'Copiii trebuie să-și iubească părinții oricum. Doar i-au adus pe lume' - cu vorbele astea am crescut toată viața. Slavă Domnului, nu le-am auzit la părinții mei, ci în jur... peste tot.
Având părinți geologi, mi-am petrecut copilăria prin diferite zone din țară, deci am cunoscut tot felul de obiceiuri și mentalități încă de mic.
Sigur că și eu am fost altoit din când în când, însă nu a fost ceva la ordinea zilei.
Să admitem că uneori, spun doar uneori, un copil este capabil să te scoată complet din sărite. Dacă luăm în calcul și faptul că habar n-avem să ne gestionăm emoțiile - fie ele pozitive sau negative, rezultatul este previzibil: uneori poate să sară o palmă!
Stop! Să nu mă înțelegeți greșit - nu caut scuze pentru ieșirile violente ale părinților la adresa copiilor. Am spus doar că unii, mulți... nu știu să-și controleze reacțiile.
Ei bine, din păcate, suntem o societate care a cam fost 'educată' cu bătaia, iar cazul Călin Geambașu este doar exemplul mediatizat al acestui sistem. Îl urmăresc de câteva zile și sunt consternat!
Da, așa e, se întâmplă și la case mai mari! Păguboasă vorbă! Și reală în același timp.
Când văd astfel de cazuri și când dau timpul înapoi și analizez ceea ce am văzut prin toate zonele țării, ca model de parenting, realizez cât de toxici pot fi cei 7 ani de acasă la români!
Uneori pot fi chiar și (1)7 ani... de lagăr de concentrare!
Și aici nu vorbesc doar despre abuzul fizic, ci și de cel emoțional sau financiar!
Mi se pare hidos ce se întâmplă. Drept urmare, repet ceea ce am spus deja de câteva ori: nu toată lumea ar trebui să facă copii. Și în niciun caz fără o testare serioasă în prealabil! Știu că sună a control social, însă vă rog să-mi dați voie să cred că un astfel de control social - care s-ar prelungi și după naștere - ar mai reduce puțin nivelul toxicității din societate.
Să fim serioși și să admitem: nu toți bărbații au spirit patern și nu toate femeile au spirit matern! Este o realitate!
În plus, copiii nu trebuie să-și iubească părinții oricum! Asta e o tâmpenie! Faptul că te aduce pe lume nu îi dă dreptul să te distrugă, să te subjuge, să te bată și să te batjocorească în ultimul hal.
Doar părinții care le oferă iubire copiilor lor ar trebui să aștepte iubire de la ei!
Atât!
Cei care schilodesc trupuri și suflete ar trebui să se aștepte la repercusiuni... la un moment dat! Și aceste repercusiuni vin exact la vârsta rebeliunii - adolescența. Este vârsta dominată de spiritul de negare a autorității, așa că mamele abuzive să nu se mire dacă se trezesc cu un pumn între ochii de la copiii pe care au rupt curele cu câțiva ani în urmă.
Nu sunt un susținător al violenței. Departe de mine acest lucru! Însă cred cu tărie într-o altă vorbă românească interesantă: primești ceea ce oferi!
Drept urmare, oferi chin și bătaie... vei primi violență și abandon!
Oferi iubire și grijă, atunci ai mari șanse să primești iubire, grijă și recunoștință!
E atât de simplu!
Violența produce violența! Întotdeauna!
Așa că haideți să lăsăm tâmpeniile cu care am crescut și să pretindem iubirea doar acolo unde o oferim.
În plus, dacă vrei să faci un copil, nu ar strica câteva întrebări importante: ce fel de copil vreau să aduc pe lume?, ce fel de părinte vreau să fiu?, știu ceva despre creșterea copiilor?, mă pot descurca să cresc un copil?, cum îmi va afecta un copil timpul, relația, cariera?
Dacă ai mai multe 'Nu-uri' la aceste întrebări, pune mâna și pregătește-te și abia după aia fă copilul.
M-am săturat să văd efectele abuzurilor părintești în viu. Sunt peste tot și chiar cred că lucrurile astea trebuie să înceteze.
Păreri?
Foto Credit: contextwithlornadueck.com/