... cum vrei să o facă altcineva?
Este o întrebare care mă macină de multa vreme!
Stiu, unii îi spun iubire de sine!
Eu îi spun acceptare de sine.
Nu că nu aș fi un fan al iubirii, însă mi se pare că simpla folosire a acestui cuvânt produce neliniște, nervi, anxietate, ba chiar revoltă.
Vă dați seama cât de traumatizați suntem, din moment ce iubirea ne poate produce revoltă?
Mulți ani am stat și m-am gândit la treaba asta cu acceptarea de sine.
Și am realizat că m-am luptat total inutil cu anumite lucruri.
M-am luptat cu anumite cutume și modele sociale, crezând că faptul că nu am anumite lucruri este sursa nemulțumirii mele. Aș! Mare eroare!
Să crezi că dacă nu porți anumite haine, sau nu frecventezi anumite cercuri, iți afectează starea internă... este doar o iluzie fantastică.
E eroare grava de percepție.
Jur!
Am ajuns în anumite medii, despre care credeam că sunt wow.
Și nu erau!
Absolut deloc.
Mai mult, nu mi-a venit să cred când am văzut câți oameni nefericiți se înghesuie în mediile respective.
În momentul ăla am avut o epifanie: am realizat că lentilele prin care priveam lumea erau murdare!
Și am început să schimb!
Să șterg, să privesc, să integrez, să șterg din nou și iar să privesc și iar să integrez...
Până când am înțeles!
Am înțeles că mă concentram asupra unor aspecte care produc doar anxietate, nefericire, furie, depresie.
Am înțeles că mă gândeam mai mult la lipsuri, decât la ceea ce aveam.
Și asta mă nemulțumea profund!
Din secunda în care am început să privesc la ceea ce am și să prețuiesc asta, lucrurile s-au schimbat radical!
Și aici îmi vine în minte un discurs al lui Will Smith, care spunea cam așa: ''fericirea este pace! Este acea stare în care simți că nu ai nevoie de nimic!''
Are mare dreptate!
Privind în urmă, am realizat că m-am aflat pe aceeași pistă pe care alergam cu toții - iar pista aia se numește: CONSUM!
Shot-uri de plăcere!
În momentul în care am realizat ce este suficient pentru mine, în momentul în care m-am concentrat pe ceea ce pot eu controla, lăsând lucrurile care nu sunt despre mine și pe care nu le pot controla, atunci lucrurile s-au schimbat radical.
Ce s-a întâmplat, de fapt?
Am schimbat stările în care mă aflu, în care aleg să mă bag. M-am liniștit enorm. M-am concentrat pe ceea ce pot eu să fac și atât!
Nu mi-a mai păsat de social, de cutume, de gura lumii, de trenduri etc...
M-am așezat pe canapeaua vieții mele și am început să mă bucur de spectacolul propriei vieți.
Mi-am dat seama ce înseamnă suficient pentru mine!
Și am decis să mă bucur de asta, nu să fug în continuare după baliverne.
Mi-am schimbat total programul: am început să lucrez cu oamenii; am lăsat doar sala și masajul; ieșirile cu prietenii s-au împuținat (au rămas doar în week-end), călătoriile au rămas, iar timpul pentru relație a devenit prioritar.
Am tăiat tot ce am considerat inutil pentru mine!
Și nu regret nicio secundă!
În rest, lucrez la corpul meu, la psihicul meu, la relația mea... zi de zi, îmi cultiv cu atenție relațiile sociale și mă bucur de viață!
Este fix atât de simplu!
Nu vreau să demonstrez nimănui nimic, nu vreau lucruri pe care nu le pot obține, sau care ar necesita eforturi inutile pentru a le obține, mă bucur de mine, de relația mea, de copilul meu, de interacțiunea cu oamenii, de munca pe care am ales să o fac și încerc, atât cât pot, ca fiecare zi să fie un plus - atât pentru mine, cât și pentru ceilalți.
Iar asta se numește contribuție!
Nu aveți idee câte s-au schimbat de când am constienzat ce putere poate avea contribuția asupra vieții noastre. Nu, nu am realizat tărziu, ci la timp.
De atunci, fiecare zi este o aventură extrem de interesantă!
Ca să revin la titlu, pentru a te putea accepta, trebuie să plonjezi în tine, să înțelegi, să așezi ceea ce trebuie așezat, să schimbi ceea ce trebuie schimbat, să te împrietenești cu propriile vulnerabilități... să faci pace cu tine, apoi să ieși la lumină și să faci același lucru cu universul tău exterior.
Abia asta pot spune că înseamnă acceptare de sine!