Dacă pui această întrebare: 'ce faci pentru tine?', în cele mai multe cazuri ți se va răspunde fie: 'mă îngrijesc, merg la sală, coafor, mani-pedi', fie ți se va spune, cu privirea coborâtă în pământ: 'aș vrea să am timp și pentru mine'.
Sigur, mai sunt și cazuri în care timpul ăsta este irosit... pe nimic.
Întrebarea este: oare chiar există timpi morți? Și dacă da, de ce?
Asta mă duce cu gândul la ideea de timp liber!
O capcană ieftină a celor care asupresc prin muncă, cum ar spune comuniștii 🙂
Ce înseamnă timp liber?
Timp pe care îl ai pentru tine!
Timp care n-are legătură cu cel petrecut la birou.
Să luăm un caz clasic - avem un om, bărbat sau femeie, să zicem de 35 de ani.
Omul se trezește la 7.00, la 8.00 este deja în trafic, de la 9.00 la 18.00 este la birou, la 19.00 ajunge acasă și se culcă pe la 23.00, să zicem.
Cât timp are pentru el/ea?
4 ore!
Acele 4 ore, între 19.00 și 23.00.
Vă dați seama câte activități trebuie să intre acolo? Socializare, treburi casnice, cumpărături, privit la tv, sală, cosmetică, pregătirea hainelor pentru ziua următoare etc...
Încercați să luați o foaie de hârtie pe care să scrieți programul vostru dintr-o zi.
Și urmați această schemă:
1. La cât mă trezesc?
2. Cât timp îmi ia până ies pe ușă?
3. Cât timp îmi ia să ajung la birou?
4. Cât stau la birou?
5. La ce oră ajung acasă?
6. La ce oră mă culc de obicei?
7. Ce activități am de când ajung acasă și până când mă culc?
Luați, spre exemplu ziua de ieri!
Și faceți acest exercițiu.
Puteți, desigur, să împărțiți ziua pe căsuțe - timp de somn, timp de muncă, timp liber!
Vedeți ce vă iese!
După ce ați notat tot, reveniți la căsuța cu timp liber și scrieți așa - timp pentru mine!
Renunțați la capcana timpului liber.
Nu e liber!
Este timpul pentru voi!
În timpul ăla poți să crești, tu, ca om!
Nu ai alt timp pentru asta.
Serios!
Fix timpul ăla care este pentru tine îl irosești?
Poți să-ți permiți luxul ăsta?
Știu, am omis cazurile în care există copii.
Puteți include copiii în program!
Nu am inclus povestea asta aici pentru că e de la sine înțeles că dispare aproape orice timp 'liber'. În cazurile respective, aproape că nu are sens să întreb: ce faci pentru tine?
Uneori nu mai exiști! Nici tu, nici relația ta!
Există doar îngerașul și atât!
Iar cronometrul invers al relației funcționează perfect...
Dar nu despre asta e vorba aici, ci despre ce faci cu timpul tău.
Mi se pare un exercițiu foarte important!
Este foarte bine să vezi cât timp din zi aloci pentru supraviețuire și cât timp aloci pentru a fi!
Tu, așa cum ești!
Există echilibru între ele?
Sau balanța atârnă îngrijorător doar într-o parte?
Atunci când devenim conștienți de modul în care ne structurăm timpul și mai ales acest timp 'liber', care nu este liber, ci este timpul rămas pentru noi, putem să ne dăm seama mai ușor de ce uneori ne simțim fără sens și cam ce am putea face pentru a schimba lucrurile.
Putem realiza mai ușor de unde vin presiunile în viața noastră, de unde vin acele greutăți pe care le simțim zilnic pe umeri.
Pur și simplu ne vedem viața, așa cum arată ea și așa cum am ales să o avem.
Și da, în unele cazuri, poți echilibra balanța, eliberând din programul alocat muncii; în altele, pur și simplu îți poți restructura timpul rămas pentru tine astfel încât să crești.
Am mai scris și repet - fericirea este o sumă de obiceiuri sănătoase; iar comportamentele zilnice reflectă cele mai adânci credințe ale tale: despre tine, despre viață și despre ceilalți!
Deci, tu ce faci pentru tine?
Când ai timp să crești, să te cunoști, să te dezvolți și ce faci concret?
Supraviețuiești sau îți permiți să fii?