'Este foarte amuzantă atitudinea oamenilor care spun: eu nu am nevoie să invăt, știu deja, eu nu trebuie să fac nimic, are grijă Dumnezeu de mine pentru că sunt minunat/ă. Îmi pare să vă spun, dar nu cred că Dumnezeu își pierde vremea cu toți leneșii'.
Asta scria aseară prietenul Alexandru Ganci pe Facebook.
Sigur, mesajul lui avea o continuare ușor dură, dar deloc lipsită de realism.
Cert este că există oameni care cred că cineva, acolo sus, veghează la buna funcționare a vieții lor. Și nu fac nimic!
Și speră să fie fericiți, așa, nefăcând nimic, iar fericirea aia nu vine!
Și devin anxioși, frustrați și, într-un final, depresivi.
Asta după ce trec prin toate etapele furiei.
Pe de altă parte, există și oameni care nu stau.
Sunt oameni care studiază, oameni care lucrează cu ei, oameni care se dezvoltă zilnic, oameni care înțeleg că nu e suficient să te trezești de dimineață, să mergi la muncă, să te întorci acasă, să mimezi interacțiuni semnificative cu cei dragi și apoi să repeți asta... o viață întreagă.
Ei bine, oamenii ăștia înțeleg faptul că fericirea - de fapt, haideți să-i spunem stare de bine -este o construcție, este ceva ce se educă, ceva ce se cultivă zi de zi.
Și, dacă nu mă credeți, azi vă voi introduce câteva chestiuni interesante pe care le-am văzut la Shawn Achor, autorul cărții The Happiness Advantage.
Eu am mai scris despre asta și repet - modul în care vezi lumea, ochelarii prin care privești lucrurile din jur, îți influentează extraordinar de mult viața.
Există legături între pozitivism, dar nu cel irațional și performanță?
Există legături între fericire și inteligență?
Există!
O construcție a creierului centrată pe partea plină a paharului îți cultivă abilitatea de a vedea stresul ca pe o provocare, ca pe o resursă, nu ca pe o amenințare.
Mi se pare o nuanță extrem de importantă.
Credeți că oamenii de succes nu au momente de impas?
Credeți că ei nu au eșecuri în viață?
Ohoo, bineînțeles că au!
Cum trec peste ele?
Se folosesc de eșecuri ca de o resursă!
Iar asta este o abilitate, un obicei sau un set de obiceiuri, care se cultivă.
Cu calm și mult studiu.
Din păcate, cel puțin cultural vorbind, suntem dresați să stăm departe de fericire (stare de bine). Iar Shawn Achor chiar spune că societatea ne-a învățat să plasăm fericirea dincolo de orizontul nostru cognitiv.
De aia nici nu ajungem să o atingem!
De aia ni se pare o iluzie.
Cum ținem departe de fericire?
Prin iluzia numită if/then (dacă/atunci).
Cum se traduce asta?
Simplu - dacă muncesc mai mult, voi avea mai mult succes.
Numai că aici intervine o altă problemă - ceea ce se numește impact bias - adică nu știm să calculăm corect impactul anumitor acțiuni și, atunci când obținem ceea ce ne-am dorit, vrem mai mult... și uite așa împingem și mai departe de noi starea de bine.
Are sens?
Achor are dreptate: 'dacă fericirea se află la polul opus al succesului, creierul tău nu ajunge acolo!
Ce e de făcut?
În primul rând trebuie să începem să ne 'dresăm' altfel creierul.
Spre pozitiv!
Și asta se poate face.
Spre exemplu, știai că dacă reușești să crești nivelul de pozitivitate din prezent, creierul tău experimentează ceea ce se numește the happiness advantage?
Știai că un creier educat pe pozitiv performează semnificativ mai bine decât unul educat pe negativ sau decât un creier stresat?
Atunci când creierul tău este educat pe pozitiv, creativitatea crește, nivelul energetic crește, capacitatea de a empatiza crește, generozitatea crește, recunoștința crește.
Potrivit cercetărilor, un creier educat pe pozitiv performează cu 31% mai bine ca unul educat pe negativ, neutru sau stresat.
Ce avantaje susține Shawn Achor că aduce construcția asta?
Să le enumerăm: joburi mai sigure, productivitate crescută, rezistență mai mare la stres, șanse mai mici de burnout, rezultate mai bune etc...
Bine, bine, dar cum facem să ne educăm creierul pe pozitiv?
Când ai timp să faci asta?
Am mai scris-o și mă văd nevoit să repet - fericirea (starea de bine) este o sumă de obiceiuri sănătoase!
Fă-ți o analiză a timpului tău zilnic și vezi pe ce îl arzi.
Îți garantez că e imposibil să nu găsești măcar 2 minute pe zi pentru antrenamentul creierului.
2 minute! Timp de 21 de zile!
Ce se întâmplă după cele 21 de zile?
Creierul tău începe să lucreze mai bine și mai optimist. Începe să vadă resursele, nu găurile, nu lipsurile. Creierul tău începe să vadă întâi pozitivul, binele, deci să nu mai caute negativul în orice.
Vrei un exercițiu ajutător?
Îți faci un jurnal în care, în fiecare seară, treci 1 experiență pozitivă care s-a întâmplat în ultimele 24 de ore.
La ce sunt bune exercițiile astea?
Simplu - îți învață creierul că setul tău de comportamente contează!
Ei bine, scrie experiența aia, conectează-te la ea și practică recunoștința!
După un timp, vei vedea că vei învăța să fii recunoscător pentru tot ceea ce se întâmplă în jurul tău, iar nuanțele de gri se vor elimina ușor, ușor din viața ta.
Ține minte, creierul este ca un mușchi.
Dacă îl antrenezi, devine fit!
Dacă nu îl antrenezi, se atrofiază!
Tu ce alegi?