Am iubit!
Și mi s-a răspuns cu minciună!
Am fost iubit!
Și am răspuns cu minciună!
Am fost sincer! Și mi s-a răspuns cu trădare!
Am trădat... atunci când trebuia să fiu sincer!
Am fost laș! Am fugit!
De mine, de viață, de iubire!
Am crezut că e ușor să trăiești lângă mine!
Până când m-am trezit singur!
Nu era...
Am învățat să trăiesc cu mine!
La-nceput mi-a fost greu.
Nici nu mă apropiam de oglindă.
Mă uram!
Îmi urăm ochii căzuți, cearcănele adânci, forma gurii, nasul, burta... mă uram cu totul.
De gânduri nu mă atingeam!
Eram un ambalaj umblător!
Am început să mă învăț!
Și m-am apropiat de oglindă!
Încet, fără grabă. Și am început să mă plac.
Am început să umblu la gânduri.
Imediat ce am început să-mi pun ordine în gânduri, mi s-au igienizat și emoțiile.
Am descoperit echilibrul!
O bucurie vecină cu exaltarea!
Am crezut că fericirea este o destinație!
Și am ratat complet călătoria!
Serios, chiar nu ai cum să fii fericit stând cu ochii în telefon... non-stop!
Am crezut că iubirea e suficientă!
Și am fost rănit... de mai multe ori!
Am refuzat să ofer iubire... și am rănit! De mai multe ori.
Am fost om!
Clipă de clipă, ceas de ceas, zi de zi... am greșit!
Și a durut.
Sau a produs plăcere.
Am crezut că sexul îmi va vindeca rănile emoționale.
Și l-am gustat din toate găurile.
Cu o poftă nebună.
Și am fost tot mai nefericit.
Am consumat clipe!
Am fost un malaxor de orgasme și ejaculări!
Încă mă uram!
Am crezut că părinții mei vor trăi veșnic!
Și i-am îngropat... pe amândoi!
Așa am învățat să prețuiesc viața!
Îngropând iubire!
Am fost dur!
Așa cum am crezut că a fost viața cu mine.
Până când am realizat că nu viața a fost dură cu mine, ci eu!
Și am început să învăț să fiu blând... cu mine și cu oamenii.
Viața e frumoasă!
Am fost gelos!
Și nu a meritat!
Am fost prost!
Și am învățat multe din asta!
Pe alocuri... încă mai sunt prost, încă mai fac greșeli.
Am crezut că tentațiile nu mă pot atinge!
Până când am plonjat cu botul între cracii lor!
Nu întotdeauna am regretat!
E aiurea să regreți ceva ce-ți place, nu?
Am flirtat, am glumit, am atras și am refuzat, am fost atras... și refuzat!
Ce om...
Am plâns... în mine!
Până când am învățat să plâng fără să-mi mai pese de ceilalți.
Am învățat să mă iubesc.
Și e tare frumos.
Am crezut că iubirea înseamnă ce primești!
Până când am învățat să o ofer!
Am descoperit iubirea!
Aveam obiceiuri toxice.
Și le-am curățat... rând pe rând.
Am început cu gândurile!
Chiar nu poți obține fericirea gândind întunecat.
E imposibil.
Am crezut că iubirea este emoție... și era să ajung la balamuc.
Atunci am înțeles că emoția fără rațiune înseamnă imaturitate!
Iar lumea mustește de copii ajungi la maturitate (fizică).
Am fost încăpățânat.
Nu a fost rău...
Apoi am învățat să nu-mi mai pun singur piedici 🙂
Și universul a început să lucreze pentru mine.
Am devenit prieteni!
Am învățat să zâmbesc!
Înainte eram încruntat!
Și nu înțelegeam de ce oamenii fug de mine.
Cică eram dur 🙂
M-am mințit că sunt important!
Și am căzut de sus de tot!
Cioburi m-am făcut!
Am învățat destul de târziu să fiu recunoscător pentru viață!
Și acum îi mulțumesc ... zilnic.
Și ne înțelegem excelent.
Am crezut că, dacă sunt jurnalist, știu să comunic.
Habar n-aveam!
Normal, cine să mă fi învățat ce-i aia comunicare reală?
Iubesc viața! Iubesc oamenii!
Și mă antrenez ca să pot să-i înțeleg!
Știu că voi mai face greșeli!
Știu că voi mai răni, știu că voi mai fi rănit; însă mă pregătesc în fiecare zi să fiu un om mai bun, un partener mai bun... în primul rând pentru mine!
Chiar sunt un colecționar... de viață!
P.S.: Vrei să afli mai multe despre tot ce am scris mai sus?
O poți face din cartea mea. 'Colecționarul de despărțiri' este o extensie a ceea ce am sintetizat aici.
Sper să-ți placă!
Bogdan sunt eu!