Cam așa se poate descrie, pe scurt, viața tânărului Theo, eroul principal al filmului 'The Goldfinch: Iluzia libertății', care se lansează azi în cinematografe.
Întuneric, forțat de un incident nefericit și continuat apoi până aproape de vârsta maturității, o obsesie dezvoltată în tot acest timp și bine întreținută, până la un punct și, evident, lumina sau, dacă vreți, conștientizarea.
Încă nu am citit cartea care a stat la baza acestui film, o carte care a luat premiul Pulitzer pentru ficțiune - apropo, are vreo 1000 de pagini, însă sunt tare curios să văd cum se leagă cele două.
Cert este că am văzut un film ce-ți poate stârni reacții mixte.
Unii pot spune că nu are suficientă emoție.
Numai că, dacă privești cu atenție contextul, vei observa că emoția este plasată fix acolo unde trebuie.
Ce vedem de fapt?
Modul în care un copil care a fost supus unor multiple traume, reușește să se transforme într-un teuton social, perfect funcțional, cel puțin în aparență.
De altfel, la un moment dat, el chiar spune ceva de genul: societatea ne obligă să îi păcălim pe ceilalți, până într-un punct, când ajungem să ne păcălim pe noi înșine.
Așa și aici!
Traume, combinate cu consum timpuriu de droguri și eterna iluzie a libertății, urmate de șoc și trezire!
Mi-au plăcut dialogurile!
Mi-au plăcut personajele!
Mi-a plăcut și de Ansel Elgort, deși criticii au cam dat cu el de pereți, cică ar fi prea inexpresiv (păi tocmai aia era ideea).
Mi-a plăcut și de Nicole Kidman, dar și de ceilalți actori din distribuție.
Ce nu mi-a plăcut?
Uneori a părut că nu se leagă!
Au fost câteva momente lăbărțate!
În rest, ideea mi-a plăcut!
'The Goldfinch: Iluzia libertății' este un film psihologic, un film care te ține în scaun, un film care te trece prin tot felul de stări.
Și da, îl recomand!
Vă las aici trailerul...
Plus datele tehnice:
Gen: Dramă
Regia: John Crowley
Scenariul: Peter Straughan, Donna Tartt
Producători: Nina Jacobson, Brad Simpson
Distribuţia: Nicole Kidman, Finn Wolfhard, Ashleigh Cummings, Sarah Paulson, Ansel Elgort, Luke Wilson
Casa de producţie: Warner Bros. Pictures, Amazon Studios
Limba: Engleză
Lansare în România: 13.09.2019
Foto Credit: eu.usatoday.com/