'Unde dispar iubitele după căsătorie?', este un titlu de pe Catchy pe care l-am văzut ieri.
Mi-a plăcut textul.
Bine scris!
De un bărbat!
Însă ideea acestui text nu mi-a venit doar de acolo.
Tot ieri s-au mai întâmplat două lucruri.
Primul a fost un interviu cu Dr Menis Yousry - circulă de câteva zile pe Facebook și are mare succes.
Al doilea s-a întâmplat la o terasă.
Am ieșit cu doamna să bem o sticlă de cava.
Ce am văzut?
Relaționarea modernă a cuplurilor care au copii.
Ați observat că femeile și bărbații nu prea stau în același loc?
În 9 din 10 cazuri, fie că vorbim despre cârciumă sau despre parcuri, femeile stau pe treaba lor, iar bărbații își formează colțul lor 'liniștit'.
Rar se mai uită vreunul spre copii.
Și mai rar se privesc unii pe ceilalți.
Dacă stai și le analizezi pe ele, sunt un soi de teutoni.
Stau semețe și mândre de realizările lor care se joacă în țărână și cele mai multe discuții sunt despre copii și despre cât de greu este să fii mamă. Zici că e concurs!
Dacă îi analizezi pe ei, rar vezi energie. În general, ei sunt demineralizați.
Par complet demotivați, iar fețele lor impun mai degrabă milă.
Beau bere și vorbesc despre fotbal sau business.
Niciunul nu pare să mai faca sex... cu soția!
Pe fondul acestui tablou, nu poți să nu te întrebi: oare cum au ajuns așa?
Răspunsul poate fi găsit într-un pasaj din textul de pe Catchy: 'A încetat demult să-și privească soțul ca pe omul pentru care, nu demult, fugea de acasă sau de la scoală, fără să-i pese de ceea ce s-ar fi putut întâmpla cu ea atunci când se va întoarce. Fusese o vreme când bărbatul care acum stă la masă, în bucătărie, aplecat deasupra farfuriei cu supă, i-ar fi putut cere orice'.
Știu că multe mame, mai ales din zona celor singure, mă vor înjura, însă o voi spune răspicat: se ajunge în această postură pentru că femeile nu au fost învățate să fie iubite!
Repet: femeile nu au fost învățate să fie iubite!
Ele nu au fost învățate să formeze cupluri, ci familii!
Iar dacă aducem și feminismul în discuție, putem spune că au fost învățate să formeze familii mono-parentale! Deci disfuncționale!
ATENȚIE - A NU SE ÎNȚELEGE CĂ NOI, BĂRBAȚII, AM FOST ÎNVĂȚAȚI SĂ FIM PARTENERI, SOȚI SAU PĂRINȚI!
Nici vorbă!
Asta ca să nu fiu acuzat de partizanat.
În acest context, nefiind învățate să fie iubite, ele mimează rolul ăsta, scopul fiind acela de a fi mame! Adică ceea ce au fost învățate să fie!
'Nu contează bărbatul! Ăștia pleacă oricum la altele! Contează să ai un copil, să ai și tu un rost pe lume' - așa țipă tiparul cultural. Un tipar îngrozitor de păgubos, un tipar care duce la nefericire pe toate fronturile!
În concluzie, aș spune că iubitele nu dispar nicăieri!
Ele pur și simplu nu există!
Rolul de iubită este o mască la care se renunță imediat ce a fost atins obiectivul!
Relațiile actuale nu diferă prea mult de cele de acum 100 de ani.
Și acum există obiectivul numit familie!
Și acum există interese!
Doar că acum, căsătoriile nu mai sunte aranjate direct de părinți, ci indirect, prin programe mentale 🙂
Peste toate astea, s-a așternut perfect vrăjeala cu iubirea!
Mă ietati, dar să ai flăcări în ochi în primele 3 luni de relație și să ai deșert peste 9 luni, după ce v-ați înmulțit... ei bine, asta numai iubire nu mai este.
Discuția este extrem de stufoasă și nu am de gând să dau vina pe cineva.
Nu despre asta este vorba, ci despre conectare!
Întotdeauna!
M-am săturat să văd cum produc nefericire serele astea de mame singure!
Știu că mă vor înjura mulți, dar este un trend social!
Iar o lume cu familii fără tați duce la dezastru.
Și nu o spun doar eu!
Iată ce spune Dr Menis Yousry în interviul de pe Facebook: 'Parintii sunt mai concentrați pe copii decât pe ei înșiși. Cele mai multe divorțuri apar în primii doi ani de căsnicie, pentru că mamele se concentrează foarte mult asupra copiilor și uită de relație.
Soțul ajunge pe locul 2 și este o greșeală fatală! Trebuie să onorăm prima persoană care intră în viața noastră, nu a doua. Fiecare are locul său. Partenerul a fost primul sosit, copilul a venit mai apoi. Dacă îmi transform unul dintre copii în partenerul meu, relația este terminată.
Iar responsabilitatea care cade pe umerii copilului este prea mare'.
Are sens?
Are!
Se întâmplă?
Oho!
La greu!
De ce?
Din lipsă de educație!
Din punctul meu de vedere, pentru a se ajunge la o anumită stare de normalitate, ar trebui schimbată puțin paradigma socială.
Primul pas?
Să nu mai considerăm familia ca fiind celula de bază a societății!
Cuplul este celula de bază a societății, apoi familia!
Nu poți avea familie fără un cuplu sănătos!
Nu poți!
Rezultatul este dezastruos și nu are sens să faci prea multe studii în acest sens.
Se vede în socialul imediat!
Al doilea pas ar fi împărțirea clară pe căprării: femeia trebuie să fie-iubită (care înseamnă anumite atribute), soție (care înseamnă alte atribute) și mamă (cu alte atribute); iar bărbatul trebuie să fie la fel-iubit, soț și tată!
Toate seturile astea de atribute trebuie învățate temeinic, astfel încât atunci când doi tineri decid să se căsătorească să știe unde se află în relația lor.
Are sens?
Are!
Se întâmplă?
Deloc!
Totul este la voia întâmplării!
Totul se desfășoară pe: așa trebuie! Dacă au făcut alții, trebuie să facem și noi!
Păi da, exact și alții au divorțat! De ce să nu o faceți și voi?
Sună direct, abrupt, cinic, dar să știți că dacă îți constuiesti viața pe obiective impuse social, fără ca aceste obiective să fie în acord cu cine ești tu, rezultatul nu poate fi altul decât nefericire, depresie, suferință etc...
Chiar nu poate fi!