Nu judeca omul după statut!
Nu-l eticheta în funcție de poziție: bun și fericit, dacă este într-o relație; rău și nefericit, dacă este single.
'Nu toți oamenii care sunt single sunt singuri', 'Nu toți oamenii care sunt luați... iubesc sau sunt iubiți'.
Am găsit citatul ăsta la Matthew Hussey și mi se pare foarte tare.
Vedeți, ne place să tragem concluzii, să etichetăm oamenii în funcție de statut, însă nu avem curiozitatea să pătrundem în profunzime.
Or, dacă nu facem asta, pentru ce acest consum de energie?
Nu mai bine nu mai judecăm?
Nu mai bine nu mai etichetăm?
Hussey are dreptate! 100%
Să o luăm pe rând:
NU TOȚI OAMENII SINGLE SUNT SINGURI!
Sau nefericiți, sau răi!
Știți că, aici, pe plaiuri moiritice, dacă ai trecut de 30 sau 40 de ani și ești single... clar ai o problemă. Fie ești incapabil de iubire, fie ești rău și bați femeile, fie bei, fie nu ești bună gospodină etc... Și obligatoriu ești nefericit/ă! N-ai voie să fii singur/ă și fericit/ă!
Este complet interzis!
Oare?
Studiile despre fericire arată faptul că în economia fericirii atârnă două lucruri: conexiunile sociale și calitatea relațiilor!
Ce înseamnă asta? Că un om single poate avea o rețea uriașă de conexiuni sociale, conexiuni care să suplinească absența unui partener de cuplu - prieteni, colegi, familie, cunoștințe etc... și relații de calitate care, la fel, să îi întrețină starea de bine.
Iată, deci, că poți fi singur/ă și fericit!
Fără probleme.
Sigur, există și oameni singuri și nefericiți, nu contest, însă vă rog să-mi permiteți să cred că degeaba îi bagi în relații - starea lor nu se va schimba.
Așa că, vă rog să-mi permiteți să trag o concluzie: fericirea este o stare internă, proprie și nu este condiționată de prezența unei alte persoane în viața ta, ci de o relație armonioasă cu tine!
Merge mai departe:
NU TOȚI OAMENII LUAȚI IUBESC SAU SUNT IUBIȚI!
Aici se păstrează tiparul de sute de ani al căsniciilor pragmatice.
Căsnicii care n-au avut niciodată o latură romantică, ci una pur economică și atât.
Ce înseamnă asta?
Că oamenii intrau în aceste construcții fără să simtă ceva unul pentru celălalt.
Ei intrau pentru a urca social și atât.
Iubirea nu era o necesitate.
Și, dacă privim puțin la unii părinți sau la unii bunici, vom vedea că între ei nu a existat o prea mare iubire, ci un set de înțelegeri/reguli/obligații tacite menite să ajute neamul să meargă mai departe.
Serios, în câte cazuri ați văzut gesturi de tandrețe între parteneri?
Drept urmare, să nu vă mire dacă și acum, în 2018, vedeți cupluri formate pe același principiu, cupluri în care partenerii nu se iubesc, ci participă la un proiect comun.
Să nu vă mire dacă vedeți unul sau, de ce nu, ambii parteneri, având aventuri sau relații paralele.
Acolo unde iubirea nu a fost niciodată obligatorie, a fost suficient teren fertil pentru extraconjugalitate.
Sigur, mai sunt cazuri de dependență, mai sunt cazuri de co-dependență, sunt cazuri de abuz din partea unuia sau a ambilor parteneri etc...
Iubirea nu este tocmai o regulă în viețile noastre. Aș spune că este o excepție! Încă!
Vedeți ce stufoasă e treaba asta cu relațiile?
Haideți să nu ne mai grăbim să etichetăm sau să judecăm oamenii înainte să aflăm dacă sunt fericiți sau nu cu propria viață.
Haideți să încercăm să ne uităm la noi și să construim neîncetat propria stare de bine.
Ce ziceți?
Se poate?