Foarte multe persoane, în special femei, îmi scriu și mă întreabă ce să facă? Se află în relații toxice și îmi spun că nu își permit să iasă din ele.
Dacă mă întrebați pe mine, povestea asta mi se pare bizară. Și, aproape de fiecare dată, pun aceeași întrebare: cum ți-ai permis să intri în relație?
Știu că sună cinic sau pragmatic, însă vă rog să-mi dați voie să vă dezvălui un adevăr -pragmatismul ține suferința departe de tine!
Știu că traversăm o eră în care se vorbește mult despre iubire, o eră în care oamenii cred că iubirea poate muta munții din loc, însă nu sentimentele sunt cele care țin suferința departe de tine, ci pragmatismul!
Sau, dacă vreți, acel tip de gândire la rece. Ce înseamnă asta? Să-ți conștientizezi poziția!
Vrei să intri într-o relație? Okay, fă-ți o analiză și află ce aduci tu în relația aia? Mi se pare un aspect extrem de important. După părerea mea, relațiile care au cea mai mică șansă de a se transforma în relații abuzive sunt cele din care îți poți permite să ieși oricând!
Asta înseamnă că ești pregătit atât mental, cât și ca resurse să ieși dacă simți că relația aia nu este okay pentru tine. Am mai scris și o repet - nu rămâne într-o poveste care simți că nu te împlinește.
În foarte mult cazuri, oamenii intră în relații fără nimic. Vin în relațiile lor doar cu un trup și un bagaj emoțional - mai mult sau mai puțin avariat (în funcție de vârstă). Numai că o relație nu înseamnă doar atât. O relație este o construcție complexă care necesită, pe lângă sentimente, emoții și trup și un plan bine pus la punct, un plan care necesită resurse.
Haideți să nu neglijăm aspectul economic al relațiilor. Și știți de ce? Pentru că abuzul economic este la fel de dureros ca cel fizic sau emoțional. Cum se manifestă abuzul economic? Prin dependența totală a unuia dintre parteneri de resursele celuilalt! Care este efectul acestei dependențe? Partenerul abuzat nu își poate permite să iasă din relația care devine toxică.
Numai spun că, de multe ori, acest abuz economic este completat de abuz emoțional și fizic. Atunci să vezi tablou.
Și uite așa, te trezești cu femei disperate, cu femei ajunse la capătul răbdării, femei cu copii... care îți scriu că nu își permit să plece... pentru că nu au nimic! Au copii și atât! Dacă le iei separat, ele nu pot supraviețui, ceea ce mi se pare extrem de trist.
Aici intervine același tipar relațional despre care am mai scris. Tiparul social impus, cel în care cei doi se văd, se plac, se căsătoresc și trăiesc... așa cum pot și cât pot 🙂 Pentru că așa trebuie!!! Doar în desenele animate ale lui Disney poți să trăiești fericit până la adânci bătrâneți... de la sine!
În viața reală, o relație are nevoie de mult mai multe lucruri în afară de sentimente și trup. Factorul economic al unei relații este extrem de important. Sigur că trupul și sentimentele sunt importante, însă nu și suficiente pentru a asigura echilibrul și stabilitatea relației.
Drept urmare, eu cred că oamenii ar trebui să își schimbe puțin gândirea vis-a-vis de relații și să nu se mai arunce aiurea... în gol. Practic, o femeie care intră cu nimic într-o relație, sperând că va obține tot, se auto-condamnă la suferință! Este părerea mea! Puteți să mă combateți cât doriți, însă cred asta din tot sufletul. Iar cazurile pe care le cunosc îmi confirmă afirmația!
În schimb, o femeie care intră în relație cu statut, carieră, fizic și emoțional, nu va avea o problemă să iasă din relație dacă va observa că lucrurile nu merg pe un făgaș sănătos.
Sesizați diferența?
De asta tot spun - o relație nu e o joacă, nu e ceva ce funcționează de la sine. O relație este o construcție, este ca o afacere, ca o companie. Eu cred că dacă vom reuși să ne conștientizăm exact punctele forte și punctele slabe, vom putea să intrăm în relații conștienți de eventualele consecințe. Vom putea intra în relații asumați.
Și, de ce nu, vom putea evita mai ușor suferințele inutile.
Chiar sunt curios să aflu părerea voastră...
P.S.1: Cea de-a doua mea carte s-a lansat. Daca vrei sa comanzi ‘Iubirea de la A la Z – Alfabetul relatiilor’, o poti face de AICI