Managementul diferențelor – cheia relațiilor de succes

'Echilibrul dintre apropieri și diferențe este elementul esențial în succesul unei relații', susține profesorul A.Ka Tăt Tsang, de la Universitatea din Toronto.

După cum știți, în mentalul colectiv există mai multe abordări vis-a-vis de cuplu. Unii spun că diferențele sunt cele care ne atrag; alții spun că, dincontră, asemănările sunt de preferat (aici mă număr și eu).
Indiferent de unghiul din care privești situația, un lucru este clar - într-un cuplu există și lucruri care îi apropie pe cei doi parteneri, dar și diferențe.

Întrebarea este: ce facem cu diferențele?

'Nu cred că poate exista un răspuns critic, pentru că noi, oamenii, ne simțim atrași atât de lucrurile care ne par cunoscute, dar și de diferențe. Ceea ce am încercat să facem și ceea ce va funcționa pentru noi, diferă în funcție de context, de la o relație la alta. Chiar și în interiorul aceleiași relații, balanța asta se poate schimba cu timpul. Întrebarea nu este dacă trebuie să căutăm asemănări sau diferențe, ci dacă suntem capabili să manageriem ambele câmpuri?', spune profesorul canadian.

Interesant! Nu știu câți oameni se gândesc la asta. Cred că cei mai mulți așteaptă să-și găsească un partener care să fie fix ca ei, ingnorând complet faptul că, oricum o dai, întotdeauna vor exista și diferențe, unele destul de complicat de manageriat.

Și atunci? Ce e de făcut?

O soluție propusă de profesorul canadian este să înveți să apreciezi și să recunoști diferențele care există în cuplul tău și apoi să înveți să le manageriezi eficient, astfel încât să creezi întotdeauna situații win to win pentru ambele părți.

Să o luăm logic. Ce se întâmplă atunci când cunoști o persoană? Ți se pare că îți seamănă, că sunteți pe aceeași lungime de undă. Și este firesc să fie așa, mai ales dacă s-a declanșat tsunami-ul hormonal. Și totuși, diferențele nu vor înceta să apară pe măsură ce tu cunoști din ce în ce mai bine persoana respectivă.

Ce faci în momentul ăla? Le respingi sau le manageriezi? O dai pe aia cu: nu mai ești cel/cea de care m-am îndrăgostit sau te adaptezi?

'Diferențele se descoperă pe măsură ce relația avansează în timp. Trebuie să înțelegem faptul că oamenii cresc, se dezvoltă și se schimbă. Într-o relație ideală, așteptăm ca oamenii să facă asta. Or asta înseamnă că managementul diferențelor este extrem de important', adaugă A.Ka Tat Tsang.

Sunt de acord cu profesorul, numai că nu vi se pare că în cele mai multe cazuri așteptăm ca partenerul să rămână la fel? Asta mi se pare o eroare enormă pe care o fac oamenii în relații.

Și atunci? Ce facem?

Păi avem două variante - fie rejectăm și suntem dezamăgiți de descoperirile făcute; fie privim aceste diferențe cu interes și curiozitate. Nu cu toleranță! Aia înseamnă că există limită!

'Sincer, aș vrea să văd oameni care au vieți de la care nu trebuie să tolereze prea multe. Asta înseamnă oameni interesați și curioși față de diferențe, de nefamiliar, de necunoscut. Dacă abordezi lucrurile așa, e posibil chiar să ajungi să apreciezi acele diferențe', spune profesorul.

Iată deci că într-o relație, totul se rezumă la adaptare, la managementul situațiilor, iar aici intră mai ales diferențele dintre parteneri. Din acest punct de vedere, un lucru esențial este acela că trebuie să conștientizăm foarte bine faptul că diferențele nu înseamnă obligatoriu probleme, ci, așa cum spune profesorul canadian, pot fi condiții pentru creștere și dezvoltare... în doi!

Ce poate fi mai frumos?

P.S.1: Cea de-a doua mea carte s-a lansat. Daca vrei sa comanzi ‘Iubirea de la A la Z – Alfabetul relatiilor’, o poti face de AICI

Foto Credit: redbookmag.com/