se formează o nouă familie , cu bărbatul – cap al ei. În cazul unei femei divorțate cu copil, bărbatul intră într-o familie deja formată , al cărei cap e femeia'.
Stați să-mi aplic niște gheață pe tâmple. Asemenea prostii nu credeam că-mi va fi dat să citesc. Păi, stați așa... și dacă bărbatul intră în casa femeii, ce? Cum adică bărbatul este capul familiei? Hello, în 2017, familia are 2 stâlpi, nu unul.

'În acest mod, de la bun început, se strică ierarhia firească, tradițională a familiei, în capul căreia ar trebui să se afle bărbatul, soțul. Această circumstanță pune la indoială rezistența unei astfel de familii. Nu se știe cât de indelungată va fi acea clădire care are un fundament strâmb' - ei voila! Simțeam eu că mustește religia în toată povestea asta 🙂
Ierarhia firească? Bă, băieți, voi aveți toate tiglele pe casa aia de chirpici? Cine decide ierarhia firească? Întreb și eu!

3 - 'Deseori, femeia divortată cu copil caută , în primul rând, un furnizor de mijloace financiare, care îl va ajuta pe copilul său să se pună pe picioare. În raport cu acest țel, personalitatea bărbatului se mută pe ultimul plan'. Ce scorpie nenorocită! Rușineeee 🙂 Hello, băi loserilor, în vremurile actuale, femeia își face singură resursele. Mai dați și voi un refresh... la mileniu!

4 - 'Problema constă în faptul că însuși divorțul este un minus pentru femeie. Chiar dacă bărbatul este 100% vinovat în faptul divorțului, femeia este minim vinovată în faptul că și-a ales acest bărbat , s-a căsătorit cu el și a făcut un copil'. Huh? Să-mi traducă și mie cineva. Jur că nu am înțeles nimic din fraza asta!

Partea aia mișto, misoginismul ăla furibund, abia acum apare: 'De aceea, femeile sunt responsabile pentru alegerea gresită bărbatului și pentru divort'. Yeeeee, toți bărbații își aruncă bască din cap de bucurie și o taie încolonați spre birt. Vai de plm!

'În practică, divorțurile survin din vina ambilor soți. Dar, în mare măsură, răspunderea pentru climatul psihologic revine femeii. Există o statistică: 75-80% dintre divorțuri se declansează la inițiativă femeilor' - păi da, boilor! Motivul este simplu - ele simt mai repede când relația este pa! Dar voi... îngâh, îngâh... vă curge scuipat din gură!

5. 'Pentru orice început trebuie să ai în vedere perspectivele reale. În căsătoria cu o femeie divortată, cu copil, sunt multe dedesubturi'. Ori autorul este beat, ori Google Translate are mofturi matinale 🙂

'Sunt multe cazuri în care femeia consideră că și-a îndeplinit menirea, o dată devenind mamă și nu-și mai dorește alți copii' - așa! Și cine spune că bărbatul își mai dorește?

Textul ăsta este o mizerie de la cap la coadă! Iar sursa, un site rusesc, vorbește de la sine! Repet, marea problemă este că 3.7 de oameni au dat like acestei mizerii, semn că în România, încă persistă aceste mentalități. Or asta mi se pare trist, extrem de trist.

Cum este femeia divorțată? Cum vrea ea! E okay să ai o relație cu o femeie divorțată, care are și copii? De ce nu? Câtă vreme bazele relației se pun pe asumare și acceptare, de ce nu?

Haideți să nu o mai considerăm ca fiind o nenorocită lipsită de scrupule. Femeia divorțată este o femeie care a fost adusă de viață în această poziție. Chiar credeți că a vrut vreuna să divorțeze? Fac pariu că nu. Se întâmplă. La fel și în cazul bărbaților. Dar asta nu înseamnă că trebuie să le condamnăm. Mai sunt ele capabile de iubire? De ce nu? Divorțul este o filă complicată a vieții, nu un capăt de drum!

Drept urmare, dragi prieteni, vă rog din suflet, bucurați-vă de viață și încercați să evitați mizeriile astea care poluează netul și adâncesc ura dintre bărbați și femei. Faptul că atâtea prostii care amintesc de familia tradițională poluează netul nu este deloc întâmplător! Propaganda lucrează, ca să-l citez pe Lucian Mândruță 🙂

FOTO Credit: linkedin.com/