'Atunci când taci, stima de sine este prima victimă', scrie Nathaniel Branden în cartea 'The 6 Six Pillars of Self Esteem'.
Tăcerea repetată duce la dezumanizare! Mai ales când partenerul/a este abuziv. Și, vă rog să mă credeți, lumea e plină de astfel de cazuri.
Iar scenariile seamănă ca două picături de apă.
Aproape de fiecare dată, abuzatorul are nevoie de ajutor, iar victima îmbracă haina de mamă a răniților. Și tace și înghite și tăce și ajută! Inimă mare... ce să mai.
Și totuși, instinctul îi spune că ceva nu e în regulă de la bun început, dar merge mai departe și acceptă.
Ce face celălalt? Îi închide socialul!
Să vă explic - o lucrează la capitolul social, astfel încât să nu-și mai dorească să iasă în lume. Îi face imaginea țăndări, o devalorizează, o dezumanizează complet, o face să se simtă inutilă, el fiind singurul care contează în ecuația relației lor.
Ea este vinovată! Pentru tot!
Și uite așa, încet-încet, ea se transformă în cârpă de șters pe jos. Și totul a început cu tăcere! Și clipă de clipă, zi de zi, săptămână de săptămână, stima ei de sine s-a făcut praf.
Nu aveți idee câte cazuri de genul asta am văzut.
Inimi închise în casă, inimi mari... care au ajuns să se simtă vinovate, oameni care nu mai știu să respire, care au rămas fără lume, fără viață, fără orizont. Pentru ce?
Pentru o iluzie pe care scria cât casa ABUZ!
Mai mult, abuzatorul are grijă ca familia victimei să îl adore. Își pregătește migălos terenul. De ce? Ca să se asigure că victima nu are aliați. Că nu are unde să plece. Că dacă va decide să plece, familia o va condamna. Și se cam întâmplă. Nu în toate cazurile, dar se întâmplă.
Ce se întâmplă cu aceste inimi captive? Încep să își dea seama ce se întâmplă cu ele, dar nu este ușor să și plece. Nu mai au stimă de sine, or fix asta i-ar ajuta să facă pasul. Așa că nu știu ce să facă. Ba, mai mult, așteaptă, se roagă chiar, să fie mințite din frumos... din nou.
Acum două seri am purtat o discuție virtuală cu o astfel de persoană captivă. Voia răzbunare. I-am spus că fix asta nu trebuie să facă în situația asta. Răzbunarea înseamnă energie consumată aiurea, înseamnă că rămâne legată de el, înseamnă că nu își alocă timp pentru a reînvăța să respire, să trăiască, ci stă în continuare în zona toxică.
Din păcate, mi-e teamă că în aceste cazuri, dorința de răzbunare înseamnă, de fapt, dorința de a rămâne în colivie.
E greu, foarte greu. Mai ales atunci când ai tăcut prea mult.
Iată cum Nathaniel Branden are dreptate când spune că 'atunci când taci, stima de sine este prima victimă'.
Acum înțelegeți de ce tot spun că dacă vrem să fim fericiți trebuie să învățăm să spunem NU?
Foto Credit: newyorker.com/