Te-a rănit? Nu-i nimic! Poți să treci peste suferință.
Știu că pare complicat. Și, în anumite cazuri, chiar este.
Mai ales pentru cei care n-au informații despre ce înseamnă viață de cuplu. Sunt oameni care pleacă la drum cu mari speranțe și sfârșesc grav avariați.
Și totuși, suferința poate fi atenuată foarte mult dacă înțelegi ce trebuie să faci.
Să vă explic - ce se întâmplă atunci când te îndrăgostești? Te transformi într-un scenarist. Creionezi o poveste. Tu nu te îndrăgostești de o persoană, ci de o poveste. Și, așa cum e firesc, povestea aia devine povestea vieții tale.
Ei bine, atunci, la început, povestea respectivă nu are foarte multe elemente pe care să se sprijine. Câteva atingeri, poate câteva întâlniri de amor, ceva conversații... însă povestea ta este mai degrabă S.F. și mai puțin una bazată pe realitate.
Normal, de altfel. Iubirea este o construcție care are nevoie de timp. Însă la început, tu începi să scrii fără să ai datele problemei.
Drept urmare, ținând cont de faptul că povestea are o marjă serioasă de ficțiune, e normal ca pe parcurs să poată apărea schimbări de scenariu, schimbări ce pot fi dramatice, de altfel.
Ei bine, din ce am văzut în anii ăștia de blogging, pot să vă spun faptul că persoanele care ajung în postura de a suferi, se agăță de acea poveste, de acel scenariu ficțional de început, de acea proiecție.
Nu aveți idee de câte ori mi s-a spus: și eu cum pot să uit momentele alea frumoase?
Vă dați seama? Răul nu contează! Abuzul, fizic sau emoțional, nu contează! Starea de sfârșeală pisihică în care se află nu contează! Oamenii ăștia pur și simplu se țin cu dinții de ceea ce au scris cândva, repet, fără a avea vreo dată concretă, ceva real. Practic, ei se agață de o idee, nu de un om.
Okay, acum să vă explic cum se face! Să vă spun cum scapi de această suferință surdă! Ieri, în timp ce mă gândeam la asta, am realizat că am făcut această deconstrucție fără să știu că există acest proces.
Eu așa îi spun DECONSTRUCȚIE!
Cum se face asta?
Primul pas este scoaterea personajului din idee. Adică delimitezi omul care ți-a făcut rău de proiecția ta. Îl scoți, pur și simplu, în afară din povestea de dragoste. Ce obții cu treaba asta? Îl vezi mai bine! El nu mai este legat de idee, de acel tipar de dragoste pe care îl ai, ci devine un om care ți-a făcut rău.
Apoi începi să deconstruiesti relația. Adică inversul îndrăgostirii. Desfaci relația bucată cu bucată! O iei înapoi, cum s-ar spune.
Poți lua o foaie de hârtie și poți să scrii exact ceea ce ai trăit, ce ți-a făcut, cum te-ai simțit etc...
Așa vei vedea mai bine realitatea din spatele ficțiunii.
Un element extrem de important este timpul! Dă-ți timp! Nu te grăbi. Dă-l afară total din viața și mentalul tău. Nu te gândi la un posibil viitor partener sau la o altă relație. Nu ești pregătit/ă pentru asta, oricât de frumos ar suna.
Încă un element extrem de important: nu te condamna, nu fi dușmanul tău! Ai nevoie de un prieten de nădejde în procesul ăsta. Iar acel prieten ești tu!
Pe măsură ce faci această deconstrucție, vei observa că vei ajunge să te agăți din ce în ce mai puțin de persoana care ți-a făcut rău. Până când dispare!
Și dispare, te rog să mă crezi!
Abia atunci trebuie să te uiți la idee. Și să te întrebi: ce înseamnă dragoste pentru mine? De unde a apărut ideea asta în viața mea? Mi se potrivește? Ce îmi doresc de la un partener? Cum ar trebui să arate? Ce calități ar trebui să aibă?
Astea sunt întrebări ce au nevoie de răspunsuri calme, așezate, fără minciuni. Încearcă să fii sincer/ă. Dacă te minți... cam asta vei continua să primești: minciună! Iar minciuna este scurtătura perfectă către suferință.
Fii deschis/ă și curios/ă. Viața noastră nu are un singur scenariu posibil. Drept urmare, în funcție de răspunsurile pe care le primim la aceste întrebări importante, putem oricând să rescriem scenariul propriei vieți.
Și, dacă mă uit bine în urmă, pot spune că am rescris de mai multe ori. Chiar și fără să studiez acest domeniu al relațiilor. Am făcut-o pentru că acolo m-a dus viața. Acum, după ani de zile de studiu, îmi este mult mai simplu să fac lucrurile astea și îmi este mult mai ușor să depășesc un eșec.
De ce? Pentru că știu cum se face!
Știu cum se face și nu ezit să aplic atunci când în viața mea apar momente de cumpănă.
Oricât de mult am încerca să trăim departe de greutăți, ele vin. Și e firesc să fie așa.
Doar fac parte din jocul vieții, nu-i așa?
Haideți să nu ne mai temem de eșec, ci să învățăm să-l înțelegem și să-l depășim fără să suferim avarii serioase.
Să ne înțelegem, să suferi e firesc, cel puțin în anumite momente.
Să rămâi în suferință... Ei bine, abia aici intervin problemele.
Întrebare este: merită?
Foto Credit: revth.wordpress.com/