Te-ai întrebat vreodată dacă fericirea ta se decontează undeva?
Pe mine întrebarea asta m-a pus pe gânduri, însă mi-am revenit rapid. Chiar nu durează mult să-ți faci un simplu exercițiu de egoism.
Ei bine, la faza asta cu decontul, pe care am văzut-o în filmul 'Secretul fericirii', în regia lui Vlad Zamfirescu, există două răspunsuri: 1. în fericirea celor din jur sau 2. în nefericirea celor din jur.
Așa că n-ar fi rău ca din când în când să faci acest exercițiu și să te întrebi: okay, dacă eu sunt fericit, oare cum sunt cei din jur? Și de ce?
Vei înțelege de ce....
Ca să revin, eu am văzut filmul și, dacă ar fi să îl prezint pe scurt, aș spune așa: ESTE ALTCEVA!
Uitați tot ce ați văzut românesc până acum! Uitați de ciorbă, de faianța aia nasoală, de personaje terne și dialoguri somnolente... uitați de toate astea.
Filmul ăsta n-are nicio legătură cu România. Nici ca imagine, nici ca dialoguri.
Este un film fresh, un film ce îmbină comedia cu drama, un film care are o desfășurare a poveștii extrem de interesantă, așa că vă spun de acum: MERITĂ!
Mai are sens să vă spun că am stat de vorbă cu Vlad Zamfirescu?
Are... pentru că este adevărat 🙂
Așa că vă invit să citiți un scurt interviu cu cel care semnează regia și care îmbracă și hainele unuia dintre personaje.
Pentru un om care studiază și scrie despre fericire, filmul ăsta a apărut la fix. De unde tema asta, mai ales într-o țară privată de cultura fericirii și care ar fi secretul?
Vlad Zamfirescu: Tema n-am pus-o eu pe tapet, ci scenaristul Alexandru Popa, așa că el cred că ar fi cel mai în măsură să răspundă la prima parte a întrebării. El a venit cu propunerea de titlu și cu scenariul, iar mie mi-au plăcut foarte tare. Cât despre secret, pot să-ți spun părerea mea. Încă nu am găsit rețeta, dar sunt în căutare, cum s-ar spune... Cred că am momente de fericire, cum sper să avem cu toții și fac tot ceea ce pot pentru ca ele să fie cât mai multe zi de zi. Sigur, asta înseamnă acțiune. Cu toate acestea, aș minți să spun că am descoperit secretul fericirii.
Vorbim despre o comedie, cel puțin până la un moment dat. Cum crezi că vor recepta oamenii filmul?
V.Z.: Așa este, filmul nu este integral o comedie. Este o comedie până la un punct, după care lucrurile se transformă destul de grav. Sper ca oamenii să reacționeze bine. La Sibiu am fost încântat să văd reacția unui spectator care stătea lângă mine și care, într-un punct important al filmului, când i s-au făcut conexiunile și a înțeles încă un plan care apare în poveste, a spus ceva de genul: nu, nu pot să cred așa ceva, ar fi prea tare să fie așa... După un minut, l-am auzit spunând: este, frate! Sigur că m-a încântat reacția lui. Nu știu dacă toți oamenii vor reacționa așa. Eu sper ca oamenii să fie curioși și să meargă la film pentru că merită.
Piesa se joacă deja de vreo 3 ani. Care este diferența dintre cele două lumi?
V.Z.: Povestea este identică, fără doar și poate. Însă modul în care o spui diferă. În film îți permiți, totuși, niște prim-planuri, niște reacții fine pe care, poate, spectatorul din rândul 20 nu le vede neapărat. Cred că detaliile sunt mai vizibile în film. Inițial, scenariul a fost pentru film, iar piesa a venit ulterior, după ce am hotărât că va fi un punct în plus pentru film.
Să intrăm puțin în poveste. Vorbim despre cuplu, despre prieteni, despre infidelitate, despre swing. Sunt teme nu tocmai dezbătute în spațiul public însă, dacă te gândești mai bine, ele cam există oriunde te uiți...
V.Z.: De asta cred că oamenii vor empatiza cu povestea. Nu neapărat se vor recunoaște, dar dacă nu au trecut ei prin asta, sigur știu pe cineva care a fost tentat, a discutat sau chiar a făcut-o. Sigur tema nu îi este străină românului, chiar dacă neagă sau n-a făcut-o. Iar asta mă duce cu gândul la un cântec franțuzesc - m-am îndrăgostit de soția prietenului meu. E imposibil să nu fi auzit despre această poveste. Tocmai pentru că e o temă recognoscibilă, lumea empatizează și participă sonor în sală. Așa a fost și la TIFF Sibiu și la Anonimul. Oamenii erau extrem de conectați.
Nu asta a fost și ideea? Este totuși un film de public.
V.Z.: Ba da. Eu am încercat, în primul rând, să spun o poveste bună pentru public. Întotdeauna m-au atras poveștile interesante, vii, iar asta mi s-a părut o poveste foarte bună. Ăsta a fost scopul filmului și asta fac și în teatru. Cred că îmi doresc să fiu un bun povestitor.
Aici vorbim despre prieteni, despre dinamica relației lor. Filmul ridică niște întrebări complicate...
V.Z.: Este adevărat. Filmul ridică niște întrebări, fără să ofere soluții. Spre exemplu: ce înseamnă o prietenie? Care e limita peste care n-ai voie să sari? Ce înseamnă adulterul? Sunt teme complicate, este adevărat și sper să fie un mod bun de a-i face pe oameni să-și pună întrebări imediate. Putem să mai adăugăm câteva: cum se manifestă uzura în cuplu, ce secrete se păstrează? etc... Eu sunt încântat până acum și sper ca după lansare să fie bine primit. Filmul a ieșit foarte bine, chiar dacă am avut ceva de pătimit cu sunetul...
În ce sens?
V.Z.: Post-producția de sunet a durat 7-8 luni. Slavă Domnului că am dat peste un om de sunet excepțional - Alex Dragomir. Omul ăsta este un artist, a făcut ceva extraordinar. Noi am filmat vizavi de o discotecă, peste un lac, timp de trei săptămâni și producătorii s-au asigurat că acolo nu există activitate decât în week-end. Ei bine, în timpul filmărilor, ne-am trezit că locul a fost închiriat seară de seară. Gândește-te că la cadrul cu mine cânta Delia și la cadrul următor era Smiley. A fost nevoie să curățăm sunetul pe tot filmul, așa că a durat foarte mult, dar rezultatul este incredibil. Așa că, nu mai stați, mergeți și vedeți filmul.
Pentru cei interesați, Secretul fericirii se va lansa pe 18 octombrie la Cinema Pro, urmând ca din 19 octombrie să intre în mall-urile din țară.