Zilele trecute, în timp ce mă aflam la o terasă din centru, am asistat, fără să vreau, la o discuție dintre doi tineri.
Tensiunea dintre ei era evidentă. Nu știu exact care era motivul, însă ea tot îi spunea lui: 'da, accept să merg la psiholog, dacă mergi și tu. Problemele astea ne privesc pe amândoi'.
Pentru o clipă, am dat din cap apreciativ. 'Fată deșteaptă', mi-am spus.
Până când a sosit replica lui! Atunci mi-a venit să-i spun fetei: 'draga mea, du-te lin. Nu merită să-ți bați capul cu ăsta'.
Ce i-a spus el? 'Îmi pare rău, nu merg nicăieri. Tu ai probleme, eu sunt okay. Nu am de ce să merg la psiholog'.
Ouch! Urât! Îmi plac cuplurile astea în care unul dintre parteneri crede că este perfect. Cum să crezi așa ceva? Cum?
Am văzut genul ăsta de atitudine. De multe ori. Russ Harris o numește 'eu am dreptate, tu greșești'. Este o atitudine care dinamitează relația, în loc să o ajute. Cel care spune - îmi pare rău, eu nu am nimic -, îi transmite celuilalt un mesaj devastator. Acest mesaj s-ar traduce cam așa: 'mă doare în cot de ceea ce simți tu. Du-te, repară-te și vino înapoi. Nu am chef de tine așa'.
Nu vi se pare 'mișto'? Sunt curios, oare 'perfectul' și-a pus măcar o secundă problema că el ar putea fi sursa problemelor celuilalt?
Pe bune! Într-o relație ești doar tu? Crâncen egocentrism! Genul ăsta de atitudine îl distruge complet pe celălalt. Unde este sprijinul, unde este înțelegerea, unde este empatia? Sau astea funcționează doar când lucrurile sunt okay?
'Perfecților' le-aș da un sfat: vă rog să vă puneți următoarea întrebare - cum este relația voastră atunci când considerați că doar celălalt are probleme? Iubitoare și plină de respect? Sau plină de tensiune și conflicte? Cum afectează relația atitudinea voastră superioară?
'Dacă îți consideri partenerul ca fiind o problemă ce necesită rezolvare, vei genera inevitabil tot felul de tensiuni. Tu cum te-ai simți dacă ai fi privit în felul acesta?', scrie Russ Harris în cartea sa.
De-a lungul timpului, am cunoscut o grămadă de astfel de cupluri ce conțineau un perfect și o victimă. Culmea știți care e? Că întotdeauna, dar întotdeauna, 'perfectul' era un micuț (sau mai mare) abuzator; o persoană care-și distrugea partenerul/a cu bună știință.
În absolut toate cazurile, cârligul emoțional al dependenței era adânc înfipt. În mai toate cazurile, unul dintre parteneri avea episoade constante de depresie; timp în care celălalt îi reproșa acest lucru.
Vedeți? Pe lângă ceea ce am spus ieri în 'Arta vietii', când am vorbit despre relațiile toxice, puteți să treceți și genul ăsta de comportament.
Niciodată, dar niciodată, atunci când în cuplu apare o problemă... ea nu îi aparține unui singur partener. Câtă vreme cuplurile sunt formate din doi parteneri și problemele au tot doi creatori/rezolvatori!
E simplu.
Drept urmare, renunțați la atitudinea asta 'perfectă', nu vă mai abuzați partenerii și înțelegeți că treaba asta numită cuplu înseamnă respect reciproc, apreciere și grijă!
Dacă nu sunteți capabili să înțelegeți asta... stați singuri. Nimeni nu merită acest tratament hidos.
P.S.1: Cea de-a doua mea carte s-a lansat. Daca vrei sa comanzi ‘Iubirea de la A la Z – Alfabetul relatiilor’, o poti face de AICI
Foto Credit: infobarrel.com/