'Cum ai reușit tu să intri în povestea asta?', l-am întrebat pe un domn care mi-a scris acum câteva zile.
'Am găsit un suflet curat', mi-a răspuns el.
'Mai să fie', mi-am șoptit în gând.
Despre asta să fie vorba?
Povestea, în scurt, sună cam așa - domn singur, îndrăgostit de o doamnă măritată.
Doamna are și un copil.
Problema este că soțul este violent, din câte înțeleg, deci plecarea nu este deloc simplă.
Nu este tocmai un caz clasic, un caz în care să spun: 'da, okay, am mai văzut asta'.
De ce?
Pentru că nu întâlnesc des bărbați care să se bage în astfel de povești.
În general, femeile sunt cele care spun că s-au îndrăgostit de un bărbat căsătorit, nu invers.
În acest context, curiozitatea mea a fost și mai mare.
De aceea am întrebat: 'cum ai ajuns tu în povestea asta?'
Și, vă rog să mă credeți, repet întrebarea în absolut toate cazurile astea.
Mi se pare o întrebare cu sens.
Pe bune, dacă stăm și gândim logic, un om n-are niciun motiv să între într-o construcție complicată, exceptând mitul salvatorului sau, pe scurt, treaba aia cu mama răniților.
Numai că, vedeți dumneavoastră, un om nu este un cățel neajutorat, pe care îl găsești pe marginea drumului și îl iei acasă, spunând: 'era și el mic'.
Un om este o construcție complicată, un cumul de decizii, decizii care, de multe ori, nu sunt cele mai bune.
Așa și în cazul de față!
Cum adică ai găsit un suflet curat?
Aș fi fost interesat să cunosc întreg contextul, să văd cum s-au cunoscut, cât timp au discutat, să simt clandestinitatea acestei relații, să aflu țesătura de planuri, așteptările, visele... tot.
Pentru că e clar că acolo se scrie un întreg scenariu.
Iar treaba asta cu sufletul curat, vă rog să-mi permiteți să nu o gust.
Atunci când ai un caz în care există presiuni, suferință, amenințări și alte chestiuni de genul ăsta, nu vorbim despre curățenie sufletească, ci despre suferință!
Și ar fi bine să nu mai amestecăm borcanele, pentru că producem mari confuzii.
Iar curățenia sufletească ține, dacă vreți și de curățenia deciziilor.
Drept urmare, haideți să învățăm să spunem lucrurilor pe nume și, atunci când enunțăm motivele pentru care ni s-au aprins călcâiele după o persoană, să punem corect semnele de punctuație.
Astfel, în loc de: 'am găsit un suflet curat', să folosim - 'este o persoană care mă atrage, deoarece suferă enorm'.
Nu este o rușine să spui asta, ci o asumare a poveștii în care ai acceptat să intri, cu toate riscurile de rigoare.
Asumarea responsabilității, mai țineți minte?
Este pilonul doi din cartea 'Ajutor! Iubesc și doare!' și este un mare semn de maturitate!