Într-o bună dimineață, Puiu' se trezi cu chef de coțăială.
Vizibil marcat de dorință, ca orice pui fericit de fermă, eroul nostru s-a gândit să dea o tură pe la spațiul rezervat puicuțelor, drumul său fiind marcat de gânduri arzătoare de împerechere.
Știa cum se face... văzuse cu o seară înainte pe aplicația aia nouă pe care o trafichează cocoșii prin toată ferma.
La un moment dat, când mai avea doar câțiva pași până la EA, până la moțata cu penaj de tigresă, un cocoș impunător i-a tăiat calea.
- Heeeey, tinere, unde atâta grabă?
- Uite, mă gândeam să dau o tură pe la domnișoare.
- Booooosss, ești pus pe fapte mari din câte văd... Cât mai ai?
- Până când?
- Cum până când? Până când ajungi pe grătar!
- 23 de zile, i-a răspuns Puiu' lăsând ochii în pământ.
- Cois, nu te supăra. Jur, n-ai de ce. Uite, dacă te face să te simți mai bine, eu mai am 6 zile.
- Da, dar tu ți-ai făcut treaba. Toată ferma știe ce poți. Toate fetele dau ochii pe spate când îți văd creasta aia roșie.
- Un căcat, prietene... Tot pe grătar ajung. Crezi că mai contează creasta? Sau succesul meu la gagici? Murim, bă!
- Fericiți!
- Pe bune? Pe tine te-a întrebat cineva dacă vrei să mori?
- Ntz! Vezi? Asta e problema. Oamenii cred că dacă ne țin aici 56 de zile... suntem fericiți. Pentru ce?
- Cum pentru ce? Pentru ca ei să petreacă 56 de minute în fața cuptorului, privind cum tu te rumenești... Înțelegi?
- După care mai petrec încă 56 de minute unice alături de cei dragi... timp în care îmi devorează pulpișoarele astea. Frate, pentru ce mă chinui să arăt bine?
- Plus alte 56 de minute pentru digestie, după care alte 56 de secunde pentru...
- Hai că ești scârbos...
- Nu asta e problema. Uite, eu mi-am făcut veacu'. Ți-am lăsat și ție vreo 10-20 de puicuțe de astea tinere, de vârsta ta. Nu de alta, dar dacă ajungi să dai după mine... dai în gol, mă înțelegi? Iar eu sunt băiat salon, nu vreau ca prietenii mei să sufere.
- Păi și? Care e problema?
- Problema e că noi nu avem dreptul să alegem între măselele cui ajungem.
- Hmmm, asta sună nașpa.
- Gândește-te așa... cum ar fi ca tu, după 56 de zile de rai, aici, la fermă, să ajungi între măselele unui camionagiu? E? Să te muște ăla, în timp ce se uită la afișele alea cu gagici goale? Ți-ar plăcea?
- Nu m-am gândit la asta. Ce căcat... oricum murim. Mai contează între dinții cui ajungem?
- Băi, pentru mine contează. Am și eu demnitatea mea. Dacă tot mă curăță ăștia, măcar să ajung și eu într-un cuptor de ăla smercher, cu flacăra care vine de sus și apoi în niște farfurii frumoase... Mi-ar plăcea să fiu ornat cu mirodenii de calitate... Să știe și oamenii că am fost eu. Să mă respecte...
- Ego! Mă plictisești. Ideea e așa - în 6 zile rămâi și fără cap și fără pene și fără palmares. O să ajungi într-o caserolă pe care va scrie, ca pe o piatră de mormânt de aia la mișto - puiul ăsta a murit fericit, poftă bună! Înțelegi? Vei sta congelat într-un galantar, până când cineva te va cumpăra. Asta dacă ai noroc. Uite, vezi gardul ăla de acolo?
- Îhî...
- Acolo ne rezovă ăștia. I-ai văzut pe băieți cum pleacă? Ai văzut ce speriați sunt? Unii nici măcar n-au apucat să cunoască ce-i aia viață. Mor virgini, mă... Ce urât. Cum să mori fără grad de comparație? Mi se pare revoltător!
- Lasă, bă, că am dat eu și pentru ei 🙂
- Jur că ți-ar ura să sfârâi pe grătar printre mititei și rondele de vinete.
- Să fie sănătoși. Eu mai am 6 zile și vreau să mi le trăiesc cu demnitate și chef de bulăneală. Te oftici?
- Nici vorbă. Te înțeleg. Ce poți să faci altceva în ferma asta? Să scrii poezii? Uite, eu am pus ochii pe moțata aia de la 2.
- Aia care zici că e tigrată?
- Îhî...
- Interesant penaj. Frumoasă privire. Dar e prea cuminte pentru mine. Păi, ce mai stai? Bagă mare.
- Nu e așa de simplu. Am încercat, dar mi-a zis că nu se grăbește. Cred și eu.. Mai are 33 de zile. Îți dai seama? Dacă mă aburește și mă lasă cu ochii în soare? Mi-a zis că vrea relație serioasă...
- Eu îți spun așa: nu pierde vremea. Spune-i clar că, indiferent de fițele pe care le are în cap, tot pe grătar ajunge. Și ea... ca și tine. Așa că, crede-mă, carpe diem funcționează perfect aici, la fermă.
- Nu înțelege. Mă fierbe în suc propriu...
- Păi da, îți arată ce te așteaptă. Să vezi cum o să fierbi după aia 🙂
- Hai, mă, de ce ești de căcat... după ce că zilele mi se împuținează, îmi mai aduci și tu aminte de final? Nu e fair play... Aș vrea să ajung și eu bătrân... cum e cocoșul ăla de peste gard?
- Care?
- Ăla de la casa de vizavi. Ai văzut ce voce răgușită are dimineață?
- Pe ăla nu-l mai taie nimeni. E bătrân și ațos...
- Păi da, dar vede soarele de 1 an și jumătate. Zilnic mă uit la el, cum stă pe gard și cum ne privește și ne sfidează. Parcă ne spune: fraierilor, ăștia vă păcălesc, nu există pui fericit.
- Are dreptate. Crezi că eu vreau să mor? Nu vreau... Sunt tânăr, mai am câteva de puicuțe de agățat. Asta cu puiul fericit este vrăjeală umană. Ca să nu se panicheze când le vine mâncarea înapoi pe gât. Pe noi nu ne-a întrebat nimeni dacă suntem fericiți.
- Și nici nu o să ne întrebe. Aia e. Noi să fim sănătoși... 56 de zile, că de restul se ocupă ei.
- Bine, cois, bagă mare la domnița. Bagă-i mințile-n cap. Dacă nu reușești, îmi spui și te duc eu la niște fete adevărate.
- Bine, mulțumesc.
Personajul nostru își luă la revedere de la prietenul lui și se îndreptă spre EA.
- Oare mă va accepta de data asta?
Între timp, de undeva, dintr-un colț al fermei, se auzea următorul mesaj...
Puiul fericit privi în acea direcție și exclamă cu sictir: FMM cu miracole tale cu tot!
Foto Credit: mainegreenyards.com/