'Bună, Andrei. Am o situație și nu știu ce să fac'.
Cam așa încep 90% dintre mesajele pe care le primesc în privat.
Oamenii ajung în situații de blocaj, în situații noi și nu știu ce să facă. Și e firesc să fie așa - pur și simplu nu au experiențe similare (din trecut) la care să se raporteze.
Rezultatul? Blocaj total!
În condițiile în care majoritatea oamenilor își trăiesc viața raportându-se la experiențele anterioare de viață, foarte puțini sunt capabili să găsească soluții atunci când în viața lor intervine ceva nou.
Ce înseamnă nou?
Ceva ce n-au trăit, adică ceva care sperie. De aici și blocajul.
Or, dacă în contextul ăsta mai pui și un mindset fix, blocajul este ca o poartă de metal imposibil de urnit de o singură persoană.
Îmbucurător este faptul că cer păreri din exterior. Nu ezitați să faceți asta. Cineva din afară poate să vadă mai bine lucrurile.
Ce le răspund eu în tot atâtea cazuri?
Simplu - ce variante ai?
Aici lucrurile se tulbură și mai tare:
- Adică să plec?
- Eu nu am spus să pleci. Doar te-am întrebat ce variante ai?
- Aaaaa...
Vedeți? O întrebare simplă adâncește și mai mult confuzia. Știți de ce se întâmplă asta? Pentru că oamenii cred că soluția trebuie să fie una emoțională, iar eu le bag în ochi o întrebare pragmatică: ce variante ai?
De aici și răspunsurile confuze - adică să plec? Sunt răspunsuri ce declanșează triggere emoționale (teama de singurătate etc...).
De aceea accentuez întrebarea până când mă conving că persoana cu care vorbesc a înțeles ce vreau de la ea.
În momentul în care se face schimbarea de la emoțional la pragmatic, încep să apară și variantele. Până atunci, lacătele sunt intacte.
Asta se întâmplă pentru că oamenii nu au exercițiul găsirii soluțiilor, mai ales în situații complicate, noi, de criză. Și atunci, până când intră în starea necesară analizei... durează puțin.
Însă, în momentul în care intră pe drumul pe care ți-l dorești, lucrurile încep să se limpezească și apar și variantele. Chiar dacă pot părea neplăcute - spre exemplu, persoana realizează că nu poate să plece pentru că depinde financiar de partener și familia nu o ajută; eu sunt mulțumit... pentru că persoana aia a reușit să intre în contact cu ea, a reușit să își vadă realitatea.
Sigur, persoana respectivă își dorește în continuare ghidaj, însă în situațiile de dependență totală de partener, chiar nu există soluții imediate. E nevoie de timp ca să te poți desprinde de acolo. De ce? Pentru că nu totul se rezumă la emoțional!
În viață, de cele mai multe ori, soluțiile țin de pragmatic, nicidecum de emoțional. Degeaba spui tu - gata, mâine plec, nu îl mai iubesc, dacă realizezi că nu ai unde să locuiești, că nu ai bani să-ți crești copiii sau că nu ai job. Emoționalul tău se va dărâma ca un castel de cărți.
Drept urmare, eu te sfătuiesc să o iei invers, adică să conștientizezi exact ce variante ai și abia atunci, când vezi cum stai, să iei o decizie. De ce? Pentru că decizia aia va fi luată în perfectă cunoștință de cauză, nu impulsiv, iar emoționalul tău va avea puține șanse să fie afectat.
În concluzie, dacă ajungi într-un blocaj, ia o hârtie și scrie mare pe ea: ce variante am?
Apoi, cu calm, începi și scrie ce variante ai. Vei vedea că sunt mai multe și că trebuie să le analizezi cu atenție.
Abia după ce îți faci această analiză ... ia o decizie.
Vei vedea că lucrurile se vor așa altfel atunci când ai conștientizat ceea ce ai de făcut.
Spor.