'Nu pot să-l scot din minte și din suflet!'
Aud această formulare de cel puțin 3 ori pe săptămână.
Zici că e un virus sau ceva.
Sincer, mă enervează să văd atâția oameni care trăiesc deconectați de la propria funcționare. Sunt pur și simplu spectatori ai unui film în care cred că nu au nicio participare.
În realitate, ei sunt și regizori și actori și cameramani și recuziteri.
Unde este problema?
În interior!
Nu și-l cunosc deloc și, atunci când ajung în situații complicate, caută tot felul de scuze -minte, inimă, suflet.
Sunt vinovații de serviciu. Mintea este dușmanul, sufletul este păpădia aia fragilă, iar inima e o nebună care îi bagă mereu în bucluc.
Câtă deconectare de la propriile vieți.
Nu am văzut așa ceva.
În realitate, vorbim despre un simplu (sau nu neapărat, depinde de caz) deranj la nivelul gândurilor și emoțiilor. Repet - cele două sunt conectate, așa că nu le mai tăiați în felii.
De ce este nevoie?
De igienă emoțională sau, dacă vreți, de maturitate emoțională.
Drept urmare, vă rog să-mi permiteți să vă prezint 10 calități ale persoanelor mature din punct de vedere emoțional. Le-am găsit pe School of Life și mi se par extraordinar de importante.
Să începem:
1. Realizezi că cele mai multe comportamente nasoale ale celorlalți sunt alimentate de frică și anxietate, nu de răutate, așa cum cei mai mulți tind să creadă. În momentul în care conștientizezi asta, nu mai privești lumea în alb și negru, ci începi să privești umanul din spatele fricilor.
2. Înveți că ceea ce gândești tu nu este înțeles în mod automat și natural de ceilalți.
Ce înseamnă asta? Că trebuie să-ți articulezi intențiile, să te faci clar înțeles, deci să comunici! Nu poți să dai vina pe ceilalți, câtă vreme tu nu ai învățat să-ți comunici intențiile și sentimentele clar și cu calm.
3. Înveți că ești om și că ești supus greșelii. Și îți ceri scuze pentru greșeli!
Să-ți ceri scuze. Maturitate curată!
4. Înveți să ai încredere în tine. Și conștientizezi faptul că și ceilalți oameni fac greșeli. Iar asta este o resursă de creștere!
5. Îți ierți părinții, deoarece realizezi că nu te-au adus pe lume cu scopul de a te distruge. Așa cum au putut, ei au încercat să te educe. Iar asta transformă ura în compasiune.
6. Realizezi că atunci când cineva se ia de tine sau te jignește, nu o face neapărat cu intenția de a te devaloriza, ci pur și simplu, oricât de ciudat ar suna, încearcă să-ți atragă atenția așa cum știe. Sigur, asta nu înseamnă că trebuie să te lași atacat mereu, însă ar fi interesant să observi cu atenție aceste atacuri.
7. Înveți să renunți. Dacă cineva te insultă, nu rămâi în starea aia zile întregi, ci îți faci curat în gânduri și emoții.
8. Nu aștepți ca ceilalți să ghicească faptul că ceva e în neregulă cu tine. Pur și simplu spui clar ceea ce simți.
9. Înveți să ierți. Asta nu înseamnă neapărat să uiți, ci doar să eliberezi presiunea din situația cu pricina. A ierta înseamnă să pui pace într-un conflict. A ține minte este doar un element de protecție. Te ajută să nu repeți.
10. Înveți un lucru extrem de important: viața este scurtă!
De aici derivă alte 3 chestiuni adiacente: 1. încerci să spui ceea ce-ți dorești, 2. te concentrezi asupra ceea ce vrei și 3. le spui persoanelor semnificative cât de importante sunt pentru tine. Nu te feri să faci asta zi de zi.
Sunt doar 10 caracteristici ale unei persoane mature din punct de vedere emoțional.
Lista e mult mai lungă.
Vedeți?
Maturitatea nu înseamnă vârsta așternută în buletin, ci nivelul de dezvoltare psihică.
Cele două sunt complet diferite în foarte multe cazuri.
Atunci când psihicul tău cadrează cu vârsta din buletin, chiar poți spune că ai de-a face cu o persoană matură.
Nu bătrână, ci matură!