„Nu“ este arma omului liber

„Nu“ este arma omului liber. Este arma omului care știe exact ceea ce-și dorește și care nu permite ca în viața lui să apară infuzii de otravă.

„Nu“ înseamnă cunoaștere. „Nu“ înseamnă respingere, înseamnă obstacol pus în calea abuzului, în calea manipulării. „Nu“ n-are cum să însemne „DA“.

Chiar nu îi înțeleg pe oamenii care gândesc așa.
Sincer, nu știu cine le-a băgat tâmpenia asta în cap, însă „NU“ înseamnă „NU“. Și în relațiile pe care le avem cu vecinii sau cu colegii, dar și în cuplu.

„Nu“ înseamnă limită. Iar relațiile nu pot funcționa corect fără limite. Atunci când celălalt îți spune „NU“, practic te anunță că prin gând, vorbă sau acțiune ai depășit o limită. Ce trebuie să faci? Să te repliezi.

„NU“ - nu este obligatoriu un refuz, ci mai degrabă o invitație la cunoaștere. Omul care îți spune „NU“ te invită să-l cunoști mai bine. Îți spune: „Îmi pare rău, dar asta nu accept! Dacă vrei să conviețuim împreună, eu sunt aici și te ajut să mă cunoști“.

„NU“ înseamnă libertate. Sunt liber să decid pe cine să las să mă facă să sufăr, sunt liber să îmi construiesc propria fericire, mă cunosc foarte bine și știu exact ceea ce-mi doresc. Așa că NU-ȚI permit să-mi pertubi feng shui-ul.

„NU“ are putere. O putere fantastică. Omul care spune „NU“ cu liniște în suflet este un om liber, un om care este stăpânul propriei vieți. Ăla este un om adevărat, un om care nu acceptă să depindă de cineva sau să-i permită cuiva să-l agațe din punct de vedere emoțional. Omul care spune „NU“ se implică emoțional pentru că așa vrea, nu pentru că așa trebuie.

„NU“ înseamnă drepturi. Înseamnă că ți le cunoști foarte bine și ți le protejezi. Iar cel mai important drept uman este cel de a fi fericit. Mi se pare un drept fundamental, un drept accesibil oricui, evident, ținând cont de contextul social la care ne referim.

Fericirea înseamnă atât de multe interpretări, încât este musai să o analizăm pe toate părțile. Un om sărac va fi fericit din anumite motive, iar un om bogat, din cu totul alte motive. Însă ambii – și cel sărac, și cel bogat – se pot folosi de această splendidă armă a libertății: să poată spune „NU“.

Omul care poate să spună „NU“ este omul care cerne grâul de neghină, răul de bine. El știe foarte bine să facă diferența dintre iubire și abuz sau dependență. El știe foarte clar că dacă vrea să fie liber, să iubească, trebuie să aleagă... spre binele lui.

Or, pentru asta trebuie să știe ce să refuze. Pentru asta trebuie să spună „NU“. Nu, nu vreau asta! Vreau altceva! Nu aveți idee ce putere îți dă dreptul de a spune „NU“. Este o putere fantastică. Este puterea pe care ți-o dă rolul de om care își ia viața în propriile mâini, fugind din priza toxicității.

Drept urmare, nu vă temeți să spuneți „NU“, chiar dacă pentru moment veți fi certați sau judecați. „NU“ înseamnă ceea ce vă doriți, iar asta primează întotdeauna.

P.S.: Acesta este un fragment din cartea ‘Iubirea de la A la Z: Alfabetul relațiilor’. Dacă vrei să o comanzi, intră AICI

Foto Credit: linkedin.com/