Te-ai întrebat vreodată ce fel de relații ai avut?
Sau le-ai luat așa cum au venit, fără să te preocupe prea mult calitatea lor?
Ai luat vreodată pulsul propriei relații? Ai văzut cum stai?
Te-ai întrebat cum te simți în relația ta?
Te simți liber/ă, inteleas/ă, iubit/ă, apreciat/ă, respectat/ă?
Ai spațiu de mișcare? Dorințele și nevoile tale contează? Planurile tale de viață sunt sprijinite?
Luați deciziile de comun acord?
Relația voastră se bazează pe încredere și respect reciproc?
Dacă lucrurile stau așa, felicitări! Ești într-o relație!
Te simți captiv/ă, neînțeles/asă, neapreciat/ă, devalorizat/ă?
Simți că nu poți face un pas fără să fii supravegheat/ă?
Dorințele tale, nevoile tale, ceea ce verbalizezi nu contează?
Planurile tale sunt puse într-un sertar și doar planurile partenerului/ei contează?
Doar celălalt decide?
Relația voastră se bazează pe control și restricții?
Dacă lucrurile stau așa, atunci ar fi cazul să te întrebi: ce se întâmplă cu viața mea? Și de ce accept să trăiesc o viață de ocnaș/ă?
Vezi, ți-am ilustrat două tipuri de relații.
Ia ghici, cine decide ce alege să trăiască?
Foto Credit: healed1337.blogspot.com/