Tu ce capcane mentale ai?

Ți s-a întâmplat să intri în relații cu persoane care s-au purtat urât, rece sau indiferent cu tine?
S-a repetat acest lucru?

Ai senzația că nici persoanele dragi nu sunt interesate de tine sau nu te înțeleg prea bine?

Simți că nu ești suficient de bun/ă pentru a merită iubirea altor persoane? Ți se întâmplă să pui nevoile altora pe primul loc, iar nevoile tale să nu fie niciodată luate în calcul? Te temi că ți se va întâmpla ceva rău? Sau o nenorocire?
Deși ai un stătut social okay, ți se întâmplă să te simți nefericit, neîmplinit sau nedemn?

Bine ai venit în lumea capcanelor mentale!
Ce înseamnă asta?

Jeffrey E. Young-autorul cărții: ''Cum să-ți reinventezi viata'', descrie capcanele mentale că fiind: ''tipare care încep în copilărie și care au efecte pe tot parcursul vieții. A început prin ceva ce ni s-a făcut de către familie sau de către alți copii. Am fost abandonați, criticați, hiperprotejati, abuzați, excluși, deprivati-am fost răniți într-un fel sau altul. Capcana mentală a ajuns să facă parte din noi''.

Inclusiv după ce părăsim cuibul și ne desprindem de casa părintească, ne punem în situații în care suntem tratați ca în tiparele din copilărie: suntem abuzați, ignorați, umiliți, controlați etc...

Ce fac aceste capcane mentale?
Simplu, ele influențează: cum gândim, cum simțim, cum acționăm sau cum relaționăm cu ceilalți.

Ele pot produce resentimente, furie, tristețe sau anxietate.

Cum poți să scapi de ele?
Printr-o confruntare cu noi înșine!
Înveți să recunoști momentul în care se activează, pe de-o parte și apoi înveți să le blochezi.

Cum îți dai seamă că ai capcane mentale?
Răspunzând unui set de afirmații dintr-un chestionar, ca de exemplu:
1. Mă agăț de cei dragi de teamă să nu mă părăsească
2. Mă tem că persoanele pe care le iubesc își vor găsi pe altcineva în locul meu
3. De obicei, încerc să găsesc motivele ascunse ale celorlalți. Nu mă încred prea ușor în oameni.
4. Nu-mi găsesc locul nicăieri. Sunt diferit
etc...
Este un chestionar de 22 de întrebări care îți poate arăta care sunt capcanele tale mentale.
Dacă vreți, într-un text ulterior îl voi posta.
Chiar ar fi interesant să vă jucați cu propriile capcane!

Pentru că nu sunt puține.

J.E.Young identifică nu mai puțin de 11 capcane (scheme):
1. Abandonul (sentimentul că oamenii iubiți vă vor părăsi)
2. Neîncrederea și abuzul (așteptarea că oamenii vă vor răni)
3. Dependența (va simțiți incapabil să vă descurcați cu viața de zi cu zi fără ajutor)
4. Vulnerabilitatea (trăiți cu teama că urmează ceva rău, un dezastru)
5. Deprivarea emoțională (credința că nevoia dumneavoastră de dragoste nu va fi împlinită niciodată)
6. Izolarea socială (sentimentul că sunteți izolat și diferit de restul lumii)
7. Deficiența (sentimentul că aveți un defect, o deficiență interioară)
8. Eșecul (sentimentul că nu sunteți suficient de performant)
9. Subjugarea (vă neglijați propriile nevoi pentru a le face pe plac celorlalți)
10. Standarde nerealiste (faceți eforturi pentru a atinge niște standarde înalte)
11. Revendicarea de drepturi personale (te crezi special și îți revendici dreptul să spui ce vrei...)

După cum vedeți, nu e simplu deloc și, fac pariu că mulți dintre dumneavoastră se identifică în lista de mai sus.

Drept urmare, vă propun ca în perioada următoare, să încep să vă prezint aceste capcane și soluțiile de lucru cu ele.
Sunteți de acord?